Atelierele CFR Grivița

În 1933, în plină criză economică (Marea Depresiune care afectase puternic și România) izbucnește unul dintre cele mai tensionate episoade din perioada interbelică - greva muncitorilor de la Căile Ferate. Nemulțumiți nu doar de condițiile suboptime de lucru dar și de măsurile draconice impuse de guvern care le afectau veniturile și așa meschine, lucrătorii de la CFR au intrat în grevă. Protestele au degenat rapid în ciocniri violente cu jandarmii și au dus la moartea a 7 persoane. Evenimentul a fost exploatat intens de către regimul comunist care începuse să se contureze, aceștia folosindu-se pentru propagandă de imaginea tânărului Vasile Roaită, ucis în timpul revoltelor. 

O conversație încordată dintre David Dragu și Lazarovici anunță izbucnirea revoltelor precum și impactul pe care îl au asupra vieților tinerilor din roman. 

„— Nu cred că are să-ți dea voie noaptea asta, vorbi celălalt. Ai aflat că s-au arestat sute de comuniști, în toată țara, iar la atelierele C.F.R. lucrătorii sunt în grevă?....
Vorbind, Lazarovici descoperea iarăși febra lui comunistă, tensiunea care ar fi trebuit să-l străbată necontenit în ultimele zile și pe care publicarea cărții o neutralizase. Acum, că avea pe cineva lângă el, căruia îi vorbea și pe care încerca să-l emoționeze, insurecția lucrătorilor devenea din nou o realitate vie, o întâmplare care îl interesa direct.
— Ce-mi pasă mie de comuniști? răspunse Dragu. Am eu destule mizerii pe capul meu. De fapt, sunt un tip asocial. Înțeleg comunitatea altfel decât D-stră, socialiștii și comuniștii. Deaceia și spun că sunt asocial, căci judec societatea prin experiența mea, strict personală. Și acum, când experiența asta mă sufocă în limitele ei, mai pot oare să mă gândesc la alții, chiar la oameni împușcați?”

Mai târziu, în episodul violului, Emilian, susținător al lucrătorilor greviști, este întrerupt și speriat chiar de sunetul sirenei care anunța revoltele de la Atelierele CFR.

„[...] Se auzea un sunet depărtat și totuși foarte viu, prezent pretutindeni; un semnal de uzină, un strigăt de panică, neîntrerupt, metalic, dârz, ca un țipăt de moarte, ca o chemare în ajutor. Începu să tremure; semnalul de la Atelierele C. F. R. Sunt închiși acolo, probabil se luptă, și eu... O scârbă cumplită de sine; nici nu îndrăzni să întoarcă ochii spre pat. [...] Găsi revolverul, îi încercă piedeca și îl ascunse bine în buzunar, acoperindu-l cu batista. Făcu toate acestea grăbit, ca și cum s-ar fi simțit urmărit, spionat de cineva. [...] În curte, signalul neîntrerupt, de fabrică în incendiu, de la Ateliere, se auzea mai puternic, mai iritant. Asta îl încurajă și îl emoționă. Acum să vedem, acum... Au să fie acolo jandarmi, armată, poliție. Probabil o șarjă în stradă, asupra trecătorilor. Dar și noi suntem mulți...”

„Pentru ei nu era altă scăpare. Se sculau dimineaţa la cinci, se spălau la pompă, în stradă, îmbucau ceva la repezeală, şi gata, la lucru. Treceau Cuțarida, în drum se întâlneau cu alţi ceferişti din mahalaua vecină, îşi dădeau ziua bună, mai aveau de mers[...] Se tăiase un drum nou spre Griviţa. Se scurtase şi timpul. Lăsau în urmă calea negustorilor, pustie la ora aia, şi se despărţeau. Unul o lua spre Revizie, unde erau nişte porţi de fier, înalte şi late, ridica marca de alamă, saluta pe portar şi se îmbrăca în hainele de lucru; celălalt se îndrepta spre atelierul detâmplărie, unde se reparau scaunele trenurilor, tot la muncă, limpeziţi de drumul făcut.”