Ramona Păunescu
Vezi un traseu literar
Ramona PĂUNESCU (https://ramonapaunescu.eu/despre-mine): Personajele mele sunt imperfecte, dar perfectibile. Îmi place să scriu romane ce gravitează în jurul unei povești de iubire, dar aș zice despre ele că nu sunt romane de dragoste, ci despre dragoste. Despre descoperirea și păstrarea ei, în toate formele pe care le cunoaștem. Despre felul în care reușim să rămânem fideli valorilor care ne-au fost insuflate de cei care ne-au iubit. Înainte de a scrie literatură, am publicat lucrarea academică Evoluții politice ale maternității, perspective feministe (Polirom, 2012) și am contribuit la volumul colectiv Nașterea, istorii trăite (Polirom, 2010).
Andrei o reîntâlnește pe Ana
Nu-mi spune Ana, când lumea mea se destramă, 2024
„Mă îndrept alene spre trecerea de pietoni de lângă Hanul lui Manuc.”
Hanu' lui Manuc Vezi loc
Ana se gândește la Andrei, incapabilă să ia legătura cu el
Nu-mi spune Ana, când lumea mea se destramă, 2024
„În depărtare, Casa Poporului trona masivă, încremenită în timp, materializarea megalomaniei unei minți bolnave care ștersese de pe fața pământului peste 40.000 de clădiri, rupând astfel rădăcinile a zeci de mii de familii.”
Palatul Parlamentului Vezi loc
Ana și Roxana discută despre întâlnirea lor cu Andrei
Nu-mi spune Ana, când lumea mea se destramă, 2024
„La zece minute după ce am ajuns, ne așezăm comod la una dintre mesele înalte, cu scaune de bar tapițate cu bucăți de textile în culori pastelate și comandăm câte un pahar de vin dobrogean. La dorința Roxanei, așteptam un platou pescăresc, pe care urma să-l împărțim, care conținea faimoasele icre de știucă la care poftise.”
Ivan Pescar & Scrumbia Bar Vezi loc
Ritualul Anei de a-și cumpăra lalele albe de la Piața de Flori
Nu-mi spune Ana, când lumea mea se destramă, 2024
„Așez în vază lalelele albe cumpărate de la florăreasa mea preferată din Piața de Flori.”
Piața de Flori „George Coșbuc” Vezi loc
Lansarea de carte la care participă Ana în calitate de traducătoare
Nu-mi spune Ana, când lumea mea se destramă, 2024
„Librăria de pe Magheru, unde are loc lansarea, nu are o suprafață generoasă. Scaunele sunt apropiate, atmosfera intimă, de șezătoare.”
Librăria Papirus Vezi loc
Ana și Andrei iau masa în oraș pentru prima dată
Nu-mi spune Ana, când lumea mea se destramă, 2024
„E aici un restaurant italian. Intrăm să ne răcorim un pic și stăm de vorbă?„
Trattoria Il Calcio Universitate Vezi loc
Petrecerea Anului Nou în locuința lui Ștef
Nu-mi spune Ana, când lumea mea se destramă, 2024
„Eram invitați să petrecem noaptea dintre ani la Ștef, care locuia în Cotroceni în casa părinților lui. Roxana îmi spusese că Ștef ocupa singur etajul, iar părinții lui locuiau la parter, că aveau intrări separate și că, după cuvintele Roxanei, nu se călcau pe bătături.”
Cartierul Cotroceni Vezi loc
Ana este dusă la camera de gardă după accidentul din prima zi a anului
Nu-mi spune Ana, când lumea mea se destramă, 2024
„A discutat un timp cu celălalt șofer, au făcut schimb de numere de telefon și a întors în loc, îndreptându-se spre Spitalul Universitar, aflat la foarte mică distanță. Camera de gardă era plină de persoane care mâncaseră și băuseră prea mult în noaptea de Revelion.”
Spitalul Universitar de Urgență Vezi loc
Ana dă o raită prin magazine și se oprește, vrăjită, în lumea cărților
Nu-mi spune Ana, când lumea mea se destramă, 2024
„După ce ajung pe parte cu Hanu lui Manuc, o iau pe străduțe spre librăria deschisă într-o clădire monument. O bijuterie arhitecturală în care predomină lemnul de stejar și metalul vopsit alb, imaculat. Un decor impunător și discret în același timp, care dă întâietate cărților și obiectelor de artă fără a rămâne însă în plan secund. Mai mult decât un decor, interiorul este un spațiu fluid care curge asemenea poveștilor, când drept, când șerpuit.
Voi petrece aici câteva ore. Voi pleca cu sacul mai greu decât atunci când am intrat și cu contul bancar ușor avariat. Poate ar fi trebuit să caut ceva de îmbrăcat pentru eveniment mai întâi, va fi greu să merg prin magazine cu sacul plin de cărți, dar am trecut deja pragul librăriei și sunt cuprinsă de vrajă. Nu mă mai pot întoarce nici dacă aș vrea...”
Librăria Cărturești Carusel Vezi loc
Curent/Gen literar:
Frica de dragoste. Frica de sinceritate. Frica de viață. „Un paradis înghițit de iad”. O Ana care se zidește pe ea însăși între cărțile altora, în viețile altora. Între povești din care ea lipsește cu desăvârșire. Dar, mai presus de toate, Ana își li...
Vezi carte