Întinde mâna, Tiberiu

Întinde mâna, Tiberiu

Horea Sibișteanu

Anul publicarii: 2022

Editura: Nemira

Perioada: Contemporan

Întinde mâna, Tiberiu e o carte care se împarte permanent la doi: Tibi, cum îi spune familia, sau „grasu’“, apelativul folosit de băieții din cartierul de provincie, și Tiberiu, cum și-ar dori să fie reținut copywriterul din capitală. Unul și același om, (sur)prins între copilărie și maturitate, între traume și împliniri, între relații și despărțiri, între 1990 și 2020, între personaje, între sexualități și așteptări, între frici, între nevoia de acceptare a propriilor identități și cea de afecțiune și validare, între moarte și viață. Între povești, la urma urmei. Care te așteaptă să ți le apropii.  (Sursa: nemira.ro)

„În acest excelent roman-puzzle, îl vei însoți pe Tiberiu în diferite etape ale maturizării sale, în care scene din copilărie, dintr-un oraș de provincie, se împletesc cu cele din Bucureștiul de astăzi al blocurilor interbelice, puburilor, angoaselor și relațiilor eșuate. Vei cunoaște personaje precum băieții de la bloc, nebuna care spală bani, escortele masculine, pocăitele, tanti Odette, care pare să trăiască într-o fotografie. La fiecare pagină, Horea Sibișteanu îți va da senzația că-ți dezvăluie o lume ascunsă, fascinantă, altfel inaccesibilă, în care candoarea se amestecă cu grotescul și cu absurdul.“ - Adina Popescu

O mărturisire șocantă la un date

„— Am omorât pe cineva….
— Poftim?
— Am omorât o fată. Odată, demult.
Nu s-a uitat la el când i-a spus, privirea era ațintită pe unul dintre murale.
— Păi, şi... ai făcut închisoare? Ți-a dat cu suspendare? a întrebat el mirat.
— Nu... Nu știe nimeni. De fapt, cred că știu ai mei, dar nu mi-au spus niciodată nimic.
— Tu faci mișto de mine? i-a tăiat replica nervos. E o glumă?
Că, dacă e, e proastă rău! După o mică pauză, a adăugat: Acum înțeleg de ce ziceai că nu ești bun la făcut impresie bună... Și uită-te la mine când îți vorbesc, în pula mea!
— Nu... Nu glumesc. Eram copii. A fost un accident.
A rămas cu ochii țintuiți de muralul cu fetița care se dădea în scrânciob. După care și-a întors-o și, cu vocea stinsă, a continuat:
— Mi se pare mie sau miroase a iarbă aici?
— Are you fucking kiddin’ me?
A trântit sticla de bere pe masă. Pe gura sticlei au țâșnit câțiva stropi de bere, după care spuma a urcat, a ieșit și s-a prelins ușor pe gât.
— Spui ceva așa, out of the blue, șocant, și continui cu ceva random... Da, miroase a iarbă, ești în Control, în pula mea!
— Vezi că îți curge berea…
— Dude, pe bune?!
— Da... Eram foarte nervos pe ea că mă umilise. Am văzut negru în fața ochilor, am luat o piatră de pe jos și am aruncat-o în ea. Am nimerit-o în cap. A căzut, iar eu am fugit. Cred că, subconștient, îmi dădusem seama că ceva era în neregulă.”
(Mural)

