Piața Moghioroș

„În 1999, trecuseră deja zece ani de la revoluție. Aveam 12 ani, iar mama mă trimitea să iau mâncare de la mamaie de la tarabă. Eu simțeam libertatea pentru că mă duceam aproape zilnic la Piața Moghioroș. Îmi plăcea să văd orașul, să explorez. Era deja un univers mai mare decât Rahova, vedeam alte cartiere, altă lume. Profitam de lucrul ăsta, pentru că mama nu mă lăsa mereu să plec așa departe la vârsta aia. Până acolo schimbam trei mijloace de transport: autobuzul 139 până la 13 Septembrie, tramvaiul 8 până la Ghencea și tramvaiul 41 până la Moghioroș.

Când intram în piață, treceam pe lângă sibienii cu brânză și tot felul de cărnuri și mezeluri din Ardeal, apoi pe lângă standurile la care se vindeau ciorapi, chiloți, prize, electronice și accesorii GSM și o țineam drept, până în capăt. Acolo se amestecau toate mirosurile și culorile, începeau tarabele cu flori și zarzavaturi.

— Uite-l pe băiatul lui Clara, fata mea, ce frumos e! mă prezenta mamaie, zisă pe acolo Florica Buzata.”

„Când veneau clienții, îmi zicea despre fiecare: „El e inspectorul cutare, el e clientul meu de 40 de ani“. Era respectată în piață pentru că era corectă, vindea cele mai proaspete flori, arunca ce știa că nu e bine să mai vândă.”