Greva păcătoșilor

Anul publicarii: 2019

Editura: Nemira

Curent/Gen literar: Postmodernism

Tag-uri: Politic, Literatură fantastică, Satiră

Anul 632. Profetul Mahomed e pe moarte, chinuit de o boală misterioasă. Sahib, tabib-ul în care își pune toată încrederea, membrul comunității de evrei din Madīnat al-Nabī, scrie o poveste dictată de forțe necunoscute. Eroii ei, doi gemeni dintr-un alt timp, plănuiesc o escaladă.
Anul 2013. Sahib și Mesneras trăiesc în București și visează să urce pe Nanga Parbat. Unul e un medic, prins în lanțul nemilos al sistemului medical corupt. Celălalt e un agent secret cu misiuni bizare, printre care și una vizându-l pe propriul frate. Comunică între ei mai ales „pe calea blestemului“ și îi unesc un corb, o carte și un vis. Istoria veche se întâlnește cu istoria recentă, faptele și timpurile se amestecă, identitățile se fac și se desfac, ficțiunea cuprinde totul. Roman polifonic în care prezentul românesc, sinonim cu criza și corupția, se îmbină cu trecutul oriental și începuturile medicinei moderne, Greva păcătoșilor sau apocrifa unui evreu de Florin Chirculescu își plimbă cititorii prin labirinturi fară ieșire, provocându-i la o lectură neliniștitoare și la descoperirea propriilor drumuri.

„Greva păcătoșilor e o tablă de șah pe care un jucător de forța strategică a lui Capablanca mută piese, turnuri, castele, țări, idei, religii, mituri, visuri. Iar visurile lui sfârșesc prin a deveni visurile noastre.“ - Mihai Iovănel

Întâlnirea cu Buraq

„Dar iată-l pe Buraq – așteaptă lângă Biserica Albă. Îl știți: e înalt, slab, negricios, poartă șalvari cenușii și cămașă albă, fără guler, până la genunchi. Mai are o vestă la fel de lungă, maro, și fesul ăla, al lor, pakol, cu borul răsucit într-un tub circular din lână bine bătută, peste care tronează un fel de capac, ca o farfurie, tot din lână. E încălțat în sandale de munte și stă nemișcat și-l plouă, iar lumea de pe Calea Victoriei se uită la el. Cred că are doi metri – de-acolo, de sus, se uită senin peste trecători. Aduce cu Osama bin Laden: e bărbos și are privirea la fel de blândă. Cască ochii când o vede pe Mara, nedumerit de peruca ei neagră. Ne salutăm. Buraq se tot chiorăște la peruca Marei. Nu pune întrebări, pare doar puțin preocupat, dar ce știu eu despre orientali?”

Biserica Albă Vezi loc

Sahib are o întrevedere cu ministrul Sănătății

„Ies pe Șipotul Fântânilor, mi se pare c-o văd pe Ali (nu e ea), o iau prin gangul de la Sala Palatului, trec pe lângă biserica Kretzulescu, traversez Calea Victoriei. Nu știu de ce, dar am impresia că orașul se deteriorează pe zi ce trece – o fi din cauza Palatului Regal, acoperit de igrasie. [...] Intru în minister, mă duc la Cabinetul Unu. Muieretul de secretariat are frunți joase, vorbește sâsâit din cauza botoxului și simte că-l strâng pantofii – abia i-a cumpărat. [...]

Brusc, se deschide o ușă. Ce canaturi silențioase, ce mochete pufoase, ce mobilier nemilos! Sunt invitat în Cabinetul Unu, dau ochi cu Minionul. E în blugi, are cămașă roz și pantofi violet, din piele întoarsă. E dat cu fixativ, vorbește ca un sultan sastisit și zâmbește seren: Oare de ce cred eu, mă întreabă el cu reproș, că viața e complicată? În loc de răspuns, îl întreb dacă știe cu cine trebuie să se lupte. El se încruntă, nu-i e clar unde bat.”

Ministerul Sănătății Vezi loc

Protestul halatelor albe de la Piața Victoriei până la Palatul Parlamentului

„Norii se strângeau la loc, însă, iar când am ieșit din spital ploaia s-a pornit iar. Când am ajuns în piață, turna cu găleata, iar dinspre Banu Manta venea un șuvoi de apă murdară – se scurgea în pasajul Victoriei, blocând circulația. Șoferii ne înjurau: din cauza noastră, traficul fusese deviat și de pe Calea Victoriei, așa că mașinile se târau prin oraș ca niște șiruri de scroafe obeze. Gazonul din față de la „Antipa“ băltea. Deodată apare Geamala, mă întreabă de ce-s abătut.

— Suntem prea puțini, zic.

— E devreme, stai liniștit, oamenii sunt pe drum.

