Bar
Vezi un traseu literar
Paul și Mădălina se întâlnesc la Argentin
Repetiție pentru o lume mai bună, 2022
Curent/Gen literar: Postmodernism , Psihologic
„Am reîntâlnit-o pe Mădălina într-o noapte de iunie în 1994, pe terasă la Argentin. Ieşisem din Club A şi cred că nu ştiam încotro s-o apuc. Era toată zâmbitoare şi mult mai sigură pe ea decât o ştiam.
Am vorbit puţin în stradă, m-a întrebat dacă m-am apucat de o facultate, i-am zis că mă piş pe ea de facultate, am mers la masa la care stătea cu alţi amici şi am băut până dimineaţa, când m-a privit prin ochelarii ăia cu lentile groase şi mi s-a părut o ţâţoasă chioară foarte excitantă. I-am şi zis, iar ea a râs şi m-a bătut cu palma pe umăr, un fel de «Stai liniştit, bă, băiatule, e altă lume, iar noi suntem alţi oameni!»“.
Argentin Vezi loc
Întâlnire la bere și coaste
Întinde mâna, Tiberiu, 2022
„Terasa e plină ochi. La mesele îngrămădite, pline de pahare și farfurii, se discută aprins sau se râde. Îl vede pe Ovidiu undeva în spate, făcându-i bucuros din mână. Ce idee proastă să vină aici! În cazul vreunui accident, o să moară călcat în picioare. La cât de lungă și îngustă e terasa, la cât de apropiate sunt mesele, e imposibil să pleci de acolo prea repede. Și e o singură ieșire, delimitată de un gărduleț de lemn, acoperit cu jardiniere cu mușcate mari și roșii. E dificil să sari gardul ăla. E greu să-l dărâmi. Are la bază niște cuburi mari de beton. Și mai e și vizavi de Inspectoratul General de Poliție. Râde.
Se strecoară cu greu printre mese și scaune, cerându-și scuze încontinuu de la oamenii pe care îi înghiontește, până când ajunge la masă.
— De ce dracu’ ai vrut să ne vedem aici?
— Salut și ție! îi răspunde Ovidiu. Ai mai fost pe terasa asta?
— Am trecut pe lângă.
— Deci nu le știi coastele.
— Coaaaste! spune bărbatul, în timp ce se așază pe scaun, scurs de energie.”
(Coaste, ciori, râs și plâns)
Bar Energiea Vezi loc
Concert Kumm
Fără instrucțiuni de folosire, 2023
Curent/Gen literar: Non-ficțiune
„[...] noaptea din Lăptărie, decedatul bar din clădirea Teatrului Național, unde l-am dus să-mi vadă formația preferată, Kumm, a schimbat totul.
Era primăvară, părul îmi stătea bine – creț așa cum trebuie – și purtam rochia scurtă, maro cu flori roșii: corset în partea de sus și umflată ca un gogoșar în partea de jos. Aveam cizmele verzi din piele întoarsă, fără toc, pe care le-am purtat până s-au rupt. Asta e partea cea mai clară: cum arătam și de ce.
Arătam așa pentru că ieșeam cu el, doar cu el, noaptea.”
Totul se așază, baby
Lăptăria lui Enache & La Motoare Vezi loc
Închiderea Lăptăriei și a Motoarelor
Fără instrucțiuni de folosire, 2023
Curent/Gen literar: Non-ficțiune
„Încă sunt de părere că printre cele mai mari nedreptăți comise vieții sociale a acestui oraș a fost închiderea Lăptăriei și a Motoarelor când a intrat TNB în renovare. A dispărut cea mai mare terasă din București, cu lungile mese din lemn, unde ne înghesuiam până se rupeau băncile cu noi, și banchetele cu perne de la perete, unde mâncam cinci oameni o porție de cartofi prăjiți la 2 lei. Au dispărut concertele în aer liber sau în fumul din Lăptărie, cu fanii aproape călărind scena și râuri de sudoare curgându-ne tuturor pe fețe. Au dispărut barmanii care deschideau sticla când ne vedeau intrând în bar și ne întrebau ce muzică să mai pună. A dispărut atmosfera aia în care socializam cu cine apucam, cu cine împărțeam masa pentru că n-aveam loc, în care simțeai că ceva începe să fiarbă în București și noi eram în mijlocul clocotului.”
Aici stopăm artistic
Lăptăria lui Enache & La Motoare Vezi loc
Ioana sărbătorește 20 de ani la Baraka
Fără instrucțiuni de folosire, 2023
Curent/Gen literar: Non-ficțiune
„Vara aia, când am împlinit 20 de ani și am sărbătorit la o terasă de lângă skateparkul din Herăstrău, o semiceartă alcoolizată sa transformat întro discuție de suflet despre nesiguranțe. La final, mi-a spus gâtuit că pentru el există doar două femei pe lume: eu și mama lui. Am plâns cu sughițuri, pentru că nici nu visam că cineva ar putea să simtă așa ceva pentru mine.”
Totul se așază, baby
Baraka Vezi loc
Atmosferă selectă și dans în nopțile bucureștene
Jurnal, 1935–1944, 2016 (reeditare)
Curent/Gen literar: Memorialistică , Autobiografic
Sebastian frecventa acest local select, amintit și în romanul său Accidentul, unde lua masa sau dansa cu prieteni precum soții Nenișor sau Marietta Sadova.
„Joi, 18 aprilie [1935] 2 1/2 noaptea.
Zi plină de întîmplări. Vizită la Leni. Ne iubim. Ne-am spus-o. E frumoasă, e tînără, are o simplicitate de vorbă admirabilă — şi mi se pare aşa de inexplicabil faptul că vine spre mine.
Dar prudent nu e, şi nu ştiu cum o să ies de aici. Cîte lucruri mi-a stricat nenorocul meu! Aveam atîtea lucruri în mine, ca să fiu fericit. Aveam o facilitate extremă, fără complicaţii, fără drame. Şi toate astea rupte groaznic la 17 ani jumătate. Mi-e silă uneori, mi-e milă de cele mai multe ori. De ce, Doamne, de ce!
Aş vrea atît de mult să fiu fericit şi aş fi cerut atît de puţine lucruri pentru asta.
Seara, cu soţii Nenişor, la ei acasă şi pe urmă la „Zissu". (Am dansat.) Pentru că, în drum spre casă, mă amuzam să sun din claxon, ea mi-a spus:
— Ai atîtea lucruri de copil în dumneata şi eşti totuşi aşa de obosit de viaţă. Pentru cineva care nu mă cunoaşte decît de 10 zile, surprinzător de just. Da. Aşa e. E înspăimântătoare liniştea cu care accept gîndul morţii.
[...]
Sîmbătă, 26 octombrie [1935]
[...]
Astă-noapte, după ce am fost la Operă — deschiderea stagiunii — ne-am dus la „Zissu". Maryse într-o delicioasă rochie albă (cinematografic de frumoasă), Gheorghe în frac, Marietta Sadova şi ea în rochie de seară, eu în smoching. Lume puţină, atmosferă excelentă, whisky, cocktail, ţigări. Am dansat mult. Maryse emoţionant de delicată, sensibilă, spunînd o seamă de lucruri care mă dezarmează prin sinceritate şi lipsă de ezitări. „Nu ştii cît te iubesc." Şi am stupiditatea de a fi flatat de lucrul ăsta.”
Fostul Bar si restaurant Zissu Vezi loc