Bulevardul Mareșal Averescu

„Închid. Mai merg puțin, ajung în parcul de lângă Muzeul de Geologie. Mda, uite că sună Ristache, mă întreabă ce fac. Îi mulțumesc pentru pila de la serviciu. El râde, mă invită la o cafea, la el la birou, cică muncește de înnebunește, nu ca noi ăștia, la stat. Mă duc. Ristache are biroul în ditamai blocul, numai că-i bine dosit, pe Mareșal Averescu, fost Miciurin. În tinerețe, tata avusese treabă pe acolo – pe atunci era institut de proiectări, acum e sediu de firme: unele importă tomberoane, altele ambalează semințe. Dau să iau liftul, dar e stricat. Urc pe scări, ajung la Ristache, dau peste o secretară slută (are și-un picior mai scurt), aia mă introduce în birou:

— Ooo, lume nouă! mă întâmpină Ristache, vesel.

Ochii îmi cad pe trei portrete alb-negru, atârnate pe un perete, deasupra unei candele vopsite în roșu aprins: Zelea-Codreanu, mareșalul Antonescu și încă unul – un necunoscut din aceeași șarjă.”