Deschide în Google Maps

Școala Primară „Gheorghe Asachi“

Școala Primară „Gheorghe Asachi” din Iași este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din România, Gheorghe Asachi fiind „părintele educației naționale” în Moldova.

„Școala de la Trei Ierarhi” este forma originară (1828), iar „Școala Gheorghe Asachi” este continuarea și numele modern al aceleiași tradiții instituționale.

Între anii 1925–1931 etajul este ocupat temporar de Tribunalul Iași.

Evenimente
Cărți

Sediul improvizat al Curții cu Juri

La Medeleni, 1925

Ionel Teodoreanu

Curent/Gen literar: Realism

Perioada: Interbelic

Tip de loc: Unitate școlară , Tribunal

Tag-uri: Bildungsroman , Copilărie , Adolescenți , Maturizare/Coming of age , Literatură școlară , Cult

Dănuț traversează o zi sufocată de mizeria tribunalelor ieșene, în timp ce primăvara răspândește liliac peste oraș:

„Aşadar, mâne dimineaţă, Dănuţ imberb ca un adolescent cu chip de fată, suspect de tinereţă auditoriului matur, care vede în musteaţă un testimoniu cerebral trebuie să împrumute de la incomparabil virilul Todiriţă, din ale sale plăci de gramofon, o placă între plăci, şi să-i dea drumul cu gura căscată în emisiune, şi să asculte, pe deasupra, din gura sa ieşind, vorbele cu ciorapi roşi ale lui Todiriţă.
Pe mâni te speli cu aspră perie şi cu săpun, torni şi alcool şi eşti curat. Pe dinţi te freci cu periuţa gras fardată de pastă dentifrice, gura ţi-o clăteşti cu apă fenicată sau oxigenată şi eşti dezinfectat.
Dar buzele buzele mârşăvite într-o Judecătorie de ocol, într-un decor de crâşmă de rohatcă, în faţa mahalalei care pute şi ascultă pe bănci cu ce le speli, cu ce le arzi?
Între timp, prin micile grădini ale Iaşului, primăvara răstoarnă proaspete buchete de liliac.
La amiază, după inhalaţiile judecătoriei de ocol şi după taciturnul dejun în doi cu doamna Deleanu, porneşte spre Curtea cu juri, care e instalată în localul Şcoalei primare Gheorghe Asachi.
Curtea cu juri e pusă între santinele ca un cuvânt în ghilimete, fiindcă o clădire nu poate fi arestată. La portiţa de intrare, un comisar asudă, cu şapca pe ceafă şi ţigara, scobitoarea sau scuipatul între dinţi. Face baie de soare. Sui treptele cu sonoritate de recreaţie şcolară şi cu miros de latrină tot şcolară. În ograda şcolii se joacă vrăbiile. Juraţii se plimbă pe coridoare, necăjiţi ca părinţii cu odrasle repetente. În sala de şedinţă, mirosul rău e un solist care-şi acordă instrumentul în surdină. Curând îşi va calma stridenţele de fanfară municipală.”

La Medeleni

La Medeleni, 1925

Ionel Teodoreanu

Curent/Gen literar: Realism

La Medeleni, binecunoscuta trilogie a lui Ionel Teodoreanu urmărește viața a trei personaje, Dănuț, Olguța și Monica, pe parcursul copilăriei, adolescenței și până în pragul maturității. Acțiunea se petrece în satul Medeleni din județul Iași, în Iași...

Vezi carte