McDonald's Romană

„Nu mai rămăsese nimic din mâncarea trimisă de mama, iar la cantină aveau ciorbă de legume și escalop cu ciuperci, așa că a doua zi m-am oprit la Mec-ul din Romană. Înăuntru era plin. Dacă m-aș fi străduit un pic, aș fi găsit un colț de masă la care să mă așez. Doar că eu am o relație complicată cu locurile aglomerate, mai ales cu cele în care sunt nevoită să mănânc. Iau prima înghițitură și oameni care până atunci își vedeau liniștiți de mâncarea lor se opresc și se uită la mine.
Mă urmăresc să vadă dacă îmi cade vreo firimitură din gură, dacă plescăi și, ca un făcut, chiar mă murdăresc de sos pe bărbie. Știu că este doar o senzație. Știu că cei din jur au treburi mai importante decât să-mi numere mie dumicații, dar faptul că sunt conștientă de asta nu mă ajută la nimic.”

(Din povestirea Mămăițele)

când se-mbunează vremea, domnul cu harpa

își face apariția pe bulevardul Magheru,

iar pe Calea Victoriei - domnul cu tereminul

plânge din degetele tremurate prin aer,

unduind lama unui fierăstrău invizibil,

parcă prea afectat!

orice-aș cârâi, însă, cu ei doi orașul

devine mai respirabil,

mai așezat,

îmi amintesc de vremea lui Caragea, când în tot Bucureștiul

„nu se aflau decât un singur piano și o harpă” -

cum îi scria Ion Ghica lui Alecsandri;

mai fusese o tânără fată de boier mare,

care trăise pe la Viena și se-ntorsese cu un clavir

la care cânta atât de frumos

de se pitula lumea după uluci s-o asculte,

până află boierul și, fiert de gelozie,

apucă un topor și țăndări făcu din clavir;

în câteva săptămâni, de atâta mâhnire,

fata se stinse,

lăsând cu limbă de moarte

săi se facă coșciug din scândurile clavirului,

dar s-a-mpotrivit popa, a zis că acela

„fusese vasul Necuratului”

pe domnul cu tereminul îl cheamă Benedict,

a fost fizician, și-a croit singur fierăstrăul invizibil

după o vizită-n Anglia

și câteva ture pe Internet:

după primul război mondial, un inginer rus, Lev Termen,

alias Theremin, meșterea un dispozitiv

care să detecteze mișcările inamicului

și să le semnaleze sonor;

văzând că sunetul varia după mișcările mâinii,

își aminti că-n tinerețe studiase violoncelul

și prinse să cânte cu degetele-n văzduh

„Lebăda” de Saint Saëns.

în copilăria sa, Benedict ar fi vrut să învețe violoncelul

dar regimul adus la putere de țara lui Lev

i-a interzis accesul la școala de muzică

că era fiu de preot

pe domnul cu harpa îl cheamă Leonid,

a fost grănicer lângă Prut, e din Basarabia,

a copilărit în Kazahstan, a studiat la Odesa,

apoi s-a-nrolat și-a păzit peste două decenii

râul ce ne desparte.

când s-a pensionat, și-a luat o harpă celtică

și-a început să facă din ea un fel de văzduh

prin cea mai sufocantă capitală din Europa.

s-au scurs mulți ani de când face asta,

lumea nu-l mai aude,

l-a contaminat cu plictisul ei,

așa că mai mult mimează,

ciupește corzile doar când ajungi în dreptul lui,

s-a prins că, indiferent ce-ar cânta,

ești indiferent, neatent sau pe fugă,

dacă prinzi niște note și îi arunci un ban,

a meritat osteneala.

urmărind de departe cum îl încearcă lehamitea

mi-am amintit că fix aici, cu 30 de ani în urmă,

băteam strada asta cu prietenul meu suprem,

pe care-l chemasem în capitală

să ne simțim mai boemi,

mai aproape de artă,

dar ne răzbise rău foamea,

n-aveam decât o chitară cu vreo trei corzi

lepădată de-un hipiot la beție,

n-aveam habar să facem ceva muzical cu ea,

dar foamea ne-mpingea de la spate

să ne-ncercăm norocul pe marele bulevard -

cândva, printre cele mai scumpe din lume;

ne-am pus în cur pe trotuar și-am început

să scoatem din cvasi-chitară diverse sunete,

și pe deasupra, fără să se oprească din flux,

mâinile trecătorilor au început să lase să cadă

în dreptul nostru bănuți,

de-am fi știut „Lebăda” de Saint Saëns

și-am fi cântat-o dumnezeiește

ar fi fost totuna.

noi mimam ceva ca o muzică,

ei mimau ceva ca o bunătate

din vremea lui Caragea,

din vremea ciumei,

Ghica îi povestea lui Alecsandri

ce raportase un vătășel către șeful lui:

„Azi am adunat 15 morți,

dar n-am putut îngropa decât 14,

fiindcă unul a fugit și nu l-am putut prinde”