Cartierul Panduri

„S-a terminat grădiniţa şi într-a-ntâia a trebuit să mă mut dincoace, cu ai mei, în Panduri. M-au dau la 146 şi m-am împrietenit cu Cipri; unu' de la mine de pe scară, de la trei, da' după aia, în fine… m-am întors la bunică-mea, că maicămeafăcea naveta, m-au dat iar la 150 şi m-am trezit că-scoleg cu Cami…
[...]
Normal că mă jucam numai cu Cipri, fiindcă la bunică-mea era bloc de pensionari; n-aveam copii, şi într-a-ntâia, când m-am mutat prima oară aici, în Panduri, nu cunoşteam pe nimeni, curtea mi se părea prea mare şi parcă erau prea mulţi copii dintr-o dată. M-am împrietenit cu blegu' de Cipri, fiindcă el stătea chiar sub mine, Ia trei, da' maică-mea vroia să mă joc cu de-ăştia mai mari, mai de Doamne ajută.
[...]
Peste un an sau doi şi noi ne mutam. Ai mei vroiau să cumpere un apartament de patru camere pe nu ştiu unde, parcă prin Militari, fiindcă în Panduri era mişto, zona era nemaipomenită, da' n-aveam decât două camere şi stăteam cam înghesuiţi.
[...]
Mai târziu, într-a cincea, când m-am mutat definitiv aicea nu mai mi-era frică; ieşeam pe-afară, stăteam pe-o bancă, la bazin sau la nisip, şi n-aveam ceas, da', când umbra de la copaci ajungea la etaju' doi, ştiam că trebuie să fie în jur de trei; când ajungea la trei, era patru, şi când ajungea sub streaşină de la terasă şi numai antenele de televizor mai străluceau în soare, aşteptam să apară primii copii, că era cinci.
[...]
-  Servus, Tinuţule! Bine-ai venit pe la noi!
- Bine v-am găsit! E frumos la dumneavoastră; aveţi şi balcon…
- Mă bucur că-ţi place. Tu pe unde stai?
-în Panduri, lângă Academia Militară…
- Aaa, e frumos pe-acolo! E multă verdeaţă…
-Este, da' n-avem decât două camere.”