Faleza Bega

„Mă întorc câteodată la seara în care m‑a lăsat să aștept, pe când amândoi aveam doar cincisprezece ani, și încerc să‑mi imaginez ce s‑ar fi întâmplat dacă ar fi apărut în față la Rocka Rolla. Dacă luni mai târziu, aș fi fost și eu prezent la acel chef într‑un apartament pe Republicii, când două fete se plânseseră că au fost hărțuite pe drum de un om al străzii. Dacă, băut bine, aș fi ieșit și eu pe ușă cu restul, dintr‑un imbold greșit de a face dreptate. Dacă l‑aș fi lovit, dacă nu l‑aș fi lovit, dar aș fi fost, totuși, prezent acolo, pe malul Begăi, într‑o noapte rece de primăvară când se zbătea să înoate. Sau dacă mi‑aș fi păstrat capul pe umeri și l‑aș fi apucat strâns pe X de braț înainte să iasă pe ușă. Mă întreb dacă ar fi contat. În toți anii ce au urmat revederii noastre, în care X își aștepta sentința, nu l‑am întrebat vreodată despre ce s‑a întâmplat pe mal.”

„— Nu vrei să vii la prânz? 
— La mama ta? Nu cred că-i potrivit. E ritualul vostru.
— Dacă vrei în oraș, te duc eu. Te pot lăsa la Flora, te plimbi puțin pe faleză și, când vin cu Ștefan de la maică-mea, te aduc înapoi. Sau te reped undeva să mănânci. Să mâncăm împreună, dacă vrei.
Undeva, într-un spațiu public. Unde tăblia mesei dintre ei crea un context safe.”

Crisalidă, volumul II.