Centrul Civic
Centrul Civic se referă la zona centrală a Bucureștiului reconstruită în anii '80 ca parte a programului de sistematizare inițiat de Nicolae Ceaușescu, zonă care cuprinde, în mare, Bulevardul Libertății, Bulevardul Unirii, Piața Unirii, Piața Constituției, Piața Alba Iulia și pentru care a fost demolată cea mai mare parte a cartierului Uranus și Dealul Spirii. Aici se află azi Palatul Parlamentului, Academia Română, Biblioteca Națională, diverse sedii de ministere si instituții, ori Tribunalul București.
Zona blocului de locuințe unde sunt livrate coletele macabre
Necunoscuta din congelator, 2014
Curent/Gen literar: Roman polițist
Perioada: Contemporan
Tip de loc: Cartier
Tag-uri: Mister , Detectivi , Crime
În blocul „construit pentru ștabi” din Centrul Civic locuiesc majoritatea personajelor implicate în misterul crimelor din romanul Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Harald Bălăcescu, Lola Damian, familia tânără și prosperă a Dimitreștilor, toți primesc colete cu un conținut sinistru și toți sunt angrenați, pe rând, într-o enigmă complicată.
„Noroc ca aparatamentul se afla într-unul din blocurile ridicate, în apropiere de fosta Casă a Poporului, pentru ștabii regimului Ceaușescu. Nu semănau cu coșciugele comuniste din cartiere ca Titan sau Drumul Taberei, fuseseră folosite materiale de calitate, erau spațioase, multe aveau terase și se apropiau binișor de o decentă locuință mijlocie din Vest. În opt ani de când cumpărase apartamentul, Bălăcescu nu avusese niciun necaz legat de instalațiile sanitare, de gaz, sau electrice.”
La rândul ei Lola, guvernanta lui Crișan, băițelul Dimitreștilor, ajunge să aibă un apartament aici după ce lichidează averea familiei ei, tatăl fiind un fost anticar celebru din interbelic.
„Deși sfâșiată de amintiri și păreri de rău, purcese totuși [...] la vânzarea imobilului. Lichidă totul, păstră obiectele cele mai valoroase, multe, cât să umpli un magazin, și achiziționă un apartament cu trei camere în Centrul Civic. Mai mult decât ar fi fost necesar, dar comorile trebuiau depozitate undeva, iar față de fosta locuință, Lolei i se părea că s-a mutat într-o garsonieră modestă.”
Curent/Gen literar: Roman polițist
La începutul anilor 2000, locuitorii unui bloc din București primesc niste colete absolut macabre: părți din cadavrul unei femei, tranșat cu sânge-rece de măcelar. Totul pornește din apartamentul diplomatului Harald Bălăcescu, dar cercul se lărgește ...
Vezi carte