În fine, încep să vină colegii, îi trimitem să ridice pancartele, bannerele. Găsisem o fată frumoasă, studentă la Medicină, și-i făcusem un portret mare de tot – ea, purtând o mască chirurgicală pe care scria: NU MAI VREAU SĂ TAC. Mai aveam și alte sloganuri: EU VĂ TRATEZ, NU FMI-UL; VREAU SĂ LUCREZ ÎN ROMÂNIA etc. Deocamdată, toată butaforia de miting zăcea într-un colț, lângă niște pari lungi de doi metri juma’, prevăzuți cu stegulețe. Lumea se strânge, iar printre ei, câțiva profi: geambașii de presă îi văd. Nozo se înnegrește, e obișnuit ca presa să-l sufoce pe el – acum, însă, geambașii dau fuga la profi: îi salută, sunt gureși, chițăie.
[...]

În fine, pornește mașina cu muzica: Marșul Funebru stârnește ecouri în Piața Victoriei. Pleacă și camioneta cu geambașii de presă – îi plouă, stau ca sardelele, se chinuie să ne tragă în poze, în filme, să scrie despre noi în direct. Dricul pornește și el: bubuie, se cutremură, scuipă o flamă prin țeava de eșapament... Rahat – nu se clintește din loc.
— Ce faceți, bă? urlă Nozo. Hai, bă, porniți!

— Stai, că n-au dat jos capacul, zbiară unul și se repede la dric.

Se reped și alții, trag de-un coșciug: înăuntru e o momâie. Deasupra momâii, portretul Minionului, de care atârnă benzi mortuare: SĂNĂTĂȚII ROMÂNEȘTI – EGRETE ETERNE

— A căzut R-ul, bă, a căzut R-ul! strigă Nozo. Opriți!

Șoferul dricului urlă că n-are ce opri, că limuzina oricum nu pornește.

[...]

Trecem de Piața Palatului, ajungem la Testiculul Eroilor – îl ocolim, căci Calea Victoriei e blocată de ape în fața bisericii Kretzulescu. Bun, ajungem la ministerul Sănătății. Huiduim, răcnim, bubuim.

— Hai să ne pișăm pe minister! chiuie Sensei.

— Mai bine le punem borcane de coprocultură sub armoariile de la intrare! rânjește profa mărunțică.

Nu ne pișăm și nu dăm nici coproculturi. În schimb, trimitem o delegație să depună o cerere de reluare a negocierilor, ca să nu mai zică Minionul că refuzăm dialogul, după care o luăm pe Calea Victoriei, pe lângă Continental.[...]

Ieșim pe Splai. Apa curge de la CEC-ul Mare spre Dâmbovița ca un râu de munte ce trece de-un prag. Ne udăm pe picioare. Cotim spre Fosa Septică. Privim în urmă: coloana nu se mai termină, ies, ies, ies halate albe de pe Calea Victoriei – halate albe, înarmate cu bâte de doi metri cincizeci.”

Piața Victoriei Vezi loc

O descriere foarte exactă a intrării în Gara de Nord (din tren)

„Gata. Văd blocurile din Giulești, zici că ești la Plovdiv sau la Phenian – le-a construit statul în dușmănie, ca să ne dea peste nas. Ajung în Gara de Nord. Plouă. Cobor pe peron, mă opresc, mă uit la cei ce coboară din tren, îi las să treacă pe lângă mine. Insul cu suman, nicăieri.”

Gara de Nord Vezi loc

Vorbălungă îi pune lui Sahib discursuri din Zelea-Codreanu

„Intru în bloc. Miroase a vinete coapte, gătește cucoana de la unu. Fiu-său, Vorbălungă, îmi iese în cale:
- Ieșim la luptă, Sahib?
Scoate mobilul și mi-l pune la maxim pe Zelea Codreanu: ... iar pe vrăjmașii noștri, îi vom privi în ochi! Ni se vor întinde paharele de ademenire, iar politicianismul, prin mii de mijloace, va voi să ne facă trădători. Vor curge cuvintele mieroase și promisiunile, minciunile și calomniile... Vor încerca dezbinarea noastră, vor curge deopotrivă asupra noastră amenințările și ura. Vom fi prigoniți...
- Ce zici? îi sclipeau ochii lui Vorbălungă. Stătea în poziție de drepți cu mobilul în mâna întinsă, de parcă-l prezenta la raport.
- S-a dus vremea aia, zic.
- Fii serios. Poporul o să se ridice – cât să mai suportăm? Mor copiii în sate, mor bătrânii, ne-a prins foamea din urmă!
El trage spre 140 de kile. Zic:
- Nu vezi că nu mai are nimeni chef de luptă?
- Am și pentru asta ceva, se ambalează el și-mi pune alt discurs.”

Aleea Zăvideni, nr. 6 Vezi loc

Sahib operează pacienții în condiții suboptime

„Bun, scăpăm de frecușul administrativ, intrăm în operație. Stalin îl umpluse deja pe pacient de electrozi și catetere. Cât timp pătrundem în om, Stalin vorbește în șoaptă cu logodnica lui P – de două-trei săptămâni pun la cale ceva: o urăsc pe Mașteră, șefa lor, vor să scape de ea, se aude că pune și P umărul la asta. Nu-i mai băgăm în seamă, ne afundăm în om. La un moment dat, se arde un bec de la lampa scialitică, abia mai vedem în pacient. După o vreme, ni se prăjește și cauterul. În sală e zăduf, transpirăm ca naiba, aerul condiționat pârâie a deces. Din spălător urlă Eunucul – apa sterilă e rece ca gheața, îi înțepenesc mâinile când se spală.

