Jar

„Casa avea subsol şi parter şi o fâşie de curte asfaltată cu poartă de fier împletit spre stradă și în fund cu grădiniță. Zugrăvită de curând galben-cenuşiu, culoare despre care Rosmarin aflase dela un arhitect prieten că e mai durabilă şi rezistă bine la intemperii, se deosebea de celelalte clădiri din Strada Transilvaniei prin faţada încărcată abondent cu ornamente de gips. Ferestrele subsolului, deopotrivă de late cu cele dela parter dar numai pe jumătate de înalte aproape atingând nivelul trotoarului cu marginile de jos, trecătorii curioşi ar fi putut observa ce se petrece înlăuntru dacă doamna Rosmarin n'-r fi avut grije să tapeteze geamurile interioare cu hîrtie imitând sticla lăptoasă.
Dintre camerele subsolului, amîndouă la stradă, una era a bunicii, iar cealaltă sufrageria de toate zilele pe care Mircea și Liana o porecliseră în deridere „living room”, fiindcă de fapt familia mai mult aici își trăia traiul: aici mâncau, afară de când aveau mosafiri străini, aici se odihneau şi tăifăsuiau şi plănuiau toată ziua, în jurul bătrânei mese rotunde cu vre-o duzină de scaune ieftene vopsite roșu sânge.
[...]
Parterul era împărţit ca și subsolul. Deasupra sufrageriei de toate zilele se afla salonul, alături de sufrageria cea bună cu masă lungă de stejar pentru douăsprezece persoane, scaune de piele cu speteaza înaltă, bufet şi servantă moderne, joase şi, pe pereţi, câteva naturi moarte, pînze originale, cumpărate dela Alcalay mai ieftin decât reproducerile. Deasupra pivniţei era dormitorul cu patul dublu de nuc, vechiu, solid, cu dulapuri şi scrinuri, cu uşa secrelă la odaia de baie.”