Control Club Vezi loc

Marcel, locatarul misterios de la subsol

„Pe Marcel l-am cunoscut prin Erik, un fotograf suedez care realizase un reportaj despre comunitățile de rromi. M-a dus într-o zi acasă cu mașina și, când a văzut unde stau, mi-a zis că făcuse fotografii cuiva care locuia la subsol. Până atunci, nu ăgasem niciodată de seamă că stătea cineva acolo sau că unul dintre geamuri era mai mereu deschis. Erik a coborât cu mine din mașină și a strigăt din stradă: „Marcel!“ O voce de fumător a întrebat cine e și, după ce a primit răspunsul, ne-a poftit înăuntru. Din ziua aceea, viața mea n-a mai fost la fel.
Marcel era un tip solid, cu statură de boxer. Era mic și îndesat, cu brațe groase și mâini butucănoase, tuns periuță, proaspăt bărbierit și cu o țigară L&M roșu între buze. Camera de la subsol era mică, joasă, străbătută pe mijloc de nişte conducte de apă caldă – de-asta era cald tot timpul. Marcel se deplasa numai în jumătatea de cameră de dincolo de țevi, în partea dinspre geam. Acolo avea un pat micuț și o masă. Linoleumul era brăzdat de urme de cauciuc de la roțile căruțului în care era imobilizat.”
(L&M roșu)

Strada Mântuleasa, nr. 42 Vezi loc

Cumpărături de necesitate în carantină

„Deschide ușa la terasă și iese. Se apleacă peste balustradă. În continuare sunt trei echipaje de poliție în intersecție: două vizavi, în parcarea din față de la Mega, și al treilea – o dubă de la comunitară – în fața blocului. Se uită în jur. Benzinăria de pe Mântuleasa e încă închisă. La semaforul de pe Carol aşteaptă un troleu, iar pe Moșilor, cinci mașini, câte două pe primele benzi și una pe a treia. În stația de tramvai nu e nimeni. Caută cu disperare să vadă oameni pe stradă. Sigur o să-i ceară poliția documentele dacă iese. Dă din cap nevrotic și se hotărăște să intre înapoi în casă. [...] 
Se apropie de birou, scoate o declarație tipărită din sertar și o completează așa, din picioare: nume, prenume, adresă și Mega Carol. Bifează „cumpărături de necesitate“, i se pare o poantă ieftină, dar speră să-i amuze pe polițiști, să le devină simpatic; în plus, chiar vrea să facă o tartă.”
(Poliție și muște)

Strada Mântuleasa, nr. 42 Vezi loc

Camera administratorului de bloc

„Camera era mică și înghesuită. Pe mijloc era un birou masiv din lemn, acoperit cu o coală de hârtie, lipită pe margini cu scotch. Foaia era înnegrită de jeg, praf și scrum de țigară, ruptă din loc în loc și mâzgălită cu tot felul de lucruri pe care domnul Dan și le nota. Pe birou era o scrumieră mare de lemn, plină cu chiștoace și scrum, un pachet de țigări mereu aproape gol, o brichetă dintr-aia de aragaz, un caiet pe care domnul Dan își trecea cine și ce a plătit și chitanțierul. De-o parte a biroului era scaunul pe care stătea el, care cândva fusese tapițat cu catifea roșie. Acum, din catifeaua aia mai erau câteva sfori, care brăzdau buretele de pe șezut, și ăla ros și jegos. De partea cealaltă, era o canapea roșie. Îmi imaginez că fusese acoperită cu aceeași catifea. Acum era mai mult maro, pete de roșu vedeai doar pe partea exterioară a brațelor și pe lângă picioare. Era acoperită cu păr de pisică. Când mă poftea să iau loc, mă așezam ca domnișoarele din perioada Renascentistă, pe un colț, încercând să intru în contact cu o suprafață cât mai mică.
Pe jos era plin de piese, motorașe, fiare și alte mizerii păstrate. Fiecare avea o poveste și era acolo cu un scop precis: să demonstreze că s-a făcut o investiție. De la becuri arse până la motorul cazanului de căldură, piese de la lift, un vechi panou de control sau  găleți cu var. La fiecare întâlnire a noastră, când mă prindea că îmi fixez privirea pe ceva din cameră, îmi spunea povestea acelui obiect. „Acum cinci ani, am schimbat cu totul cazanul de căldură. Nu se mai putea. Cât să mai meargă, era din ’36. Nu ne-au mai dat cei de la gaze aviz pe el. Tot General Electric. Știți cum era blocul ăsta? Erai cineva dacă locuiai aici. Acum mă rog de ei să dea banii la întreținere. Și mulți sunt plecați. Degeaba zice soția de chiriași, ei plătesc la timp, nu ca ceilalți.“ Pereții erau acoperiți de afișe. Postere cu reclame la parfum, restaurante ori diferite mezeluri. Nu știu de unde le avea, dar cu siguranța nu erau de pe vremea când lucra în domeniu. Domnul Dan se prezenta ca arhitect, cu toate că lucrase în domeniu doar doi ani.” (Domnul Dan)

