Casă art-nouveau

„Am făcut dreapta pe Masaryk, am trecut de spital şi m‑am oprit, căci deja se vedea profilul casei. M‑am oprit şi m‑am întrebat încă o dată dacă chiar voiam să fac asta. Picioarele însă mi‑au luat‑o în faţă, încă dinainte să‑mi dau un răspuns.
Am rămas un timp la poartă, neîndrăznind să bat sau să verific dacă era încuiată, privind spectaculoasa clădire, ciulind urechile în căutarea celui mai mic semn că înăuntru era activitate. Casa, art nouveau fin de siècle, se întindea mai mult pe verticală, asemenea caselor înghesuite, cu faţade înguste, de pe canalele amsterdameze, dar se continua neaşteptat de mult în spate. O construcţie asimetrică, în partea stângă, un turn masiv, cu fleuron în  vârf şi cu un balcon deschis, sprijinit pe console, deasupra unui portal în formă de potcoavă, cu o uşă triforă vopsită în vişiniu, în dreapta, corpul principal, scund, un etaj cu atic, de culoarea muştarului, cu numeroase bosaje şi mascaroane, ferestre mari, cu menouri, umbrite de o cornişă lungă şi bogat ornamentată cu motive vegetale din ceramică glazurată, un balcon vitrat, sub care, la subsolul înălţat, se găsea garajul. Acoperişul era înalt, îmbrăcat în solzi de tablă zincată în care se deschideau trei lucarne rotunde.
Ferestrele erau acoperite cu draperii vişinii, care‑i ţineau pe cei ai casei ascunşi de ochii mei. Zidul din dreapta era un calcan, aşa că am luat‑o prin stânga, chiorându‑mă, ca un vulpoi, prin antrelacurile din fier forjat ale gardului sufocat de iederă la curtea în trepte, pietruită. În capăt, în dreptul unei ferestre mari, în evantai şi, esenţial, neacoperite, un oţetar bătrân înghiţise zăbrelele. M‑am suit pe soclul de beton al gardului şi am privit înăuntru.
Era un amplu hol cu travee, pe două niveluri, ca o sală de bal, parcă priveam în Pasajul Macca‑Villacrosse. Din câte îmi dădeam seama, toată mobila fusese scoasă, întreaga casă era goală pe dinăuntru, o simplă carcasă ce găzduia două duzini de creaturi care dormeau pe saltele mânjite de vopsea şi o pânză ciclopică întinzându‑se până la tavan, acoperită parţial de schele şi ale cărei detalii nu puteau fi desluşite de unde priveam eu.”