[...]

În fine, terminăm cu primul pacient, trecem la al doilea. Stalin vorbește din nou în surdină cu logodnica lui P, tot despre Mașteră, dar nu mai suntem atenți la bârfă, căci se arde aspiratorul și nu mai putem să scoatem sângele din pacient. În fine, pornește aspiratorul, dar se ia lumina – noroc că durează doar cât să înjuri de mamă. După ce pornește curentul, vedem că n-avem decât ace boante, abia putem să-l închidem pe pacient, drept care îl blestemăm din nou pe Del Toro.
Gata, terminăm, mă duc în cabinet. Aprind o țigară, mă uit spre fosta mahala a Cărămidarilor, văd Școala de Război în depărtare. Dincolo de clădirea aia fascistă se înalță o fortăreață urbană – sunt blocurile sectorului 5, de unde ne vin pacienții: se îmbată, se taie, dărâmă stâlpi cu mașinile, după care se internează la noi în spital.”

Spitalul Universitar de Urgență Vezi loc

Sahib participă la un congres al Investitorilor și ministerelor de resort

La Howard Johnson se adună floarea investitorilor precum și miniștrii Muncii și ai Sănătății, prin filtrul lui Sahib vedem lumea ipocrită care ia deciziile mânată de interese legate de profit și consumerism.

„În fine, mă schimb, plec, mă duc la Hotel Howard Johnson, nimeresc între sendvișuri, pahare cu gin și peturi cu apă tonică. Julio Iglesias cântă în surdină, ploaia plesnește în ferestre. La prezidiu sunt niște corporatiști – au căști înfipte în urechi, dau din cap a înțelegere, iar în fața lor, pe o masă, zac niște mere verzi. Cic-ar vrea să redea demnitatea medicilor români, vorbesc de salarii infecte, de mizeria lazareturilor românești, de malpraxis. Sistemul îl condamnă pe medic să greșească, iar nota de plată e în buzunarul românului statistic – în fine, doar la unul din trei, adică la cel care plătește asigurări.”

Hotel Sheraton (Howard Johnson) Vezi loc

Sahib pierde un pacient în operație

„Eu, unul, am umplut garda de sânge, trei au scăpat, doi au murit. La ultimul caz, am privit chipul pacientei înainte s-o operez: știu, am greșit! Era o tânără de la munte, roșie în obraji, cu păr cânepiu, iar eu am tot privit-o și i-am ghicit ochii albaștri printre pleoapele întredeschise. Ai noștri o adormiseră și o ventilau, căci i se rupsese traheea și nu mai avea cum să sufle. Fusese gravidă, la prima sarcină, și nu se prinsese că nu-i mișcă copilul: muncise pe brânci, văzuse de oi și de vite, cum să-i lase pe ai ei de izbeliște? Ei, și-o luase cu frig, pe când mulgea bivolița, după care căzuse lângă găleata cu lapte, dârdâind și trântind găleata în fân. O aduseseră la noi, ai noștri îi scoseseră fătul, dar era prea târziu – fătul murise și, înainte de a fi dat afară, trimisese soli în trupul mamei (enzime, cataboliți, bacterii), după cum obișnuiesc morții: ăia de pe câmp răspândesc miasme, iar copiii nenăscuți își spulberă mamele.”

Spitalul Universitar de Urgență Vezi loc

Sahib se duce să îl viziteze pe Macu în arest

„Oprim. Plătesc cursa. O văd pe nevasta lui Macu. Mesneraș e la vreo două sute de metri, dar nu se uită la mine.

- Ce bucuros o să fie Macu! zice nevastă-sa. Uite cum faceți: vă întâlniți în cabinetul medical al arestului, iar medicul o să stea tot timpul cu voi.

Să vezi c-o fi vreun aranjament, poate că trebuie să dau semnătură că Macu nu se poate trata în penitenciar, că are nevoie de îngrijiri în libertate... Anderco are grijă de oamenii lui, mereu îi scoate basma curată, iar acum găsise un fraier ca mine ca să-i facă treaba murdară.

- Poți să-i duci asta lui Macu? face nevastă-sa, întizându-mi o valiză.
- Vai de mine, cum să nu.
Valiza e îngrozitor de grea. Iar femeia:
- E presa, știi că Macu citește mult. I-am adus toate ziarele.
Mă trec apele. Dacă-i pusese printre ziare și...? Vedeam deja lăcașuri decupate în hârtie, pline cu sticle de whisky, cu emițătoare, cu bani, cu Glock-uri din ceramică – orice e bine venit la închisoare. Cu toate astea, fac pe nepăsătorul: doar n-o să mă fac de râs în fața nevestei lui Macu. Trec de străjerii burtoși, ăia salută politicos, mă întreabă de acte, mda, sunt pe listă, îmi dau voie să intru, nu-i interesează valiza. Are pe puțin zece kile. A naibii femeie: cât era de măruntă, cărase valiza de parcă era o poșetă. Urc două șiruri de scări. Lumina devine gri, aerul se răcorește, pereții sunt vopsiți în verde WC. Trec de alți străjeri. Ăștia nu vorbesc, doar îmi arată unde e cabinetul medical, fără să-i întreb nimic.”

