Strada Cătinei, nr. 25

„Iau scaunul în spate și încep să-mi număr pașii. Mă liniștește. Ai fi spus că tata, care mi-a arătat vreo două decenii că nu se poate schimba, m-ar fi pregătit pentru a accepta că nici iubita mea nu se va schimba. Și nu e chiar așa de greu de acceptat că cineva care-ți face tot timpul rău nu se va schimba, dar cum rămâne cu cei care-ți fac destul rău, dar și o cantitate deloc neglijabilă de bine? Câte aspecte ale vieții trebuie să priviți diferit tu și iubita ta până când sexul nu mai este suficient pentru a umple crăpăturile? Dacă în doi ani ea mi-a spus că ține la mine de 22 de ori și că mă iubește de două ori, mi-a gătit de 13 ori, s-a asigurat că nu mi-e frig de opt ori, mi-a luat două cadouri, m-a ascultat răbdătoare de 19 ori, a râs neprefăcut la glumele mele de 239 de ori, a arătat curiozitate reală pentru interesele mele de 14 ori și a vrut să-mi dau drumu-n gura ei de 213 ori, dar, în același timp, s-a întristat de 22 de ori când i-am spus că nu cred în Dumnezeu, a fost sadică în 79 de momente în care aș fi avut nevoie să fie caldă, nu a citit nicio carte pe care i-am dăruit-o, a insistat de 67 de ori să-mi vorbească despre divinități, deși i-am spus că sunt ateu, și-a arătat dominanța asupra mea și a fost rece de fiecare dată când am ieșit cu alți oameni, în 52 de momente în care am avut mici succese m-a privit mai mult ca pe o competiție decât ca pe un partener, deși nu m-a înșelat, a acceptat cel puțin zece cadouri din partea altor bărbați fără a le spune că e într-o relație. Cât valorează un gest din care scazi alt gest? Cum faci calculul?
Deja la pasul 293 nu mai pot, dar mă forțez să-l fac și pe 294 fiindcă mă simt mai bine dacă numărul e par. Scaunul e greu, dar măcar am pe ce să mă odihnesc, așa că-l las în mijlocul trotuarului, mă așez pe el și-i reglez înălțimea exact cum îmi place. Vremea florilor din pământ a trecut. Au rămas doar cele desenate cu markerul pe semnele de circulație. Cocoșul metalic din grădina cu lalele pestrițe primăvara nici nu apucă să se învârtă de șase ori, că deja o văd pe Gabriela prin pelicula subțire de ceață care s-a lăsat. A mers repede. Mi-ar fi plăcut să întârzie câteva săptămâni. E îmbrăcată în paltonul roșu, cu model scoțian, iar fiecare pas pe asfalt trimite o undă de șoc în buclele roșcate care saltă câte patru centimetri în aer. În timp ce o aștept pe scaun să parcurgă acești ultimi 30 de metri, simt pentru prima oară că energia ei sexuală nu mai are putere asupra mea. Stau cu coatele pe genunchi și cu mâinile împreunate de parcă întreaga stradă e biroul meu. Faptul că nu mă ridic o neliniștește și o face să ezite.
– Deci? mă întreabă în final.
– Tata mi-a vândut lucrurile pe băutură și-acum refuză să se-ntoarcă acasă. Zice că vrea să trăiască pe străzi, să nu-mi mai distrugă viața.
24. Pentru a 24-a oară s-a uitat la mine când i-am spus ceva grav ca și cum i-aș fi adus la cunoștință că am rămas fără cuburi de gheață în congelator.”