Făget

„Săptămâna trecută s-a rugat Ana lui Inișconi de mine să ne ducem . împreună la târg, cum am mers în tinerețea noastră; «să mai umblăm prin dughene, cum umblam altădată», zice. M-am dus cu ea mai mult ca să nu se supere, nu pentru că mi-ar fi fost cu adevărat drag să mă duc... Și cât am umblat prin Făget, mă crezi sau nu mă crezi, abia am apucat să mă văd întoarsă acasă. Nu mai simțeam nicio plăcere să mă târguiesc cu unul și cu altul, să mă iau în gură cu - Hollinger și să-l fac să lase la preţ, cum îmi plăcea mie pe vremea când eram mai tânără...”

„Erau înghesuiţi într-un vagon de marfă (se călătorea și cu astfel de vagoane în anii aceia de după război), tineri liceeni care se reîntorceau la școală, la sfârșitul vacanţei de primăvară. La Făget trenul trebuia să aștepte acceleratul (care avea întârziere) mai bine de jumătate de oră și, în tot acest timp, liceenii se distrează privind forfota și vânzoleala din gară; mame cu geamantane jerpelite (pilăriţe sau croitorese din micul orășel) lângă băieţași gălbejiţi din cauza traiului de la internat, stăpânindu-și cu greu lacrimile despărţirii. Ţărănci trăgând după ele baloturi cu dune uriașe (la ce-or fi trebuind acum, primăvara?) sau geamantane din lemn cu care bărbaţii lor făcuseră armata și de care atârnau lacăte uriașe și grosolane. Și sus, la fereastra locuinţei șefului de gară, tânăra nevastă a șefului (ce frumoase bucle avea și, Doamne, cât de multe, cât de multe, cum să le poţi număra!) în căutarea lui Piciu, băiatul farmacistului, elev în ultima clasă, cu care se iubise toată vacanţa și a cărui neîndemânare experienţa ei reușise s-o învingă. În așteptarea trenului, unora li se făcuse foame; geamantanele de lemn erau descuiate și se mânca pe rupte slănină cu ceapă. La fântâna arteziană se înghesuiau mai ales liceenii, și bucuria lor cea mai mare era să le stropească pe tinerele fete pe picioare, pe sandalele albe, încălţate de ele pentru prima dată în vacanţa asta, în zilele de Paști, și de care ele erau foarte mândre.”