Arestul Central al Poliției Capitalei Vezi loc

Banchetul anual al medicilor

„E seară, orașul miroase a asfalt încins, iar eu am ochi și urechi peste tot. La Teatrul Mic, în spatele Cercului Militar, medicii dau banchetul lor anual. Lumea se adună, fumează, discută. Apare Geamala, apare Sahib, mai apare și unul, Sensei, coleg cu Sahib – acesta din urmă e nervos, cică nu i-au dat ăia, la Minister, certificatul ca să poată emigra. Apar și geambașii de presă, iar organizatorii se sperie de Sensei: vorbește, în gura mare, despre toate jigodiile din Minister, care ce a făcut, câți bani a luat, de la cine. Minionul e cap de listă.

- Liniștiți-vă, dom’ doctor! îl ia Geamala. Nu vreți să serviți ceva?

Îl trage după ea în foaier, la sendvișuri, pateuri, cafele – Sensei nu poftește nimic? Nu, el poftește doar sânge. Organizatorii se uită, încurcați, la agitpropii de presă, numai că ei nu-s în exercițiul funcțiunii, veniseră doar să-și ridice premiile – 11 luni și 30 de zile pe an înjură doctori, acum, însă, iau premii oferite de doctori: e une trêve de Dieu, până și pe ei îi irită Sensei: cine dracu’ e grăsanul ăsta nefericit?”

Teatrul Mic Vezi loc

Sahib este invitat la TV

„Ajung la CroTV, mă pun pe un scaun, mă dau ăia cu smacuri. Alături, în cabina de machiaj, stă tolănită Crăcănata de la CroTV, vedeta lor maximă. Are un atomizor de parfum cum n-am văzut decât acasă la Iașa – fusese al tatălui tovarășei Marta, îl primise din India și reprezenta un ananas din aur bătut cu smaralde. Iașa zicea că era ultimul produs promoțional scos de East India Company, înainte de dizolvare, cică-l făceau cadou partenerilor de afaceri, iar străbunicul lui Iașa, care importase șofran, nucșoară și laudanum din Bombay și Calcutta, primise unul la fel. Crăcănata de unde l-o fi primit? Momentan bârfește, nu-i pasă c-o auzim. Vațki, de la Giganews, mi-a zis c-a pupat-o de-a rupt-o în tinerețe, pe monzolodrom, la Izvorul Mureșului. Crăcănata era șefă UTC și venise în tabăra de vară pentru propagandiști. „Și-atunci era crăcănată,” saliva Vațki, „dar de la mijloc în sus, îți lua mințile.”
Vine madam Y, mă duce în studio.”

Fostele Studiouri Antena 1 Vezi loc

Medicul Sahib ajunge și la a doua televziune

Ca reprezentant al medicilor Sahib este invitat la diferite televiziuni unde expune punctul de vedere al angajaților din sănătate, însă în studiouri, așa cum era de așteptat se lovește de ostilitatea și uneori agresivitatea jurnaliștilor care îl chestionează. Autorul dă alte nume televiziunilor și uneori alte sedii dar oferă indicii care să ajute cititorul să navigheze prin hățișul de porecle și nume de cod care alcătuiesc peisajul autohton al politicii, jurnalismului și sindicatelor.

„Mă prind care e treaba cu batista: pe culoare la HTV miroase a igrasie, a țevi, a apă cursă pe dușumea. Sună telefonul. E însuși Del Toro. Mă întreabă de grevă. Îl liniștesc, dar el nu e sigur că trebuie să se liniștească – oare-l sunase Y, după ce ne despărțiserăm? Intru în emisiune. Moderatoarea e încălțată în platforme albastre, poartă ciorapi cu sclipici și pantaloni cafenii, strânși cât să scoată la iveală un cameltoe. Are o bluză lălâie, zici c-o să-i zboare sânii afară din clipă în clipă. Când se concentrează, depărtează picioarele, plus că mișcă din buze ceva de speriat: parc-ar avea două râme grăsune în jurul gurii. Începem, cuvintele-cheie curg: prieteșug cu decidenții, cuțitul la os, nu vrem grevă, dar nu mai sunt bani, casa de asigurări deturnează fonduri etc. Se lasă cu ceartă: moderatoarea îmi zice de șpăgi și de furturi, eu îi zic de salariile infecte și de greva prin emigrație – ea nu s-a prins că-s tot mai puțini medici în spitale? Ea înnebunește, face urât: medicina e praf, intri cu o boală-n spital și pleci cu zece.

— Voi vreți Mercedes, dar n-aveți bani decât de-un Trabant, îi răspund.”

