Ioan Holban

Ioan Holban (n. 2 iulie 1954, Fălticeni, România) este un scriitor, critic și filolog român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ioan Holban este autorul unei opere critice consistente, axată pe analiza literaturii române moderne și contemporane. Volumele sale includ monografii dedicate unor autori canonici (Ion Creangă, Hortensia Papadat‑Bengescu, Platon Pardău), sinteze critice ample (Profiluri epice contemporane, Literatura subiectivă, Istoria literaturii române contemporane, Literatura română de azi) și lucrări de istorie literară. Scrisul său se caracterizează prin rigoare filologică, atenție pentru evoluția formelor epice și poetice și interes pentru contextualizarea autorilor în dinamica literaturii române. Holban a publicat, de asemenea, jurnale de călătorie (Poarta lumii. Jurnal în China) și a editat texte fundamentale ale criticii românești, precum ediții ale lucrărilor lui G. Ibrăileanu. Prin activitatea sa critică, editorială și managerială, Ioan Holban este considerat o figură importantă a vieții literare ieșene și un exeget al literaturii române contemporane. Opera sa oferă o perspectivă sistematică asupra evoluției prozei și poeziei românești, fiind utilizată ca referință în studiile de specialitate. Sursa: Wikipedia RO

Evenimente

Cărți

Purtătorii de har: filiația Romanescu–Danilov în poezia ieșeană

Geografia literară a României, 2023

Cornel Ungureanu

Autori asociati: Ioanid Romanescu , Nichita Danilov , Ioan Holban

Romanescu este văzut ca poetul‑ales uitat, Danilov ca urmașul care îi poartă mesajul, iar Holban ca exegetul care îi apără statutul:

„DE LA IOANID ROMANESCU, PROFESORUL, LA NICHITA DANILOV

În paginile pe care „Cronica Veche” le dedică lui Ioanid Romanescu există însemnările lui Nichita Danilov, într-un fel „urmaşul”, „purtătorul de mesaj” al lui Ioanid Romanescu:

„Din orice parte am privi-o, fie luând-o cu începutul, fie cu sfârşitul, există o notă chagallian-burlescă în toată opera poetică a lui Ioanid Romanescu, poet născut, nu făcut, intrat pe nedrept în uitare, ca şi Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Dan Laurenţiu, dar şi alţi poeţi ieşeni... Noii critici, preocupaţi să ia pulsul actualităţii noastre literare nu şi-au găsit deocamdată timp pentru a se apleca asupra operei unor poeţi importanţi...”. Ioanid Romanescu, crede Nichita Danilov, ar avea ecou în poezia ultimului val:

„Imaginea pe care ţi-o creează citirea versurilor sale e cea a unui saxofonist sau poate a unui trompetist excentric, care, plutind noaptea deasupra acoperişurilor caselor oraşului, cântă în gol, privind la luna plină”. Dar nu e doar un saxofonist sau trompetist excentric:

„Peste tot, Ioanid Romanescu apără poetul, mai exact, statutul existenţei sale, scrie Ion Holban în editorialul aceloraşi pagini, autorul numeşte laturile care compun pătratul vieţii celui apărat”. Şi citează criticul: „Dincolo de speranţă m-a aşteptat suferinţa/ dincolo de suferinţă m-a aşteptat poezia/ dincolo de poezie nu există nimic”.

Iaşii generaţiei lui Ioanid Romanescu păstrează credinţa în infailibilitatea poetică – în statutul celui care scrie. El este un ales, el aparţine purtătorilor de har.”

Iași Vezi loc