Bega Shopping

„În primavara anului 2016, în toiul alegerilor regionale și-n plin avânt al carierei mele corporatiste, într-o dimineață în care am ajuns la lucru după o oră de biciclit într-un trafic odios, cu pantalonii rupți în genunchi și transpirat ca o râmă, l-am anunțat pe Hoheisel, șeful meu direct, că-mi dau demisia. 
O să mă-ntrebi dacă decizia asta are vreo legătură cu trânta pe care-am tras-o pe liniile de tramvai, fix în fața magazinului Bega, unde tocmai la ora aia rotundă, 9 jumate dimi, se perindau o grămadă de trecători, plus câțiva turiști care mi-a făcut o serie de fotografii printre câteva chicote, unele vinovate și altele complet nesimțite. O să răspund afirmativ și-o să adaug că trânta a fost doar cireașa de pe tort. Se împlineau zece ani de când absolvisem Poli și mă angajasem în companie, ani în care am muncit ca o afurisită de furnicuță, și-am obținut o singură promovare, aducătoare de mai mult stres decât de beneficii. Alergam ca un bezmetic, între Piața 700 și fabrica de pe Buziașului, vorba vine, că mai mult stăteam în mașină și vorbeam la telefon, rezolvând una și alta, căci traficul din Timișoara devenise în ultimii ani atât de greoi, încât ai fi zis că-i ditamai metropola. În teorie, trebuia să lucrez doar de la birou, dar în practică mă opream deseori pe la fabrică. Rezolvam crizele de-acolo apoi porneam pe Buziașului, încetuțu’ spre 700, și mă încerca o strânsoare de gât din senin, poți să-i spui paranoia, atac de panică, depresie, eu nu mă supăr. Probabil că era o combinație de toate astea. După vreo 45 de minute de trafic, după vreun ambuteiaj prin Traian și eterna lentoare de pe Michelangelo, ajungeam la birou un pachet de nervi, ca să găsesc alte probleme. Într-o vreme am început să folosesc bicicleta, dar și așa ajungeam târziu, transpirat, dezmățat, și uite, cu julituri în genunchi și probabil pe Instagram-ul vreunui turist. Chiar în dimineața aia cu trânta, în timp ce bicicleam intens căci era târziu, mi-am zis că 
a) una dintre cauzele nefericirii mele e faptul că, intrând pe partea de management, m-am îndepărtat de domeniul în care m-am specializat și singurul pe care mă simt stăpân de când mă știu, al antenelor xpol, și 
b) o viață am și pe-aia o trăiesc în stres, în mașină sau închis în clădirea aia fancy, din mijlocul Timișoarei, o adunătură prost proporționată de cărămidă, fier și energie negativă.”

Mangalitza, proză scurtă din Underground 2 ™. Orașul care nu se vede