Alina Cobzac

„Nu mai rămăsese nimic din mâncarea trimisă de mama, iar la cantină aveau ciorbă de legume și escalop cu ciuperci, așa că a doua zi m-am oprit la Mec-ul din Romană. Înăuntru era plin. Dacă m-aș fi străduit un pic, aș fi găsit un colț de masă la care să mă așez. Doar că eu am o relație complicată cu locurile aglomerate, mai ales cu cele în care sunt nevoită să mănânc. Iau prima înghițitură și oameni care până atunci își vedeau liniștiți de mâncarea lor se opresc și se uită la mine.
Mă urmăresc să vadă dacă îmi cade vreo firimitură din gură, dacă plescăi și, ca un făcut, chiar mă murdăresc de sos pe bărbie. Știu că este doar o senzație. Știu că cei din jur au treburi mai importante decât să-mi numere mie dumicații, dar faptul că sunt conștientă de asta nu mă ajută la nimic.”

(Din povestirea Mămăițele)

„În cele două genți cu care am ajuns în Regie, mama mi-a împachetat și câteva furculițe, un polonic și o lingură de lemn cu coada lungă. Ustensilele în cauză nu m-au ajutat să devin mai populară printre colegele de cameră, ba chiar m-au încurcat. Fetele au crezut că fac mișto de ele venind doar cu niște resturi. Astfel, au decis că nu există suficient spațiu în frigider. Trei rafturi, patru fete, eu am rămas pe dinafară.
Am aruncat pătura de pe mine și am alergat la baie. Am deschis ușa  cu atenție, având în minte imaginea ei întinsă pe jos, cu sângele șiroind în dreptul frunții. Baia din Regie e comparabilă cu un șifonier mai mare și o femeie ca ea, cât ar fi fost de mărunțică, nu ar fi avut destul spațiu să leșine fără să se lovească cu capul de chiuvetă.”

(Din povestirea Mămăițele)

„Am intrat în baie cu grijă să nu calc pe corpul ei întins pe gresie, dar nici vorbă de atâta dramatism. Bătrânica m-a văzut și a ascuns pumnul la spate. Găsisem în sfârșit o explicație pentru dantura stricată și tusea care mă ținuse trează toată noaptea. Se pare că de vină nu erau alimentația săracă în calciu și condițiile de trai de sub podul Basarab.
— Stai liniștită, maică, mi-a spus ea, găsesc io un’ să mă duc. Acu’ că vine iarna, mă întorc la azil, ca să nu îngheț sub pod. La partea cu înghețatul mi s-a topit inima. Am simțit cum se scurge caldă spre stomac, dar m-am ținut tare pe poziții și nu mi-am îngăduit altceva decât să dau din cap a compătimire. Dacă deschideam gura, mi-era teamă că m-aș fi răzgândit.”

(Din povestirea Mămăițele)