Nichita Danilov

Nichita Danilov (n. 7 aprilie 1952, satul Climăuți, comuna Mușenița, Suceava) este un poet, scriitor, publicist și politician de etnie rus-lipovean din România. A absolvit Facultatea de Științe Economice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A lucrat ca redactor la revistele Opinia studențească, Convorbiri literare, Timpul și Cronica, fiind implicat activ în viața culturală ieșeană. A fost director al Teatrului „Luceafărul” din Iași și a ocupat funcții editoriale în presa literară. Debutând în anii ’70, Nichita Danilov s‑a impus printr‑o poezie de factură metafizică, marcată de simbolism, imagini onirice și o retorică a interiorității. Opera sa explorează teme precum fragilitatea ființei, transcendența, memoria, sacrul și raportarea la mit. Stilul său îmbină viziunea contemplativă cu notația concretă, uneori ironică, alteori elegiacă, construind un univers poetic recognoscibil. Pe lângă poezie, Danilov a publicat proză, eseuri și jurnale, remarcându‑se prin capacitatea de a alterna discursul liric cu cel reflexiv și analitic. Volumele sale au fost bine primite de critica literară, care îl consideră un autor reprezentativ al generației sale. Sursa: Wikipedia RO

Evenimente

Cărți

Purtătorii de har: filiația Romanescu–Danilov în poezia ieșeană

Geografia literară a României, 2023

Cornel Ungureanu

Autori asociati: Ioanid Romanescu , Nichita Danilov , Ioan Holban

Romanescu este văzut ca poetul‑ales uitat, Danilov ca urmașul care îi poartă mesajul, iar Holban ca exegetul care îi apără statutul:

„DE LA IOANID ROMANESCU, PROFESORUL, LA NICHITA DANILOV

În paginile pe care „Cronica Veche” le dedică lui Ioanid Romanescu există însemnările lui Nichita Danilov, într-un fel „urmaşul”, „purtătorul de mesaj” al lui Ioanid Romanescu:

„Din orice parte am privi-o, fie luând-o cu începutul, fie cu sfârşitul, există o notă chagallian-burlescă în toată opera poetică a lui Ioanid Romanescu, poet născut, nu făcut, intrat pe nedrept în uitare, ca şi Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Dan Laurenţiu, dar şi alţi poeţi ieşeni... Noii critici, preocupaţi să ia pulsul actualităţii noastre literare nu şi-au găsit deocamdată timp pentru a se apleca asupra operei unor poeţi importanţi...”. Ioanid Romanescu, crede Nichita Danilov, ar avea ecou în poezia ultimului val:

„Imaginea pe care ţi-o creează citirea versurilor sale e cea a unui saxofonist sau poate a unui trompetist excentric, care, plutind noaptea deasupra acoperişurilor caselor oraşului, cântă în gol, privind la luna plină”. Dar nu e doar un saxofonist sau trompetist excentric:

„Peste tot, Ioanid Romanescu apără poetul, mai exact, statutul existenţei sale, scrie Ion Holban în editorialul aceloraşi pagini, autorul numeşte laturile care compun pătratul vieţii celui apărat”. Şi citează criticul: „Dincolo de speranţă m-a aşteptat suferinţa/ dincolo de suferinţă m-a aşteptat poezia/ dincolo de poezie nu există nimic”.

Iaşii generaţiei lui Ioanid Romanescu păstrează credinţa în infailibilitatea poetică – în statutul celui care scrie. El este un ales, el aparţine purtătorilor de har.”

Iași Vezi loc