Sala Rapsodia Vezi loc

Mesneraș contemplă cartierul ceferiștilor, de la fereastra unui bloc cu 10 etaje

„E dis-de-dimineață și plouă. Sunt în bucătărie, geamul e deschis, iar stropii tropotesc în pervaz. Mă uit peste bulevard, spre fostul cartier CFR – case solide, curți mititele, cu nalbe și trandafiri, acoperite de bolte de viță. Într-o casă ca aia a crescut tata, iar puțin mai departe, dincolo de cireșii aceia cu crengile lăsate până-n pământ, e liceul în care tata i-a făcut curte mamei: erau copii de ceferiști. Când eram mici, eu și Sahib am fi vrut să nu ne tragem din ceferiști, ci din boieri, ca unchiul Teo, căci lui i se rupea de orice. Mara doarme în sufragerie. Talpa îi iese de sub pătura subțire, de vară, iar vedenia asta face cât greutatea ei în aur – dacă Mara doarme la mine acasă înseamnă că-s om ca toți oamenii, iar dacă piciorul îi tresaltă discret e semn de viață așezată.

Plouă de rupe. Are Bucureștiul o miasmă specială când plouă în iunie: carosabilul miroase dulceag-amărui, ca mușcatele, iar pe deasupra se simte o aromă grețoasă de tei înflorit. Mă uit spre Piața Chibrit – tramvaiele se strecoară printre cortine de apă, un câine caută prin tomberoane, iar o băbuță se uită la mașini în timp ce-o spală potopul.”

Ion Mihalache colț cu Aviator Popișteanu Vezi loc

Vizita lui Sahib la părinții lui

„Mă duc la ai mei. Ei o să mă umple de nervi, iar mama o să-mi dea ciorbă acră ca să mă împace – așa pendulăm, între draci și împăcări parțiale, de când am început să schimb idei coerente cu ei. Ce-ar fi dacă părinții mei ar fi alții? m-am întrebat cândva, în copilărie. Ce-ar fi dac-ar fi mai frumoși, mai bine îmbrăcați? Văzusem niște modele în Neckermann, manechine între două vârste, care făceau reclamă la țoale. Zâmbeau, răspândeau un șarm tăcut, bărbații erau drepți și înalți, iar femeile erau curvy și emanau înțelegere: oare n-ar fi fost ei mai potriviți să-mi fie părinți? Adevărul e că tata era greșit: pe lângă nemaipomenita cicatrice care-i brăzda chipul, mă scotea din minți și relația lui cu Corbeanca – dispărea nopțile cu ea, în oraș, iar când ajungea acasă îmi ținea lecții de curățenie sufletească. În ce o privește pe mama, ei bine, cu ea era și mai și – fiece clipă trăită alături de ea a fost o povară: mama mi-a fost închisoare.

[...]

Bat la ușă, deschide mama: e neagră la față și mă privește urât. Nu se mai îngrijește, poartă un capot vechi și umblă în picioarele goale. Pe vremuri era ferchezuită, coafată, își dădea cu Givenchy, apartamentul lucea, iar ea știa de soarta fiecărui leuț: brânza = atât, ziarele = atât, biletele de troleu = atât. Acum, pe carnețelul pe care ținea cheltuielile apare o intrare sinistră: 9000 de lei = banditul, c-o fraierise unul, îi zisese noaptea la telefon că Mesneraș e pe moarte, la spital, iar mama îi dăduse toți banii din casă. A fost ultima intrare contabilă, mama n-a mai scris nimic după aia – de-atunci nu mai aerisește în casă și umblă în capotul ăla infect.”

Aleea Zăvideni, nr. 6 Vezi loc

O dublă plimbare în parc

Sahib reface același traseu cu două femei diferite, în parcul Herăstrău.

„Luăm un taxi, Mirela vrea în Herăstrău, cică dorește să verifice ceva. Ajungem în parc. Târâi trolerul după mine, iar ea, povestindu-mi verzi și uscate, ajunge la logodnicul ei, insul ăla înțolit în suman.

Ne așezăm pe o bancă, lângă Clubul Diplomaților – diplomații icnesc, izbesc mingile de golf, zici că-s în WC-uri publice, nu pe green. — Ia uite, rățuștele! face Mirela, privind la o rață grăsană pe urmele căreia padelează cinci boboci fâșneți, se tot vâră pe sub crengile unei sălcii, intră și ies, intră și ies.

- Drăguțele de ele, n-am pâine la mine, zice ea, după care se ridică și o ia, fără o vorbă, spre ieșirea din parc.

[...]

Apare Ali. Și ea vrea în Herăstrău, așa că reiau traseul făcut cu Mirela, iar Ali se așază pe aceeași bancă, lângă Clubul Diplomaților. Imbecilii n-au terminat partida de golf, le-aș pune o bombă, căci le aud râsetele false și-i văd cum mestecă chewing gum, plescăind. Apar și miloagele de rațe – rața-mamă, grăsana, e ca diplomații care o ard pe green: dă din picioare cu furie, dar nu se vede nimic, în timp ce bobocii se țin după ea, vârându-se pe sub salcia aia pletoasă.

— Ia uite, rățuștele! face Ali. Ce drăguțe sunt!

Se apropie de mal, se caută în poșetă, constată că n-are niciun covrigel, nicio sărățică, nimic, i-e ciudă că nu poate hrăni păsăretul. Lui Mesneraș îi trece supărarea și râde de mine: «Mai bine rămâneai cu rusoaica. Ai avut grijă să scapi de urmele ei?»”

