Catia Maxim

„Gara de Nord își înnoiește necontenit nisiparnița. Boabe minuscule de nisip, asemănătoare fulgilor de zăpadă, unici și colorați, se arată dincolo de hotarul privirii ca niște delicate structuri, infime particole spiralate de cochilii sau firimituri vulcanice. Simultan, ceasul din turn își ticăie secundele unele după altele. Bătrâna Cale a Târgoviștei, Calea Griviței de azi, etalează blocuri cenușii și gri în mijlocul unui vacarm de claxoane pigmentat cu neaoșe înjurături. Uneori tremure ițite din măruntaiele metroului răzbat până la urechile trecătorului proiectat într-o realitate din ce în ce mai absurdă.
Zonă pestriță, amestec de vechi si nou, locul iese în evidență prin cenușiul disperat al zecilor de aurolaci de vârste diferite, care își poartă viața în pungi soioase lipite de fețe cărora li s-au extirpat râsul și plânsul. Insulă ipotetică de verde, parcul din apropiere, luat în stăpânire de aceleași umbre de canale, cu miros greu de urină infiltrată în țesătura zidurilor, cu cete de câini lihniți, cu pungi de hârtie sau plastic fluturate de anemice adieri completează un tablou sărăcit- dramatic și nefericit - de conexiunile firești cu un trecut redesenat în documente și imagini marcate de Carol I, regele care a inaugurat monumentala gară.”

„Ulița Mântuleasa pornește din Ulița Târgului de Afară, numită mai nou Calea Moșilor și se termină în Calea Călărașilor. De-o parte și alta, case cu împrejmuiri largi, grădini și livezi peste care plutesc miresme de tămâie dinspre biserica Mântuleasa, de unde se înalță cântări cerești. Lăcașul bisericesc își primise numele de la jupânesele Maria și Stanca, respectiv, sora și soția răposatului Manta Cupețu, după moartea căruia donaseră sume mari de bani pentru construirea în stil brâncovenesc a unei biserici în formă de cruce, ctitorită de Grigore al V-lea Alexandru Ghica. În jurul bisericii s-a păstrat aceeași ambianță îngemănată cu slăvi și cântări îngerești redate, în primii ani ai veacului XX, de preotul Bratu, susținut de tonalitățile grave ale grămăticului Iane, zugravul bisericii. Fusese o vreme când la București, întocmai ca în așezările din Balcani, bisericile constituiau inima unui cartier, iar comunitățile din jurul lor, impresionate de cânturile bisericești, se simțeau mântuite.
Popor credincios, înzestrat cu simțul religios, românii iubesc asemenea cântări, căci altfel cum ar putea fi deslușită istoria generațiilor de credincioși cu sufletul plin de măreția apusă a Byzantionului? Aproape de ulița Mântuleasa, câteva repere, parte din poveste: spitalul doctorului Șuțu de pe strada Plantelor 9, unde fusese răpus Mihai Eminescu și, puțin mai încolo, Școala de băieți, cu doi castani bătrâni în față care dau o tentă liniștită și misterioasă locului. Stă mărturie o imagine sepia, printre puținele rămase din acele vremuri. La fel și fotografiile care fixează în carnea timpului imagini ale caselor cu vitralii, construite în stil brâncovenesc, case vagon cu copertine în formă de scoică la intrare, garduri metalice cu ornamente, porți cu clanță în formă de sfinx, curți largi cu grădini multicolore, livezi, paradisuri cu fructe parfumate cu miez dulce. 
Locuitorii, majoritatea negustori, un buchet multicultural – români, armeni, greci, bulgari, sârbi, albanezi, aromâni – dețin prăvălii și dughene pe Ulița Târgului de Afară. Ferită de zgomote, de ropotele cailor înhămați la birje și căruțe, adăpostită de coroanele castanilor, pe ulița Mântuleasa rar se aud strigăte și ziceri ale vânzătorilor ambulanți, cu excepția bătrânului oltean cu cobilița care vinde zarzavaturi pentru mâncăruri și ciorbe și ale iaurgiului renumit pentru laptele covăsit. Uneori, își fac totuși apariția vânzătorul de gaz și florăreasa ochioasă, al cărei domeniu e pe strada Traian. În casa de la numărul 25 pe care o închiriază, Nikolaki speră că toate se vor rândui după dorințele lui. Cu timpul, intenționează s-o cumpere. După mutare, își aduce-aminte de vorbele pe care mama Mina i le spusese când ieșise pe poarta casei și plecase spre București: Băiete, ai grijă, fii blajin ca hulubul și ager ca șarpele. Chiar dacă banii n-au miros, nu minți și nu înșela, oricât de ispititor ar fi.”