Sala Rapsodia

Ca reprezentant al medicilor Sahib este invitat la diferite televiziuni unde expune punctul de vedere al angajaților din sănătate, însă în studiouri, așa cum era de așteptat se lovește de ostilitatea și uneori agresivitatea jurnaliștilor care îl chestionează. Autorul dă alte nume televiziunilor și uneori alte sedii dar oferă indicii care să ajute cititorul să navigheze prin hățișul de porecle și nume de cod care alcătuiesc peisajul autohton al politicii, jurnalismului și sindicatelor.

 

„Mă prind care e treaba cu batista: pe culoare la HTV miroase a igrasie, a țevi, a apă cursă pe dușumea. Sună telefonul. E însuși Del Toro. Mă întreabă de grevă. Îl liniștesc, dar el nu e sigur că trebuie să se liniștească – oare-l sunase Y, după ce ne despărțiserăm? Intru în emisiune. Moderatoarea e încălțată în platforme albastre, poartă ciorapi cu sclipici și pantaloni cafenii, strânși cât să scoată la iveală un cameltoe. Are o bluză lălâie, zici c-o să-i zboare sânii afară din clipă în clipă. Când se concentrează, depărtează picioarele, plus că mișcă din buze ceva de speriat: parc-ar avea două râme grăsune în jurul gurii. Începem, cuvintele-cheie curg: prieteșug cu decidenții, cuțitul la os, nu vrem grevă, dar nu mai sunt bani, casa de asigurări deturnează fonduri etc. Se lasă cu ceartă: moderatoarea îmi zice de șpăgi și de furturi, eu îi zic de salariile infecte și de greva prin emigrație – ea nu s-a prins că-s tot mai puțini medici în spitale? Ea înnebunește, face urât: medicina e praf, intri cu o boală-n spital și pleci cu zece.

— Voi vreți Mercedes, dar n-aveți bani decât de-un Trabant, îi răspund.”