Teatrul Mic

„E seară, orașul miroase a asfalt încins, iar eu am ochi și urechi peste tot. La Teatrul Mic, în spatele Cercului Militar, medicii dau banchetul lor anual. Lumea se adună, fumează, discută. Apare Geamala, apare Sahib, mai apare și unul, Sensei, coleg cu Sahib – acesta din urmă e nervos, cică nu i-au dat ăia, la Minister, certificatul ca să poată emigra. Apar și geambașii de presă, iar organizatorii se sperie de Sensei: vorbește, în gura mare, despre toate jigodiile din Minister, care ce a făcut, câți bani a luat, de la cine. Minionul e cap de listă.

- Liniștiți-vă, dom’ doctor! îl ia Geamala. Nu vreți să serviți ceva?

Îl trage după ea în foaier, la sendvișuri, pateuri, cafele – Sensei nu poftește nimic? Nu, el poftește doar sânge. Organizatorii se uită, încurcați, la agitpropii de presă, numai că ei nu-s în exercițiul funcțiunii, veniseră doar să-și ridice premiile – 11 luni și 30 de zile pe an înjură doctori, acum, însă, iau premii oferite de doctori: e une trêve de Dieu, până și pe ei îi irită Sensei: cine dracu’ e grăsanul ăsta nefericit?”