Strada 1864, nr. 27

„– Cre’ că era prin februarie. Mamăă, era un ger dă crăpa pietrili! Noi n-aveam lemne. Era vai dă mama noastră. Tata, dă când să făcea vinu’, nu să mai ducea la muncă. Bea câte cinci kilograme dă vin pă zi. Cinci kile dă vin ca să le bei zi dă zi e extrem de mult, punctează el, iar eu mă uit la tata, care lipește capul unei figurine așezate pe un scăunel. Așa că n-aveam lemne. Am avut o linie dă salcâmi pă lângă gard, da’ am tăiat-o când eram copii și-am terminat-o în vreo doi sau trei ani. Și, dacă n-aveam, băgam dîn cocenii dă-i mânca vitele. Dacă băgai pă frigu’ ăla doi snopi dă coceni în foc, d-abea s-amorțea, da’ peste noapte era crimă. Și-atunci vorbisem și noi cum făcea toată lumea. Marea majoritate băga fire pă la contoare să blocheze circuitu’ și fura curent cu reșouri dîn alea făcute-n BCA cu nichelină. La alea, dacă lăsai contoru’ liber, îl zăpăcea, te scotea mii dă lei. Și făcuse mama rost dă un reșou dîn ăla. Două fire dă conductor cu ștecher erau legate la un capăt și, dincoace, unde să lega nichelina pă plus și pă nul, să făcea o spirală săpată-n BCA. Dar nu era acoperită. Deci, acolo, dacă puneai mâna, te electrocutai. La aia trebuia să ai foarte mare grijă să n-o atingi cu apă, să n-o atingi cu mâna udă, să n-o atingi în multe feluri, că te trăgea Dumnezeu dă urechi și dracu’ dă coaie. Ca să nu-nregistreze contoru’, aveam un fir dă-l agățam între două puncte. În momentul în care făceai contact pă astea două puncte, consumul nu mai trecea prin contor. Da’ era și pericol, că putea să facă o flamă de-ți lua foc casa. Deci cine ți-l monta îți arăta, că era posibil să-ți vină control și trebuia să te duci repede să-l scoți. Un vecin n-a avut mâna sigură și l-a-ngropat popa Lăcustă în spatele casei, în grădină, lângă praz, că cică s-a suicis.”