Strada Mântuleasa, nr. 42 Vezi loc

Doi bărbați fac sex la morgă

„Priveam încremenit prin gaura mică din geamul de la morgă cum doi tipi și-o trăgeau pe masă. Era prima dată când vedeam o scenă gay. Nu mă interesase niciodată să mă uit la un film porno gay, nici măcar când o prietenă din liceu ne povestea, la un cui, cum se masturba în timp ce se uita la astfel de filme, pentru că actorii ăia erau foarte bine dotați. Reacția mea mă surprindea. Aș fi putut să plec de mult, dar n-am făcut-o. Eram curios, toată lumea știa. Dar, dincolo de asta, aveam ditamai erecția. Nu știam dacă era pentru că asistam la un lucru oarecum interzis și tabu sau pentru că relația dintre cei doi mi se părea foarte mișto. Era carnală, era animalică. La fiecare penetrare, vedeam cum li se defineau mușchii, cum se încorda fibra pe ei. Mi-aș fi dorit să mă fi prins că îi urmăream și atunci i-aș fi întrebat dacă masa de inox pe care și-o trăgeau nu era rece. Cum v-am zis, eram curios din fire. Și, poate, acum realizam, voyeur. Îmi plăcea ce vedeam, dar și mai mult îmi plăcea că îmi era frică să nu fi fost văzut de cineva.
Eram internat de zece zile la Spitalul Militar. Mama abia reușise să mă aducă acolo, după ce intervenise pe lângă un verișor, pe care nu îl mai văzusem din copilărie. Aveam dureri îngrozitoare de stomac, care nu îmi treceau cu niciuna dintre pastilele pe care mi le-ndesa mama pe gât. Și tot ea era nervoasă. Că e vina mea, că nu mănânc, că sunt prea slab. De durere, țipam și îi spuneam și eu că numai ea-i de vină, că gătește prea gras. Și uite-așa, după trei zile de chinuri, am ajuns la spital. Mi-au zis că am făcut enterocolită. Mi-au prescris un regim alimentar strict și un pumn de pastile. De câteva zile, nu mai aveam dureri, iar a doua zi urma să fiu externat.”
(Metalic)

Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central Vezi loc

Tibi își amintește începuturile lui în București

„Până la vacanța de Crăciun, am plâns în fiecare seară. Nu să fac față orașului, cursurilor și oamenilor reci din București. Căminul ăla în care stăteam, pe care tata îl lăudase ca pe un cămin de lux, căminul cu care se lăuda și că m-a rezolvat, a fost pentru mine un coșmar. Mă simțeam ca într-un cavou acolo. Nu era o casă de oaspeți pentru profesorii care veneau la cursuri de formare la București, era un hotel ieftin, unde membrii de sindicat își aduceau amantele. Iar pe lângă ei, eram câțiva copii de profesori și niște profesori tineri, care aveau post în București și nu își permiteau. [...]
— Avantajul Casei de Oaspeți Batiștei era că era aproape. În cinci minute, ajungeam la Universitate și, de acolo, luam autobuzul două stații până la facultate. În cel mai rău caz, în douăzeci de minute eram acolo. Asta dacă pierdeam autobuzul și trebuia să îl aștept pe următorul. În cel mai bun caz, treisprezece minute a fost recordul. Dar luam rar autobuzul, pentru că pe jos făceam aproape juma’ de oră. Plimbarea de la cămin la facultate și înapoi era cel mai frumos moment din zi. Știam fiecare clădire de pe Jean Louis Calderon și de pe Eremia Grigorescu, iar de multe ori ocoleam pe câte o străduță lăturalnică, ca să mai descopăr câte un colțișor nou din orașul pe care îl uram cu fiecare fibră, marele București, dar iubeam străduțele mici ce-mi aminteau de acasă.”