Parcul Herăstrău Vezi loc

Mesneraș e în misiune de spionaj

„De când am fost în misiune pe Kiseleff și m-am legat de militarul care-l păzea pe ambasadorul american, totul îmi merge pe dos. Insul era bătut în cap: mă amenința că, dacă nu plec, cheamă poliția. În plus, cică eram lângă un obiectiv tactic al Pentagonului și că legea îi permitea să-și facă singur dreptate până veneau grăsanii noștri de agenți. Puteam să fac urât, dar eram în misiune, așa că m-am dus vizavi de Hotel Triumf, ca să nu pierd din ochi palatul în care intrase Pulpy – sediul partidului de guvernământ. Americanul încă se chiora după mine. Era tuns periuță, cretinul: moda a venit la pachet cu ușa pe care ne-au trântit-o SUA în nas când nu ne-au primit în NATO. [...]

În fine, rămăsesem pe Kiseleff. „Vezi că iese Pulpy”, mă anunță omul nostru din palat, după care-mi spune că Pulpy bătuse palma cu Macu și cu unul din șefii partidului (un bogătan) și că pleca cu ei la nu-știu-ce întâlnire. [...]

Pulpy se strecurase deja într-un Audi, cu mișcările lui de calmar uriaș, rebegit de soare. Era cu Macu și cu bogătanul partidului de guvernământ, ieșiseră din curtea clădirii și o luaseră pe Kiseleff, spre Piața Victoriei. „Vrei să-i fac pe ciumpalacii de la concurență?“ nechează șoferul. „Mai bine stropește-l pe boul de mamerican!“ zic. „Poate-mi ies amândouă“, mârâie el. Intră pe banda întâi, accelerează, găsește o baltă pe carosabil și trece pe lângă marine: fleoșc! – îl face ciuciulete, îi cade ăluia stația din mână, îi zăresc ochii, ne-ar mânca de vii. „Fă-i semn cu degetul!“ se ambalează șoferul.”

Șoseaua Kiseleff colț cu Strada Docenților Vezi loc

Misiunea de spionaj a lui Mesneraș continuă

Într-o plimbare aproape simbolică a spionului/ofițerului de servicii Mesnereș ajungem din Kiseleff în strada Icoanei la fostul restaurant Zexe unde se strâng persoanele aflate sub supravegherea acestuia.

„Ne ținem după Pulpy și bogătan – Piața Victoriei, Ștefan cel Mare, blocul lui Cărtărescu, apoi dreapta, spre Eminescu. O luăm pe străduțe, ajungem la Zexe, la restaurant. Să vezi că Pulpy, Macu și bogătanul vor să îmbuce ceva. Ies din mașină, plouă de rupe. Bag și eu capul la Zexe, îi văd pe împricinați: se întâlniseră cu Dexter, iar Pulpy le făcea prezentările. Dexter se îndoia din șale, cât pe ce să dea cu capul de masă. În ce-i privește pe chelneri, se aliniaseră în formație de luptă, așteptau comanda cu pixurile în mână, în timp ce patronul se apropia, târâș, de bogătan. Bogătanul îl vede, îi întinde degetul, într-o doară, patronul i-l strânge, călduros. „Marrrș, căcănarilor!“ le face el semn chelnerilor. „La treabă!“ Ce mâncăruri la Zexe: îmi curg balele. Mă rog, dau raportul, îngerul meu păzitor mă cheamă la Centru, cică trimite pe cineva să mă schimbe.”

Fostul restaurant Zexe Vezi loc

Discuția cu ministrul despre mărirea salariilor

„Și cam ce salahriu i-ahr satisface pe colegii de pe FB?“ îl întreabă Minionul pe Sahib. „O dublare imediată, ca în Polonia“, răspunde Sahib. „Domnule doctohr, știți bine că n-am hresuhrse.“ Sahib îi zice că nici el n-are autoritate pe FB, așa că Minionul să facă bine să găsească resurse, cu atât mai mult cu cât nici Polonia n-avusese bani când dublase salariile medicilor. „Polonia, ce țahră!“ exclamă Minionul, invidios. Sahib profită de destinderea de moment și aduce în discuție sprijinul extern al grupului. „De afahră? De unde?“ cască Minionul ochii. „Cred că din State“, zice Sahib, făcându-l pe ministrul Bugetului să-și pună mâinile în cap: „Din State?! Dar cei din State m-au asigurat că...“ îl ia pe el gura pe dinainte, dar se oprește la timp și o șterge ca să dea niscaiva telefoane. „Pot dubla salahriile în doi ani, nu mai devhreme,“ dă Minionul un pas înapoi, „iahr până atunci, pot da doahr un 25% suplimentahre.“ „Cum vreți“, face Sahib pe șmecherul, „eu merg la Președinție, poate au ei o soluție.”

