Strada Luterană cu Strada Știrbei Vodă

„Cînd aveam sediul în Luterană, la ora 1 coboram cu Gilu la „McHerpes” cantina muncitorilor de la șantierul din apropiere. Toată compania se aproviziona de aici, chiar și șefii. Într-un frigider Arctic se odihneau vremelnic fripturi și șnițele format A4, cu coperte glossy de sare și piper. O minunăție. Înăuntru mirosea de trăznea a mîncare, așa că dădeam comanda și așteptam afară. Fetele care serveau, o blonduță ștearsă, cu o cicatrice mică la buza de sus și o roșcată veselă, se învățaseră cu noi și țineau la glumele pe care le făceam permanent. Le admiram pentru că erau bine dispuse, deși își petreceau toată ziua într-un vagon, iar mirosul de prăjeală le impregnase fiecare por al pielii, transformîndu-le în meniuri ambulante.
În dreptul Luteranei făceam dreapta spre Cișmigiu și apoi stînga pe străduța de după florăria Iris. O masă de piatră ne aștepta în scuarul unui bloc și prînzeam adesea sub ochii băbuțelor ieșite să pălăvrăgească în dreptul scărilor. Un suc Frutty Fresh și un baton de ciocolată Papy completau savurosul meniu servit în farfurii de plastic. În timpul mesei vorbeam, inevitabil, despre serviciu.
[...]
Pe vremea aia locuiam într-un bloc în centru, chiar lîngă sediul companiei. Într-una dintre zile, nemaisuportînd apartamentul din Berceni unde pereții se prăbușiseră definitiv peste psihicul meu, mi-am pus cîteva haine și așternuturi într-o geantă și m-am mutat într-un apartament cu două camere la Sala Palatului. Ar fi trebuit să-l împart cu Onică, dar acesta se răzgîndise cînd aflase cît e chiria. Cîteva luni mai încolo se mutase Carmen, o tipă pe care o cunoscusem întîmplător la o petrecere. Eram atît de diferiți că ne puteam înțelege.
Blocul se afla la o sută de metri de sediul redacției. Plecam de la birou spunînd că mă duc să-mi iau de mîncare și mă îndreptam spre casă unde dormeam la prînz. După două ore, mă întorceam în birouri fără să-mi observat nimeni lipsa.”