Armenească

„Apoi, străduţele adormite de la Armenească, numai buganvilea şi pisici grase, Foişorul de Foc, Mântuleasa, Moşilor Vechi, Izvorul Rece, după care fie coteam, prin faţa Gărzii de Pompieri, pe Strada Pictor Ion Andreescu – acasă, în Focşani, aveam pe hol o copie a Stejarului lui Andreescu, care făcea pereche cu Stejarul lui Şişkin, din camera mea –, fie îmi continuam drumul spre Mătăsari, Parcul Tolbuhin, care mie îmi amintea de Suvorov, a cărui statuie se vedea de pe şoseaua care ducea la mare şi, în cele din urmă, Piaţa Iancului. Nu mergeam niciodată mai departe, căci ştiam că, la un moment dat, drept în faţă, începea Pantelimonul, despre care derbedeii inveteraţi de la Centrală spuneau că era un loc al fărădelegilor, o mahala a cuţitarilor şi pistolarilor, în care străinul nebănuitor sau prea încrezător intra şi nimeni nu mai auzea de el.
Cârciumi de cartier gălăgioase, grădini de vară comuniste, cu pavaje slinoase, înghiţite de vegetaţie prăfuită, şine care trosneau sub povara tramvaielor, hurduc‑burduc şi ţipăt strepezitor de fier râcâind fier, pantografe scânteioase, copii şi câini famelici şi vânzători ambulanţi de oale şi covoare care strigau sub ferestrele opacizate de mizerie.”