Cartierul Regie

„Mă simțeam dislocată și stingheră în propria viață, așa că prietenia cu Răzvan și cu ceilalți era ceva stabilizant. Primul semestru s-­a scurs în timp ce făceam mișto de profesori, beam cafeaua mocirloasă de la Jeg sau cafeaua mai boierească, dar tot proastă, de la Club 24 din Regie, sugeam bere la Piranha sau jucam un biliard scurt la Texas. Vorbeam despre știri, despre blogul jurnalistului politic Cristian Șuțu, care ni se părea wow, despre potențialul politic al lui Crin Antonescu, dacă s-­ar concentra naibii, sau măgărismele lui Traian Băsescu. Eram „’telectuali bășiți“, cum glumeam.”

Totul se așază, baby

„În cele două genți cu care am ajuns în Regie, mama mi-a împachetat și câteva furculițe, un polonic și o lingură de lemn cu coada lungă. Ustensilele în cauză nu m-au ajutat să devin mai populară printre colegele de cameră, ba chiar m-au încurcat. Fetele au crezut că fac mișto de ele venind doar cu niște resturi. Astfel, au decis că nu există suficient spațiu în frigider. Trei rafturi, patru fete, eu am rămas pe dinafară.
Am aruncat pătura de pe mine și am alergat la baie. Am deschis ușa  cu atenție, având în minte imaginea ei întinsă pe jos, cu sângele șiroind în dreptul frunții. Baia din Regie e comparabilă cu un șifonier mai mare și o femeie ca ea, cât ar fi fost de mărunțică, nu ar fi avut destul spațiu să leșine fără să se lovească cu capul de chiuvetă.”

(Din povestirea Mămăițele)

Încercând să se ferească de "poterele" care îi căutau dar și să supraviețuiască, banda de hoți ai lui Bozoncea își face veacul în Mahalaua Grant și în Regie, ba ascunzându-se de soldați prin gropile de gunoi, ba furând de la rampa de mărfuri CFR sau de la negustorii din Regie. 

„Toată primăvara au bătut Grantul şi rampa de mărfuri. [...] Treceau linia ferată, ocoleau vagoanele negre, pline de ţiţei, săreau scările lor unse şi ajungeau la rampa Regiei, în piaţă.
- Ce ziceţi, nătăfleţilor, spunea Bozoncea, trecem pe la simigii?
- Trecem, făcea codoşul, să-i târguim puţin...
Şi să-i fi văzut pe greci, că le plângeai de milă. Cişmele la ochii lor, nu alta! Ăştia aveau tarabe la capătul pieţei, vindeau covrigi cu susan,corobeţe, halva, peltea şi seminţe. Toamna umpleau prăvăliile cu bostani copţi. Pe toată rampa se scurgea un miros dulce, care aducea lucrătorii de la Regia de tutun în faţa dughenelor." 
Hoții "umflau o mână de covrigi. Plecau apoi liniştiţi, petrecuţi de huiduielile negustorilor [...] Asta până au băgat spaima în ei, că pe urmă ieşeau singuri cu darurile, unul o jumătate de dovleac, altul o alviţă, numai să-i lase în pace. Până la prânz aveau burţile pline. Aşa au dus-o, mai cu găinării, mai cu ciordeală, ba un joc de cărţi, se ţineau la adăpost, că-i căutau gaborii.”