Ioanid Romanescu

Ioanid Romanescu (n. 4 octombrie 1937, Voinești, Iași – d. 20 martie 1996, Iași) a fost un poet român, cunoscut pentru explorarea condiției existențiale a poetului și pentru stilul său boem, confesiv și adesea sarcastic. Născut Valentin Tudose, și‑a construit identitatea literară pe un imaginar puternic personalizat, dominat de un „eu” hipertrofiat, care invadează și reconfigurează universul poetic. A urmat Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași (1951–1955) și Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (1962–1968). A lucrat ca profesor, corector la revista Ateneu, inspector la Casa Județeană de Creație Iași și, din 1972, redactor la Convorbiri literare. S‑a pensionat medical în 1981. Critica literară subliniază că tema centrală a operei sale este condiția poetului: raporturile sale cu lumea, tensiunea dintre aspirațiile ideale și realitatea cotidiană, fanteziile boemei și dramele interioare. Dana Dumitriu observă că Romanescu explorează „destinul poetului, și nu destinul poeziei”, construind un discurs liric în care viziunea sarcastică alternează cu o falsă umilință. Sursa: Wikipedia RO

Evenimente

Cărți

Purtătorii de har: filiația Romanescu–Danilov în poezia ieșeană

Geografia literară a României, 2023

Cornel Ungureanu

Autori asociati: Ioanid Romanescu , Nichita Danilov , Ioan Holban

Romanescu este văzut ca poetul‑ales uitat, Danilov ca urmașul care îi poartă mesajul, iar Holban ca exegetul care îi apără statutul:

„DE LA IOANID ROMANESCU, PROFESORUL, LA NICHITA DANILOV

În paginile pe care „Cronica Veche” le dedică lui Ioanid Romanescu există însemnările lui Nichita Danilov, într-un fel „urmaşul”, „purtătorul de mesaj” al lui Ioanid Romanescu:

„Din orice parte am privi-o, fie luând-o cu începutul, fie cu sfârşitul, există o notă chagallian-burlescă în toată opera poetică a lui Ioanid Romanescu, poet născut, nu făcut, intrat pe nedrept în uitare, ca şi Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Dan Laurenţiu, dar şi alţi poeţi ieşeni... Noii critici, preocupaţi să ia pulsul actualităţii noastre literare nu şi-au găsit deocamdată timp pentru a se apleca asupra operei unor poeţi importanţi...”. Ioanid Romanescu, crede Nichita Danilov, ar avea ecou în poezia ultimului val:

„Imaginea pe care ţi-o creează citirea versurilor sale e cea a unui saxofonist sau poate a unui trompetist excentric, care, plutind noaptea deasupra acoperişurilor caselor oraşului, cântă în gol, privind la luna plină”. Dar nu e doar un saxofonist sau trompetist excentric:

„Peste tot, Ioanid Romanescu apără poetul, mai exact, statutul existenţei sale, scrie Ion Holban în editorialul aceloraşi pagini, autorul numeşte laturile care compun pătratul vieţii celui apărat”. Şi citează criticul: „Dincolo de speranţă m-a aşteptat suferinţa/ dincolo de suferinţă m-a aşteptat poezia/ dincolo de poezie nu există nimic”.

Iaşii generaţiei lui Ioanid Romanescu păstrează credinţa în infailibilitatea poetică – în statutul celui care scrie. El este un ales, el aparţine purtătorilor de har.”

Iași Vezi loc