Ministerul Sănătății Vezi loc

Negocierea salariilor medicilor continuă la Cotroceni

„Între timp, Sahib ajunge la Președinție. Cei de la Președinție erau relaxați – conform legii, ei n-aveau de ce să dea bani nimănui, așa că-i cântă lui Sahib în strună: situația e imposibilă, trebuie rezolvată urgent, poate că merită să informăm CSAT-ul, având în vedere o eventuală grevă în sănătate. Estimp, noi, în buncăr, aflăm cine-l bruiază pe Sahib: sunt amicii lui Ed, colegii din serviciul rival, care se încrengaseră cu industria farma și cu asigurările private de sănătate. Văzând una ca asta, Molosul dă poruncă să se redacteze o informare, care să ajungă pe biroul Minionului înainte de întâlnirea cu cei de pe grupul FB, numai că nu trece mult și aflăm că cei din grup nu mai vor să-l vadă pe ministru: nu mai sunt interesați de negocieri – așa îi învățase Ed.”

Palatul Cotroceni Vezi loc

Vernisajul lui Don Gabriel

„În fine, o luăm spre Căminul Artei, în grabă, căci plouă de rupe. În Piața Palatului e demonstrație, se cântă imnuri bisericești în plin potop, e incredibil cât de rapid se mișcă Sutanele Negre... La vernisaj: lume multă, fițe, chelneri – Don Gabriel e înconjurat de culturnici și de pițipoance TV. Trage la scară și-un dric oficial, un 4×4 blindat din care coboară Garfield-vomit. E viu și nevătămat.

[...]

Bun, se țin spiciurile, iar eu mă uit la ansamblurile lui Don Gabriel: numai cabluri și catarge aranjate în fel și chip. Îmi place macheta unui monument amplasat în Piața Universității, alcătuit dintr-un evantai de odgoane ce pornesc din vârful unui stâlp înalt de o sută de metri, ridicat în fața Teatrului Național. Odgoanele se etalează deasupra pieței, prinzându-se de clădirea teatrului, de Spitalul Colțea, de Universitate și de Inter. Lângă stâlp, sub odgoane: o groapă adâncă de tot – forează unii minusculi în ea, lucrează, cară pietroaie. Lumea e încântată, zici că ființele alea micuțe sunt vii, dar Don Gabriel pretinde că-s doar niște roboței. „Pot să iau și eu unul?“ întreabă o pițipoancă TV.”

Căminul Artei Vezi loc

Mesneraș filează câțiva agenți străini de extremă dreapta

„[...] Sunt pe urma a doi falangiști, un olandez și un suedez, care o ard prin Berceni, pe lângă spălătoria Profetului. S-au aciuat de o lună la noi. Scriu sub același pseudonim pe un blog danez de extremă dreapta, iar zilele trecute au vizitat Falansterul din Câmpulung – au băut țuică, au înfulecat sarmale, au tras cu Kalașul și au zbierat împotriva musulmanilor ce luau cu asalt Europa. Citau din Coran fără greș, demonstrau că religia păcii era, de fapt, religia fecioarelor violate în oaze, între două cămile. Odată întorși în Berceni, au relatat pe blog o întâmplare americană, cu un arab ultragiat de un spot promoțional la șunca de porc. Arabul făcuse scandal, ajunsese în instanță și câștigase, așa că producătorii de șuncă retrăseseră reclama. „Islamul nu mai e-n Orient, e-n farfuriile voastre“, conchideau falangiștii.

Acum se plimbă amândoi printre blocuri, pe unde se jucase Sipi în copilărie. Îi plouă, dar nu le pasă: sunt tineri, blonzi, trag cu ochiul la fete.”

Cartierul Berceni Vezi loc

Interceptările lui Mesneraș sunt pe cale să dezvăluie o conspirație

„Când să termin programul, mă trezesc cu niște mesaje trimise de o echipă care o freca prin Berceni. Urmăreau o țintă, în jurul unei spălătorii de mașini de lângă Piața Sudului. Apare și spălătoria pe plasmă – o știu, a fost a tatălui vitreg al lui Sipi: boul fusese cât pe ce să dea faliment, iar acum își culege din ea doar un tain, că i-a vândut-o unuia în proporție de 90%.

Echipa transmite de zor: cică ținta e un blond bine îmbrăcat. Îi apare chipul pe plasmă, se vede că e îngrijorat. Vorbește la telefon de o oră, se pare c-a sunat „în Germania, în A“, opinează ai noștri. Vorbea în A de lângă spălătoria tatălui lui Sipi, aha. Deîndată ce ajung acasă, iau laptopul nou, o iau pe jos până la MȚR, mă conectez prin Oyabun. Dau de amic și-l rog să vadă ce-i cu convorbirile din Berceni: chiar sunase cineva la A și, dacă da, la cine?”

Cartierul Berceni Vezi loc

Mesneraș se întâlnește cu Ristache

„Închid. Mai merg puțin, ajung în parcul de lângă Muzeul de Geologie. Mda, uite că sună Ristache, mă întreabă ce fac. Îi mulțumesc pentru pila de la serviciu. El râde, mă invită la o cafea, la el la birou, cică muncește de înnebunește, nu ca noi ăștia, la stat. Mă duc. Ristache are biroul în ditamai blocul, numai că-i bine dosit, pe Mareșal Averescu, fost Miciurin. În tinerețe, tata avusese treabă pe acolo – pe atunci era institut de proiectări, acum e sediu de firme: unele importă tomberoane, altele ambalează semințe. Dau să iau liftul, dar e stricat. Urc pe scări, ajung la Ristache, dau peste o secretară slută (are și-un picior mai scurt), aia mă introduce în birou:

— Ooo, lume nouă! mă întâmpină Ristache, vesel.