Hotel SNSPA Vezi loc

Întâlnire la bere și coaste

„Terasa e plină ochi. La mesele îngrămădite, pline de pahare și farfurii, se discută aprins sau se râde. Îl vede pe Ovidiu undeva în spate, făcându-i bucuros din mână. Ce idee proastă să vină aici! În cazul vreunui accident, o să moară călcat în picioare. La cât de lungă și îngustă e terasa, la cât de apropiate sunt mesele, e imposibil să pleci de acolo prea repede. Și e o singură ieșire, delimitată de un gărduleț de lemn, acoperit cu jardiniere cu mușcate mari și roșii. E dificil să sari gardul ăla. E greu să-l dărâmi. Are la bază niște cuburi mari de beton. Și mai e și vizavi de Inspectoratul General de Poliție. Râde.
Se strecoară cu greu printre mese și scaune, cerându-și scuze încontinuu de la oamenii pe care îi înghiontește, până când ajunge la masă.
— De ce dracu’ ai vrut să ne vedem aici?
—  Salut și ție! îi răspunde Ovidiu. Ai mai fost pe terasa asta?
—  Am trecut pe lângă.
—  Deci nu le știi coastele.
—  Coaaaste! spune bărbatul, în timp ce se așază pe scaun, scurs de energie.”
(Coaste, ciori, râs și plâns)

Bar Energiea Vezi loc

Alte cărți

Fetiș

Fetiș, 2019

Horea Sibișteanu

Editura: Nemira

Curent/Gen literar:

Fetiș e cu și despre noi. Volumul reunește 21 de proze scurte, decupate din realitatea imediată, atât de familiară, și totuși mereu atât de uimitoare, căci întotdeauna un detaliu aparent infim răstoarnă întreaga perspectivă. Urbane – fie că sunt plas...

Vezi carte
Stai jos sau cazi

Stai jos sau cazi, 2022

Bogdan Munteanu

Editura: Nemira

Curent/Gen literar:

„După șase ani de la Ai uitat să râzi, cel mai recent volum al său de povestiri, prozatorul revine cu un microroman ireproșabil, o poveste get-beget à la Bogdan Munteanu. Adică o temă inedită – epilepsia e surprinsă rarisim în literatura română conte...

Vezi carte
O lume prea mică

O lume prea mică, 2026

Cristian Vicol

Editura: Lebada Neagra

Curent/Gen literar:

Antologie de proză scurtă îngrijită de Cristian Vicol și Adrian Petru Stepan.  Autorii au fost provocați să scrie o poveste reprezentativă pentru generația lor, privită prin filtrul orei de aur, acel moment al zilei când lumina devine seducătoare, i...

Vezi carte
O mie nouă sute optzeci și opt

O mie nouă sute optzeci și opt, 2024

Cristian Vicol

Editura: Brumar

Curent/Gen literar:

„Fie că-l citești ca pe un roman de aventuri sau ca pe unul autobiografic, volumul „O mie nouă sute optzeci și opt” nu te poate lăsa indiferent. Cristian Vicol ne reamintește de copilărie, de tranziţie, de primele iubiri, de o întreagă lume ce se naș...

Vezi carte
Anotimpul țânțarilor

Anotimpul țânțarilor, 2021

Cristian Vicol

Editura: Casa de Pariuri Literare

Curent/Gen literar:

„— De mâine cred că se mai înmoaie vremea, spuse Petre, absent, în timp ce se căuta de tutun prin buzunarele hanoracului. Sigur că da, continuă tacticos după ce găsi o frunză uscată și o sfărâmă între degete, răsfirând-o în foiță. Nu are cum să mai ț...

Vezi carte