Fostul Bar si restaurant Zissu
În istoria Bucureștiului de altădată, Barul Zissu, aflat pe Calea Șerban Vodă (localizare aproximativă, în prezent), a fost unul dintre cele mai faimoase și exclusiviste localuri de noapte din perioada interbelică și din primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Aici a debutat Jean Moscopol şi a devenit celebru.
Foto: „Ilustrațiunea română”, 1931.
Atmosferă selectă și dans în nopțile bucureștene
Jurnal, 1935–1944, 2016 (reeditare)
Curent/Gen literar: Memorialistică , Autobiografic
Perioada: Interbelic
Tip de loc: Bar
Tag-uri: Interbelic , Memorii
Sebastian frecventa acest local select, amintit și în romanul său Accidentul, unde lua masa sau dansa cu prieteni precum soții Nenișor sau Marietta Sadova.
„Joi, 18 aprilie [1935] 2 1/2 noaptea.
Zi plină de întîmplări. Vizită la Leni. Ne iubim. Ne-am spus-o. E frumoasă, e tînără, are o simplicitate de vorbă admirabilă — şi mi se pare aşa de inexplicabil faptul că vine spre mine.
Dar prudent nu e, şi nu ştiu cum o să ies de aici. Cîte lucruri mi-a stricat nenorocul meu! Aveam atîtea lucruri în mine, ca să fiu fericit. Aveam o facilitate extremă, fără complicaţii, fără drame. Şi toate astea rupte groaznic la 17 ani jumătate. Mi-e silă uneori, mi-e milă de cele mai multe ori. De ce, Doamne, de ce!
Aş vrea atît de mult să fiu fericit şi aş fi cerut atît de puţine lucruri pentru asta.
Seara, cu soţii Nenişor, la ei acasă şi pe urmă la „Zissu". (Am dansat.) Pentru că, în drum spre casă, mă amuzam să sun din claxon, ea mi-a spus:
— Ai atîtea lucruri de copil în dumneata şi eşti totuşi aşa de obosit de viaţă. Pentru cineva care nu mă cunoaşte decît de 10 zile, surprinzător de just. Da. Aşa e. E înspăimântătoare liniştea cu care accept gîndul morţii.
[...]
Sîmbătă, 26 octombrie [1935]
[...]
Astă-noapte, după ce am fost la Operă — deschiderea stagiunii — ne-am dus la „Zissu". Maryse într-o delicioasă rochie albă (cinematografic de frumoasă), Gheorghe în frac, Marietta Sadova şi ea în rochie de seară, eu în smoching. Lume puţină, atmosferă excelentă, whisky, cocktail, ţigări. Am dansat mult. Maryse emoţionant de delicată, sensibilă, spunînd o seamă de lucruri care mă dezarmează prin sinceritate şi lipsă de ezitări. „Nu ştii cît te iubesc." Şi am stupiditatea de a fi flatat de lucrul ăsta.”
Curent/Gen literar: Memorialistică , Autobiografic
Capodoperă a literaturii-document interbelice şi una dintre cele mai tulburătoare şi mai limpezitoare panorame ale vieţii politice şi artistice din România primei jumătăţi a secolului XX, Jurnalul lui Mihail Sebastian — obligat de vânturi istorice ne...
Vezi carte