Serele Codlea
Autori asociati: Simona Popescu
Curent/Gen literar: Postmodernism , Optzecism
Perioada: Contemporan
Tag-uri: Literatură scrisă de femei , Despre Codlea
„Serele Codlea au fost dărîmate, a rămas din ele un morman de fiare. (Ba chiar, ultima dată cînd am fost acasă, am văzut, din tren, că au dispărut complet chiar şi fiarele. Şi sticla făcută ţăndări? O fi înghiţit-o pămîntul.) A fost una, o femeie, care a distrus serele, era mînă-n mînă cu nu ştiu ce olandezi, care nu vroiau concurenţă pentru florile lor, zicea o tanti bătrînă de la bloc. Citesc despre „Regina Serelor“, Maria Schutz, care a fost condamnată la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul Serelor din Codlea, dar sentinţa dată nu era definitivă. Pe unde o fi Maria Schutz? Sigur nu în închisoare...
Citesc că, înainte de 1989, erau 70 de Florării Codlea în 40 de oraşe. Serele se întindeau pe 60 de hectare, se trimiteau anual la export 9 milioane de tone de flori şi alte 200 de mii de tone de legume mergeau spre aprozarele româneşti. Şi că, la 1880, un sas, Michael Wilk, a început să se ocupe de creşterea trandafirilor şi-a construit primele sere, iar prin 1886 deschidea prima florărie. În 1890, un alt sas, Thomas Krauss face o adevărată afacere din sere, afacere continuată de fii săi, Richard şi Viktor. Apoi alt Krauss (oare or fi strămoşii colegului mamaei, domnul Krauss de la televizoare?), Heinrich, aducea garoafa americană şi, în 1909, înfiinţa florăria Cetatea Neagră, care avea să dea faliment în anii ’20. Dar n-are nimic, alţi trei saşi înfiinţează trei florării pe strada Gării, după primul război mondial. Aflu toate astea de pe site-ul municipiului Codlea, unde citesc cu uimire cum, pe vremuri, erau în oraş 30 de cizmari, un fabricant de săpun, altul care făcea săniuţe şi scaune, majoritatea saşi. Pe site e și-un capitol despre personalităţi - toate de origine germană. Şi, printre ele, pictorul regal, retras aici, Bordenache. Aş tot citi despre Codlea, Zeiden, Feketehalom.”
Fragmente din articolul Codlea, Zeiden, Feketehalom, de Simona Popescu, apărut în revista Astra, 2017, puse la dispoziție de autoare. Textul face parte dintr-o carte viitoare al cărui titlu este, deocamdată, Tempodrom.