Caru' cu Bere

„Într-o seară întâlnește la „Carul cu bere" pe avocatul Teodoru, un prieten mai de demult. Din una în alta, aduc vorba despre femei. 
— Măi, sare Dinu, am întâlnit în tren o fată de o frumusețe rară, înțelegi? Ar fi scos din minți și pe Papa de la Roma.
— Carevasăzică a doua... Venus din Millo.
— Ei, da, Venus din Millo, plus brațele.
— Era una d’alea?
— Ce-ți închipui? Se deosebesc lesne altele.
— Și cum o cheamă, mă rog?
— Nu știu. Habar n-am. Nici n-am întrebat-o.
Avocatul pufnește de râs.
— Cum măi, nici nu știi cum o cheamă? Te-ai mulțumit doar s-o contempli, de la distanță, ca pe o sfântă Veronica? N-ai încercat s-o săruți, să mergi mai departe?
Lui Dinu îi piere dispoziția. Teodoru nu poate să înțeleagă un simțământ curat. Pentru el femeia nu e decât un obiect de plăcere...
— Mare nătărău! exclamă avocatul, nu m-așteptam la așa ceva...
— Poate că are dreptate în felul lui, gândește Dinu, dar nu-și dă gândul pe față.”