Orfanii

„ [...] curând ne târâm spre Icoanei. Se circulă bară la bară. Când trecem prin dreptul bisericii, „uit” telefonul pe locul mortului, îi dau lui Luca cinci mii de lei și cobor. Traversez.

Am două ore până să se prindă băieții că Octav Mavru e într-un loc, și mobilul lui în alt loc. Lângă biserică e o casă cu tencuiala căzută, ascunsă de o jacaranda care miroase dulceag. Brusc, mă cuprinde gândul că Bucureștiul părea mai OK în anii ʼ60: era mai curat? era lumea mai divers îmbrăcată? arătau mai bine femeile socialiste, pe pantofii lor cu toc? Azi, bucureșteanca umblă în leggings, cu cărnurile expuse, atârnânde sau subnutrite, ceea ce mă face să mă întreb: cum mă-sa se reproduc zeloții? Se regulează prin proxies?

Intru în vechitura aia de casă. E întunecoasă, duhnește a țeavă și igrasie”

„În București n-au fost cataclisme demult, de-aia e lumea impertinentă. O iau spre casă, stau pe Popa Soare colț cu dr. Burghele, vizavi de bustul lui Țuțea. Nu din cauza bustului am cumpărat casa, deși zeloții susțin că apropierea contează pentru un legionar ca mine, dar eu nu-s legionar, jur: pur și simplu nu vreau ca zebrele să ajungă să-i împileze pe leii din Serengeti, atâta tot.”

„La ora aia, la București, Miha refuza să se mute la Corbeanca, continua să stea în apartamentul din Pantelimon, cu vedere spre Mănăstirea Mărcuța. Într-o zi, Beguma s-a dus la fiică-sa fără s-o anunțe, și a găsit în sufragerie un tip. Nu era dezbrăcat, dar nici prea departe: avea chiloți Versace, la fel ca Saon.”

„E cald înainte de vreme la București, se topește asfaltul. Teo Canta își tamponează chelia: ia să mă bag la umbră, își zice. E în Cișmigiu, la Platan, în capătul podețului pe care Primăria îl repară de doi ani de zile. Parcul e plin de jeg, dar primarul e econom: dacă vrei curățenie, fă-ți singur, dacă nu-ți faci, înseamnă că n-ai nevoie.”

„Peste o jumătate de oră, ajungeam la Băneasa. Cameliu n-a mai ieșit din cabină. Pe pistă așteaptă o femeie și un bărbat. Ea e maică; e solidă, înaltă, și ține în lesă doi pitbulli. Bărbatul e scund, dar îngrozitor de lat – de-a dreptul pătrat. „Ne cunoaștem,” mă întâmpină maica. «Sunt Fevronia, am vorbit cu dumneavoastră la Saydnaya.»”