Palatul Mercur

„Mă ridic brusc. Porumbeii de pe caldarâm zboară speriați în grupuri dezorganizate. Palatul din față ia aspectul Muntelui Olimp, iar statuia zeului Mercur, până acum într-o veșnică imobilitate, se întoarce către piață. Toiagul devine un arc Longbow – stil Robin Hood, de înălțimea arcașului –, aripile de la picioare se măresc și se lipesc de spate, transformându-l într-un Eros, zeu al iubirii. Lumea trece grăbită, tinerii vorbesc între ei, râd, spun bancuri, flirtează, se iau de mână sau trec cu gândurile lor. Alții sunt pur și simplu indiferenți. Nimeni nu are privirea îndreptată spre cupola palatului unde se întâmplă minunea. În tot acest furnicar, am impresia că sunt singurul care vede transformarea. Noul personaj, metamorfozat, se rotește ușor către piață, își scoate încet, cu mișcări de cunoscător, săgeata din tolbă, armează arcul și își plimbă autoritar vârful săgeții peste mulțime în căutarea unei victime. Cuprins de un impuls greu de stăpânit, îmi rup cămașa, rămânând în pieptul gol și strig cât pot de tare: 
— Trage! 
Mă nimerește în plin.”