Porto Arte (Fosta Terasa Vaporul)

„În timp ce aștept telefonul Aliciei, mă hotărăsc să pornesc spre Vaporul. Intru în perimetrul terasei în hohotele de râs ale lui Boro și Feri, care deja servesc câte-o halbă de bere, deși nu e cu mult trecut de amiază. Se beau și eu o bere? N-am unde să merg oricum, am mâncat bine, una singură n-o să fie bai. Boro poveștește ce mai e nou cu candidații din Prilibob, eu beau o gură cât juma’ de halbă de bere, soarele e sus, păsărelele ciripesc, viața redevine faină. 
Apare și Alicia, pentru o cafea scurtă, băieți, ne anunță, avem candidat și n-o să vă vină să credeți cine e! Apoi mă privește și-mi luminează și mai mult ziua. Hai, tovarășe, că te-am rezolvat, am vorbit cu cei de la Timișoreana, le trebuie clisa ta pentru Festivalul Berii, îmi zice, și sunt atât de fericit încât mai comand o bere, trebuie doar atestatul de autenticitate pentru Mangalitza și te-am rezolvat, faci și profit. Ești în business! Cum adică atestat? Păi că-i Mangalitză veritabilă, din porci de rasă, crescuți în Ungaria, what? Ce contează unde-i crescut porcul? A înnebunit toată lumea? Feri pare ușor încurcat, mușcă repede dintr-o grisină și apucă telefonul, te pun în legătură cu Dejan. Cu cine? întreb, poate că n-am auzit bine, cu Dejan. Când zice a doua oară numele ăsta, îl zice încet, și-și mută privirea sub masă, spre pantofi, de ca și cum acolo s-ar desfășura ceva atât de interesant încât nu poate fi ignorat. După mine, pantofii lui arată la fel ca mai ‘nainte, și-s tare curios și mai ales îngrijorat de alte lucruri, mai ales că-mi urcă tensiunea și am impresia că am și palpitații. Feri? Ce bazdmeg se-ntâmplă?
Mă privește cu niște ochi prea rotunzi și o mină suspect de serioasă. Inspir adânc, expir lung și iau o gură sănătoasă de bere, în așteptarea lămuririlor. Cei cu care a fâcut învârteala cu Mangalitza îs din Novi Sad. Dar sunt sigur că slana-i pe bune, zice, până la urmă porcul cel veritabil cu atestat provine din porc sârbesc combinat cu mistreț și cu alte rase de prin Ardeal, dar na, știi cum e, e una să fii bănățean, chiar dacă prin Banat s-au perindat mulți, și alta ardelean sau mai știu eu ce, sigur e veritabilă marfa, dar na, unii vor atestat, se cam repetă și știu că afacerea cu Festivalul Berii e pierdută.
Oftez lung și mă uit la apele Begheiului, ce să mai zic, născut pe Victor Babeș și crescut în Soarelui, nu-s bănățean da’ mi-s timișorean. Gebeget. 
Când m-a auzit spunând asta, Aliciei i-au sticlit ochii și m-a pus să repet. Cum ai zis? Mai zi o dată. Am repetat, cam supărat, nu-s bănățean da’ mi-s timișorean. Știi, eu mi-s crescut aicea, dar ai mei îs veniți din… Tre’ să plec, a zis, și s-a ridicat de la masă, lăsând în urmă fețe nedumerite și o adiere de parfum scump. Am rămas tăcut o vreme, în fața halbei proaspăt turnate de bere. 
A doua zi, tot orașul era împânzit cu afișe de mărimi gigantice, cu fața cu Hoheisel și noul slogan al campaniei - Neamț cu organizarea, timișorean cu buletinul, bănățean cu inima.”

Mangalitza, proză scurtă din Underground 2 ™. Orașul care nu se vede