Pădurea Tunari

Pădurea Tunari, revizitată fizic dar și în amintire de câteva dintre personaje, este locul care conține unul dintre misterele poveștii din cartea Rodicăi Ojog-Brașoveanu, o intrigă paralelă care se unește în final cu ițele complicate ale romanului. 

„Îl lăsase până la urmă să-și facă damblaua și se duseseră în Pădurea Tunari. Ținuse neapărat să-l însoțească, deoarece ea îl iubea pe bărbatul ăsta din tot sufletul și întelegea să-i fie alături mai ales în momentele grele. Un drum inutil, rezultat profilactic - zero! Mihai bâjbâise printre copaci, nu mai recunoștea locurile, presupunea vag cam pe unde se desăvârșise ticăloșia, nu era sigur de nimic,. Firesc, într-un răstimp de cincisprezece ani se schimbă multe într-o pădure, mai era și noapte atunci, iar ei doi tulburați, blocați de frică. 
- Relaxează-te, îi recomandă Gina cu blândețe, punându-i mâna pe genunchi. Totul e în regulă...
Dimitrescu își umezi buzele uscate: 
- De fapt, trebuia să vin aici cu Marțian. Poate că el și-ar fi amintit mai bine, dar precis că nu ar fi fost de acord. 
- Și bine ar fi făcut. În caz că ați fi fost urmăriți, ce-ați fi îndrugat, că vă jucați prin codrul verde?”