Magazin

DARAVERE concept store este un spațiu gândit ca o expoziție colectivă recurentă, care adună laolaltă volume de poezie de la Casa de Editură Max Blecher și obiecte de autor realizate în serie mică sau unicat. Lansat în 2023 și curatoriat de Claudiu Komartin, Ana Toma și Anca Chimoiu, DARAVERE este totodată un spațiu informal pentru evenimente culturale, organizate cu diverși parteneri susținători ai literaturii și artelor. Conceptul vizual este construit în jurul obiectului „sertar”, cu toate conotațiile simbolice ale acestuia, de la loc în care sunt păstrate manuscrisele sau proiectele literare până la mic depozit al obiectelor personale de preț. Ideea amenajării a pornit de la o instalație inspirată din câteva versuri și a devenit emblematică pentru întregul program antreprenorial-cultural. 

La o trecere grăbită pe trotuar, te-ar surprinde poate aspectul de magazin-vitrină: poți cuprinde dintr-o singură privire întregul spațiu de numai 9,7 metri pătrați, prin suprafața vitrată care face legătura vizuală cu strada. Odată ce ai deschis ușa, devii parte dintr-o instalație în care fiecare obiect e la locul potrivit, într-o expoziție gândită ca o alveolă a timpului. De-a lungul pereților, așezate într-o compoziție cu volumetrie firească dar deloc întâmplătoare, sunt amplasate sertare de diverse dimensiuni și adâncimi, care lasă la vedere ceea ce de regulă ar trebui să ascundă. Fiecare sertar este purtător de memorie:
înainte de a fi recondiționat, a făcut parte din viața de zi cu zi a cuiva, iar fiecare detaliu poartă cu sine o poveste – alta decât aceea rezultată din compoziția organică a volumelor, în care jocul de umbre se modifică în funcție de modul în care vibrează lumina. Te poți pierde, ascunde sau regăsi într-un sertar DARAVERE, în funcție de starea ta de moment.

„Un alt mister îl alcătuia meseria unchilor mei, fraţii mamei. Curând aveam să descopăr că cei mari — Mitache, Petrică şi Nae — lucrau într‑un magazin de fierărie din Calea Moşilor, aproape de Biserica „Sf. Gheorghe.” Era un magazin uriaş, cu intrare pe două străzi. De câte ori mă duceam acolo, mă întâmpinau camionagii încărcând sau descărcând tablă, drugi de fier, lădiţe cu cuie. Firma magazinului era „Borănescu şi Succesorii”. N‑am ştiut niciodată cine fusese Borănescu, dar succesorii erau unchii mei mai mari. Mitache avea pe atunci vreo treizeci de ani. Era blond, nu prea înalt, cu mustaţa roşcată. Mai târziu avea să se îngraşe, căci îi plăceau mâncărurile alese, vinurile bune, ospeţele nesfârşite cu prietenii şi lăutarii. Se înţelegea bine cu mama şi, după ce s‑a întors din Moldova, în 1918, a locuit la noi, în strada Melodiei, vreo doisprezece ani, până ce s‑a însurat. Dar căsătoria n‑a durat mult şi, prin 1935, unchiul Mitache s‑a reîntors să locuiască în căsuţa unde se retrăseseră părinţii mei.”

Sânziana menționează că nu trece nicio săptămână fără să intre în magazinul Muzica, de unde își cumpără discuri cu muzică clasică (Bach, Beethoven, Vivaldi) ori de câte ori bugetul îi permite, considerând arta o metodă de a se ridica deasupra greutăților vieții.

„Într-o clipă mi se dezvăluia toată amărăciunea pe care cu-atâta grijă Mama o-năbuşea-n sufletul ei. N-am auzit-o o dată plângându-se. O dată n-am auzit-o spunând nu am. Singura concesie pe care-o făcea lipsei era să-i recunoască existenţa la optativ: ne-ar trebui. Mai mult de-atât nu şi-a plecat niciodată capul. În viaţa atât de modestă pe care-o duceam, de nimic n-avea Mama grijă mai mare decât de spirit: abia aveam după ce bea apă, dar picup ne-am cumpărat din Talcioc, şi discuri: Bach, Partitele, Beethoven, Concertul de vioară şi Imperialul şi Vivaldi, Anotimpurile. De-atâtea ori le-am ascultat că nu ştiu cum de nu s-au găurit. Le ştiu pe dinafară. Ştiu intrarea fiecărui instrument. Nu e săptămână să nu intru la Muzica. De câte ori pot, că nu mă dau banii-afar' din casă, îmi cumpăr câte-un disc; de câte ori pot, îmi cumpăr un album de artă, o carte. Când gătesc, când cos, când spăl, când fac lucruri casnice, ascult sau un disc sau o emisiune la radio.”