Veronica Micle

Veronica Micle, n. Ana Câmpeanu, (n. 22 aprilie 1850, Năsăud, Imperiul Austriac – d. 3 august 1889, Văratec, România) a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. Veronica Micle a fost poetă și prozatoare, reprezentantă a romantismului târziu în literatura română. Opera sa este strâns legată de cercul literar ieșean și de colaborarea cu revista Convorbiri literare, unde a publicat majoritatea textelor. Lirica Veronicăi Micle este dominată de teme romantice: iubirea, dorul, suferința, idealizarea sentimentului și melancolia. Poeziile se remarcă prin sensibilitate, simplitate expresivă și ton elegiac. Veronica Micle a scris și proză scurtă, în special schițe și povestiri cu tematică sentimentală și morală. Acestea explorează situații intime, conflicte afective și portrete feminine. Sursa: Wikipedia RO

Evenimente

Cărți

Culisele mondene ale Junimii ieșene

Geografia literară a României, 2023

Cornel Ungureanu

Autori asociati: Iacob Negruzzi , Ion Creangă , Titu Maiorescu , Veronica Micle

„Primele întâmplări senzaţionale ale literaţilor în secolul al XIX-lea se petrec în Moldova. Nimeni nu bănuia că sobrul, frigidul Maiorescu ar avea o viaţă sentimentală atât de agitată încât să nască suspiciuni şi procese. Între martorii acuzării va fi şi tânăra Veronica Micle, prima infidelă de rang înalt a literaturii române.

Incidentul Maiorescu ţine de simptomatologia vieţii sociale ieşene, pe care am încercat să o numim ceva mai înainte. Întâlnirile Junimii, nu exclusiviste, aveau umor, stimulau petrecerea, distribuiau fericit accentele: comedia stimula ironia şi autoironia, gluma putea să primeze. Erau oameni ai partidului conservator şi chiar intrarea lor în masonerie a părut, unora, paradoxală. Unul dintre autorii prea puţin apreciaţi azi, Iacob Negruzzi, era entuziasmat de Poveştile corozive ale lui Creangă.

Un adevărat aristocrat al secolului al XIX-lea moldav nu-şi putea exprima entuziasmul decât în felul acesta:

„Ce fericită achiziţie pentru societatea noastră acea figură ţărănească şi primitivă a lui Creangă! Tobă de anecdote, el avea totdeauna câte una disponibilă, fiind mai ales cele «corozive» specialitatea sa, spre marele haz al lui Pogor, al lui Lambrino, ba se poate zice – afară de Naum – a tuturor junimiştilor. Când râdea Creangă, ce hohot puternic, plin, sonor, din toată inima, care făcea să se cutremure păreţii! Singur râsul lui înveselea societatea, fără comentarii”.

Într-o Männerbunde ca Junimea, succesul licenţei era explicabil.”

Casa „Vasile Pogor” – Casa Junimii Vezi loc