Strada Dumbrava Roșie

Încercarea lui Ionescu de a demasca infidelitatea Cristianei Belcineanu îl transfornă pe Ion Ionescu în detectiv. Acesta mai întâi se interesează de locuința lui Pahonțu apoi își dă seama că e mai simplu să o urmărească pe Cristiana Belcineanu, motiv pentru care se și înființează în zona unde locuiește spionând ore întregi și așteptând să poată porni pe urmele ei. 

„Pe la cinci după-amiazi, când începea să amurgească, Ionescu plecă spre casa Belcineanu, pe jos, ca să nu ajungă prea devreme. Pe Bulevardul Brătianu se abătu Ia o farmacie, ceru voie să telefoneze şi chemă ziarul România, interesându-se dacă Pahonţu e la redacţie. Era acolo... Îşi continuă drumul şi sosi în strada Dumbrava tocmai când se îngâna bine ziua cu noaptea, cum a dorit, socotind că o întâlnire între cei doi nu poate fi decât foarte secretă şi deci nocturnă.
În faţa casei staţiona o limuzină luxoasă. Ionescu, fără nici o şovăire se adresă şoferului care dormita la volan:
- Asta e casa Belcineanu, domnule ?
- Da, da, asta ! tresări şoferul.
- D-ta eşti şoferul dumnealor? 
- Nu, eu sunt la domnul general Teleman şi aştept pe cucoana care e în vizită aici, răspunse şoferul bucuros de conversaţie ca să-şi mai alunge plictiseala. 
[...]
Se plimbă de câteva ori dintr-un capăt al străzii până-n celălalt pentru orientare. Atât spre Piaţa Polonă, cât şi la colţul cu strada Vlaicu erau staţii de automobile. Schimba mereu trotoarul ca să nu atragă atenţia, deşi strada era foarte puţin frecventată, încât în prima jumătate de oră abia încrucişă câţiva trecători şi două-trei trăsuri. La casa Belcineanu însă nici o mişcare. Numai câteva ferestre luminate priveau întunericul ca nişte ochi cercetători.
Ionescu se uită la ceas subt un felinar. Opt şi jumătate. Era hotărât să aştepte până la zece. Peste vreun sfert de oră, pe când se afla tocmai în capul străzii spre Piaţa Polonă, întorcându-se înapoi, văzu o siluetă de femeie ieşind din casa Belcineanu şi pornind pe trotuar spre strada Vlaicu. Îşi inchipui că o fi vreo servitoare, dar se luă după ea întinzând paşii. O ajunse, recunoscu pe d-na Belcineanu și o întrecu, fără însă a se mai depărta încât îi auzea bine din urmă paşii mici şi grăbiţi. La colţul străzii, la staţia de maşini, Ionescu se opri ca şi când ar fi şovăit dacă să ia sau nu o maşină. În acest timp sosi şi d-na Belcineanu şi se urcă in primul automobil. Atunci se sui şi el în maşina următoare, dar aşteptă ca cealaltă să se depărteze puţin şi apoi spuse şoferului s-o ia înainte.”