Ochii îmi cad pe trei portrete alb-negru, atârnate pe un perete, deasupra unei candele vopsite în roșu aprins: Zelea-Codreanu, mareșalul Antonescu și încă unul – un necunoscut din aceeași șarjă.”

Bulevardul Mareșal Averescu Vezi loc

O întâlnire revelatoare din trecutul lui Sahib

„Ajunge Sahib la Bucur Obor, intră într-un bloc, se duce într-un apartament, la etajul 7. Îl primește un bărbat de vreo 50 de ani – om serios, cu chelie. „Of, Sahib, Sahib“, îl întâmpină bărbatul, „ce încurcătură!“ „N-am făcut decât să vă urmez sfatul,“ se scuză Sahib, „ce fac acum?“ Bărbatul aprinde o țigară și zice: „Eu nu mi-am imaginat... eu am crezut că... Tu ai venit la mine cu un caz clar: aveai un coleg grec, care a studiat la Moscova și care făcea politică. Partidul comunist interior, așa zicea, nu? Socialism cu față umană, Enrico Berlinguer, eurocomunism, nu? Iar după doi ani de fizică la Moscova, s-a mutat la București, la Medicină, și s-a înfiripat cu colega ta, al cărei tată lucrează în comerțul exterior, nu? Tu ai făcut niște deducții, deducțiile tale au fost corecte, așa că te-am trimis la prietenul meu, care răspundea de facultate. Cine s-a gândit, însă, că-n locul amicului meu o să vină un bou și că tu o să scrii toate... chestiile alea...“ „Am crezut că... am zis că așa trebuie.“ Bărbatul nu mai spune nimic. Și el și Sahib știu de ce a scris Sahib ce a scris și o aflu și eu, căci Sahib e terminat: nu mai are putere s-o țină în el.

[...]

„Aș vrea...“ îi spusese bărbatului, în dimineața aia din vacanță de iarnă, „nu știu cum să zic... n-aș putea să renunț la...“ Iar bărbatul: „Ai venit să-ți pun pilă să nu mai fii... informator?“ Dorise să spună turnător, dar s-a abținut. Of, Sahib, mi-am zis atunci, de ce te-ai băgat în jocul ăsta, când tu nu ești în stare nici să te bați în spatele blocului? Dar Sahib: „De-asta am venit“, a recunoscut el, „vreau să nu mai...“ Vreau să nu mai am de-a face cu voi, asta voia să spună, dar n-a zis decât: „Credeam c-o să am altceva de făcut. Eu nu-i suport pe ruși, de-asta am venit la voi, căci grecul ăla pentru ruși lucra – a venit de la Moscova la București și mi-a împuiat capul cu Berlinguer, cu Togliatti, cu Daniel Cohn-Bendit... Ce interes au rușii să-l trimită aici pe unul care să ne învețe cine sunt noii comuniști?“

Aleea Cenușeresei, nr. 2-3 Vezi loc

Alte cărți

Solomonarul, 2022

Florin Chirculescu

Editura: Nemira

Curent/Gen literar: Postmodernism

Două planuri, unul din secolul al XIX-lea, celălalt din prezentul secolului al XXI-lea, se împletesc în niște circumstanțe extra-ordinare. Emin și Max Murgescu, zis Macu, un soi de afacerist obsedat de Eminescu, se caută continuu prin timp și spațiu....

Vezi carte

Caftul, 2025

Florin Chirculescu

Editura: Nemira

Curent/Gen literar:

În socialism, studenții bucureșteni de la Medicină Militară sunt trimiși în Bărăgan pentru muncile agricole patriotice. Fiecare escapadă de la ferma Dragalina, pe ruta Ciulnița – Slobozia – Ograda, poate fi o gură de aer proaspăt, care eliberează și ...

Vezi carte

Orfanii, 2025

Florin Chirculescu

Editura: Nemira

Curent/Gen literar:

Octav Mavru, avocat binecunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi sing...

Vezi carte

Hasdeu. Duhuri, 2023

George Cornilă

Editura: Polirom

Curent/Gen literar: Realism magic , Postmodernism

„Lilica mi-a cerut să-i duc un condei, cerneală şi un teanc de hârtii lângă pat, zicând că încă mai avea mult de lucru şi nu ştia cât timp îi mai rămăsese. Degeaba am rugat-o să se odihnească. I-am făcut pe plac, trebuia să evităm supărările cu orice...

Vezi carte

Supraviețuirile, 1973-1989

Radu Cosașu

Editura: Cartea Românească (reed. Polirom)

Curent/Gen literar: Postmodernism

„În perioada 1973-1989 Radu Cosașu a publicat un ciclu de nuvele (în şase volume) intitulat Supravieţuiri (Editura Cartea Românească) şi inspirat din experienţa sa politică şi literară, pus sub semnul unei consecvente autocritici duse pînă la autoiro...

Vezi carte