Zărnești - Uzina Mecanică

"Toate bune şi frumoase, până într‑o zi incertă de februarie, când m‑a sunat o fostă colegă de clasă din liceu ca să mă întrebe dacă am chef să mă angajez la firma la care lucra. OK, hai s‑o încerc şi pe asta, mi‑am zis. Trebuia să introduc în calculator datele din planurile de armare ale construcţiilor şi să listez etichete pentru muncitorii din hală. În câteva săptămâni am învăţat să mă descurc fără niciun ajutor, jobul pierzându‑şi astfel aproape orice urmă de interes. Eram motivat doar de bani. În decurs de şase luni, mi‑au crescut salariul de două ori. Până la instalarea crizei am lucrat la foc continuu – au fost zile în care livram douăzeci de camioane încărcate cu câte douăzeci de tone de fier‑beton, tăiat şi fasonat.
[...]
Când coboram din maşină dimineaţa, eram întâmpinat de întunericul din curte, apoi de becul cu senzor de la intrarea în birou. Când plecam, afară era întuneric şi becul cu senzor se aprindea din nou. Lucram zece ore şi jumătate, unsprezece. Uneori, şeful ne chema la muncă şi sâmbăta. Singurul lucru care mă motiva era că orele suplimentare erau plătite dublu.
[...]
Am aflat că multă lume din firmă e pocăită şi că şeful îi recrutase tocmai din acest considerent. Să fie de încredere şi să fie pocăiţi. Din experienţele pe care le avusese de‑a lungul timpului în câmpul muncii, şeful meu trăsese concluzia că pocăiţii, mai ales baptiştii, sunt cei mai oneşti şi mai harnici angajaţi. Ceilalţi, ca Manu şi ca mine, eram prietenii sau amicii pocăiţilor. Pocăiţii garantaseră pentru noi, de asta ne aflam aici, la poalele masivului Piatra Craiului, în Zărneşti, într‑o hală a fostei uzine de armament, motorete şi biciclete Tohan."

"Uzina Tohan funcţiona pe avarie, mai existau doar câteva zeci de angajaţi care se plimbau pe bicicletele lor Tohan dintr‑o parte în alta a parcului industrial, purtând halate albastre, decolorate de vreme. Nu păreau să aibă şi alte activităţi. Locul dădea mai degrabă senzaţia de sanatoriu în care bolnavii sunt internaţi în hale şi se vizitează din când în când. Câteva hale fuseseră închiriate de firme, însă, date fiind dimensiunile gigantice ale parcului, acestea nu păreau să facă nicio diferenţă. Majoritatea zăceau părăsite."