Calea Dorobanților

„Eram cu „rabla” într-un șanț, în dreptul unui loc viran dinspre capătul parcului Filipescu, spre Calea Dorobanților, târziu de tot după miezul nopții. Fusese o zi călduroasă de toamnă, ca de vară. Pe la unele cafenele mai erau mese afară. Mâncasem la un restaurant de la șosea, unde stătusem până pe la patru, cu prieteni.
Plângeam — cu cotul pe volan — cu capul întors pe spătarul fotoliului. Cineva s-a apropiat de mine și atunci m-am oprit din plâns, fără să ridic însă capul.
— Domnule, ce naiba ți s-a întâmplat?... Ești rănit ? Sergent, ei sergent... Vino încoace.
Sergentul i-a strigat de departe.
— Lasă-l, domnule, că e beat...
[...]
Calea Dorobanților la ora aceea era de obicei neumblată... însă de când se stricase șoseaua Jianu multe mașni treceau pe acolo, spre oraș, claxonând din pricina căruțelor care veneau cu alimente spre piață și luminând cu farurile. Noi eram însă cam la cincizeci de pași din drum.”

„Acum luna apusese și era răcoare. Fereastra foarte mare, mai mult decât dublă, era mereu luminată. Vila, modernă de tot, se distingea albă, umbroasă, cu linii geometrice și balcoane dreptunghiulare. Fereastra era ca „un far" în noapte, spre câmpul dinspre Floreasca, înspăimântător de plină de viață, la etajul al doilea, ultimul, căci nu erau decât două.
— Crezi că e cineva înăuntru ?
— Nu știu, dar câtă vreme e lumina aprinsă nu-mi vine să plec... Poate că e un bărbat, poate că, singură, citește.
[...]
În clipa aceea, s-a mișcat o umbră la fereastră. S-au ridicat storurile și a apărut ea... S-a rezemat în coate pe chenar, și-a aprins o țigară.
Am tremurat de coincidența țigărilor, căci parcă ar fi știut ce vorbim noi, parcă ar fi continuat, apărând dintre culise, scena noastră... Era îmbrăcată într-un chimono alb, de mătase care lucea în lumină și саге-i înfășa bustul oblic. Apusese luna... era în spre zori un întuneric pufos acum, cețos... Era cu neputință ca ea să ne vadă în șanț... îmi venea totuși să urlu, exasperat, de acolo de jos: „te iubesc" și să fug apoi în noapte... După ce a sfârșit țigarea, a plecat de la fereastră, și fără să lase storurile, a stins lampa.”