Horea Sibișteanu

„A continuat drumul pe Șoseaua Ștefan cel Mare până la primul gang. A intrat prin el și s-a îndreptat spre trotuarul din stânga. Pentru că deja mă observase, de frică, am decis să rămân în spate, pe trotuarul din dreapta. Astfel, puteam să observ din timp dacă intră într-o scară de bloc sau dacă se oprește undeva. Dincolo de blocurile turn de pe Ștefan cel Mare, părea o altă lume. Printre blocuri, ici, colo, câte o casă și pe marginea străzii, copaci. Era verde și liniște. Nebunia orașului era blocată de blocurile mari, ce apărau ca un zid al unei fortărețe cartierul. Cred că mai fusesem o dată pe strada aceea cu taxiul, într-o noapte. Cu toate că locuiam în zonă de mai bine de cinci ani, nu mersesem niciodată pe străzile lăturalnice, nu intrasem niciodată în cartierele păzite de blocurile înalte de la șosea. Aici părea altă lume. Totuși, îmi era greu să o urmăresc de pe trotuarul meu. Trebuia să mă strecor printre mașinile parcate și oamenii ce se îndreptau grăbiți spre stația de metrou. Deodată, am observat cum se uită spre reclama luminoasă albastră a unui magazin pe care scria cu alb Non Stop. Te rog, Doamne, să nu se oprească. Dacă intră acolo, o să mă observe când iese. Dar nu s-a oprit. Și-a văzut de drum mai departe. Privea spre fiecare fereastră pe care o întâlnea pe drum, parcă sperând să vadă pe cineva, să salute. Dar nu era nimeni la geam. La unul dintre blocuri, la parter, geamul era deschis și am putut zări o bătrână ce se plimba prin cameră. S-a uitat și ea și mi s-a părut că zâmbește. Însă nu s-a oprit să salute. Și-a continuat drumul zâmbind. M-am mai uitat încă o dată pe fereastra apartamentului și bătrâna nu mai era de văzut. Și, pentru o secundă, am pierdut-o din vedere. Fix când a cotit stânga pe prima stradă. Pentru o fracțiune de secundă, am tresărit panicat, dar mi-am dat seama imediat unde s-a dus. Am mărit viteza și am dat să traversez strada. Inima îmi bătea nebunește. Îmi era teamă că nu o să văd în ce scară de bloc se oprește. 
M-am trezit din transă când m-a claxonat o mașină. Nici nu realizasem că începusem să traversez fără să mă asigur. Am întins mâna spre mașină și mi-am cerut scuze față de șofer. Era agitat și mă înjura gesticulând în toate felurile. „Scuze! Nu are rost să te enervezi! Nu s-a întâmplat nimic.“ Asta l-a aprins și mai tare. „Bă! Asta calcă, nu fute! Asigură-te când traversezi, în pula mea de țăran prost!“ Nu mă enerva faptul că mă înjura. Avea toate drepturile. Îmi era teamă că hărmălaia pe care o face o să-i atragă ei atenția, o să se întoarcă să vadă ce se întâmplă și atunci o să mă vadă. Dar am avut noroc și de data asta.
Am lăsat mașina să plece, m-am uitat în stânga și în dreapta și am traversat. Am hotărât din nou să rămân pe trotuarul de vizavi și am urmărit-o până când a intrat în ultima scară. Am observat de pe geamul ușii de la intrare că s-a oprit să se uite în cutia poștală. A dispărut dincolo de o altă ușă. Strada Baniței. Trebuie să țin minte.” (Stalker)

„Camera era mică și înghesuită. Pe mijloc era un birou masiv din lemn, acoperit cu o coală de hârtie, lipită pe margini cu scotch. Foaia era înnegrită de jeg, praf și scrum de țigară, ruptă din loc în loc și mâzgălită cu tot felul de lucruri pe care domnul Dan și le nota. Pe birou era o scrumieră mare de lemn, plină cu chiștoace și scrum, un pachet de țigări mereu aproape gol, o brichetă dintr-aia de aragaz, un caiet pe care domnul Dan își trecea cine și ce a plătit și chitanțierul. De-o parte a biroului era scaunul pe care stătea el, care cândva fusese tapițat cu catifea roșie. Acum, din catifeaua aia mai erau câteva sfori, care brăzdau buretele de pe șezut, și ăla ros și jegos. De partea cealaltă, era o canapea roșie. Îmi imaginez că fusese acoperită cu aceeași catifea. Acum era mai mult maro, pete de roșu vedeai doar pe partea exterioară a brațelor și pe lângă picioare. Era acoperită cu păr de pisică. Când mă poftea să iau loc, mă așezam ca domnișoarele din perioada Renascentistă, pe un colț, încercând să intru în contact cu o suprafață cât mai mică.
Pe jos era plin de piese, motorașe, fiare și alte mizerii păstrate. Fiecare avea o poveste și era acolo cu un scop precis: să demonstreze că s-a făcut o investiție. De la becuri arse până la motorul cazanului de căldură, piese de la lift, un vechi panou de control sau  găleți cu var. La fiecare întâlnire a noastră, când mă prindea că îmi fixez privirea pe ceva din cameră, îmi spunea povestea acelui obiect. „Acum cinci ani, am schimbat cu totul cazanul de căldură. Nu se mai putea. Cât să mai meargă, era din ’36. Nu ne-au mai dat cei de la gaze aviz pe el. Tot General Electric. Știți cum era blocul ăsta? Erai cineva dacă locuiai aici. Acum mă rog de ei să dea banii la întreținere. Și mulți sunt plecați. Degeaba zice soția de chiriași, ei plătesc la timp, nu ca ceilalți.“ Pereții erau acoperiți de afișe. Postere cu reclame la parfum, restaurante ori diferite mezeluri. Nu știu de unde le avea, dar cu siguranța nu erau de pe vremea când lucra în domeniu. Domnul Dan se prezenta ca arhitect, cu toate că lucrase în domeniu doar doi ani.” (Domnul Dan)

„Terasa e plină ochi. La mesele îngrămădite, pline de pahare și farfurii, se discută aprins sau se râde. Îl vede pe Ovidiu undeva în spate, făcându-i bucuros din mână. Ce idee proastă să vină aici! În cazul vreunui accident, o să moară călcat în picioare. La cât de lungă și îngustă e terasa, la cât de apropiate sunt mesele, e imposibil să pleci de acolo prea repede. Și e o singură ieșire, delimitată de un gărduleț de lemn, acoperit cu jardiniere cu mușcate mari și roșii. E dificil să sari gardul ăla. E greu să-l dărâmi. Are la bază niște cuburi mari de beton. Și mai e și vizavi de Inspectoratul General de Poliție. Râde.
Se strecoară cu greu printre mese și scaune, cerându-și scuze încontinuu de la oamenii pe care îi înghiontește, până când ajunge la masă.
— De ce dracu’ ai vrut să ne vedem aici?
—  Salut și ție! îi răspunde Ovidiu. Ai mai fost pe terasa asta?
—  Am trecut pe lângă.
—  Deci nu le știi coastele.
—  Coaaaste! spune bărbatul, în timp ce se așază pe scaun, scurs de energie.”
(Coaste, ciori, râs și plâns)