Fostul sanatoriu de boli nervoase al doctorului Gheorghe Marinescu (în cadrul Spitalului „Sf. Pantelimon” între 1987 și 1919)

„...Câteva săptămâni, cel mult o lună... Va fi ca un concediu... La sanatoriul doctorului Marinescu. Am fost colegi de școală și nu mă va refuza. Condiții bune, de pension. Costă, dar nu cred că se pune problema... Ce zici, Dumitre? [...] Pășiră pe aleea pietruită până la clădirea cu etaj care le fusese indicată. Pe băncile scorojite stăteau, în soarele blând de iunie, alți pacienți, cu privirile pierdute pe peluza corect îngrijită, de un verde sănătos, îmbietor. S-ar fi lungit ei de-a dreptul în iarbă, dar erau strict supravegheați. Cine nu asculta, rămânea în cameră, asta era regula, fiindcă profesorul ținea la disciplină și la curățenie, conștient că doar așa renumele clinicii sale avea să crească. Și mai avea un motiv: convingerea că există o legătură între manifestările agresive ale unora dintre pacienți și mediul în care trăiesc.”