Iorgu

„S-ar fi dus la cârciuma lui Lupu Fleică din Lozonschi, dar era cam departe. Nici birtul Finkelstein sau «Pavilionul» din Păcurari nu erau mai la îndemână. Încotro? O luă pe ulița Atanasie, prin dosul caselor, spre «Bolta rece». Dintr-o curte, un câine se porni pe lătrat, stârnind și alții. Nu-i luă în seamă și grăbi pasul. Ajunse în câteva minute, la fel de agitat cum pornise. Aperitive delicioase și proaspete. Vinurile cele mai bune din renumitele podgorii Odobești și Cotnar. Grătar cușer. Orchestră clasică în fiecare seară. Două căruțe erau oprite în lateral, iar dinăuntru se auzeau zgomote. Pe fundal, o melodie indescifrabilă. Barbar cânta femeia-aceea...”

„...Câteva săptămâni, cel mult o lună... Va fi ca un concediu... La sanatoriul doctorului Marinescu. Am fost colegi de școală și nu mă va refuza. Condiții bune, de pension. Costă, dar nu cred că se pune problema... Ce zici, Dumitre? [...] Pășiră pe aleea pietruită până la clădirea cu etaj care le fusese indicată. Pe băncile scorojite stăteau, în soarele blând de iunie, alți pacienți, cu privirile pierdute pe peluza corect îngrijită, de un verde sănătos, îmbietor. S-ar fi lungit ei de-a dreptul în iarbă, dar erau strict supravegheați. Cine nu asculta, rămânea în cameră, asta era regula, fiindcă profesorul ținea la disciplină și la curățenie, conștient că doar așa renumele clinicii sale avea să crească. Și mai avea un motiv: convingerea că există o legătură între manifestările agresive ale unora dintre pacienți și mediul în care trăiesc.”

„Cică Muzeului din Iași i s-a trimis, dintr-o comună a județului Dorohoi, un monstru, un copil cu două capete, patru picioare și patru mâini. „Monstrul, zicea corespondentul ziarului, a fost născut mort.” Cum adică un monstru? Ce arătare o mai fi și asta și cum se poate așa ceva? Și-apoi cum l-or fi trimis oare? Cu căruța poștii? Asta întrecea orice închipuire...”

„Cică Muzeului din Iași i s-a trimis, dintr-o comună a județului Dorohoi, un monstru, un copil cu două capete, patru picioare și patru mâini. „Monstrul, zicea corespondentul ziarului, a fost născut mort.” Cum adică un monstru? Ce arătare o mai fi și asta și cum se poate așa ceva? Și-apoi cum l-or fi trimis oare? Cu căruța poștii? Asta întrecea orice închipuire...”

„Înființată în 1872, prin decret regal, Școala Fiilor de Militari era condusă de colonelul Tăutu, care-i primi în biroul său elegant, situat la primul nivel al clădirii. Îi explicară ce doresc, prezentându-i și o recomandare din partea colonelului Timofte, șeful regimentului de infanterie din Bacău. Dimitrie nu se dezminți și ținu să sublinieze cât de mult își dorește băiatul lui să urmeze o carieră militară și să se pună în slujba țării sale. Tăutu nu-l lăsă să se întindă la vorbă și chemă un cadet căruia îi porunci scurt:
_Fii bun și condu-l pe tânărul Vasiliu la cazarmă, unde să îl încredințezi sergentului Măcriș. Spune-i că e transferat la noi, și știe el ce are de făcut mai departe. Domnule Vasiliu, băiatul e pe mâini bune și ne vom ocupa să devină un ostaș de nădejde. Fii fără griji! Și îi întinse mâna, semn că întrevederea se încheiase.”