Anii 2000

„Am fost aseară la Revelion în Control. Nu ne-am luat bilet în sala mică, la ordefuri și băuturi, că era prea scump, ne-am luat doar bilete de intrare în sala mare, la muzică. Până pe la unșpe și ceva se adunase atâta lume, încât nu mai aveam loc să-mi ridic mâna cu sticla de bere până la gură. Nu s-a prins nimeni când a bătut ora doișpe. Toți erau concentrați să respire. Și de-afară încă mai intrau, fără să știe ce teroare e înăuntru. Pe la doișpe și zece ne-am dat seama că e Anul Nou, dar eram amândouă prea epuizate pentru la mulți ani și pupături și oricum între noi se intercalaseră și alții. Otilia își făcuse iluzii că poate înspre dimineață o să plece acasă cu un tip mișto, dar i-am făcut semn că vreau să ies și s-a extras și ea cu greu și a venit după mine. Ne-a luat jumătate de oră să traversăm sala până la ieșire. Și vreo patruzeci de minute am stat la coadă la garderobă să ne recuperăm hainele.
- Mai bine stăteam pe stradă și ne uitam la arificii, i-am zis. 
- Să știi. 
- Ce facem?
- Dracu' știe.
- Eu mă duc acasă. 
- Bine. 
- La anu' să-mi amintești să nu mai venim. 
- Bine. 
- La mulți ani. 
- Noapte bună. 
Ce porcărie și distracția de Revelion.”

„Între librăria Humanitas Kretzulescu și librăria Anthony Frost e o ușă pe care n-a observat-o niciodată. A trecut pe acolo de multe ori și n-a văzut-o sau a văzut-o, dar a uitat-o imediat, pentru că a intuit că duce spre ceva abandonat.[...] În vara asta, ușa de fier e deschisă larg, lipită de perete și, contra unui bilet nu foarte ieftin, invită oamenii înăuntru, la Art Safari. „Luchian și Independenții”, o expoziție care a adus o sută treizeci de opere din douăzeci de muzee și colecții private. 
[...]
Dar nu pentru Art Safari a venit Sonia, ci pentru ușa aceea deschisă, ocazie rară. Aici a funcționat, până pe 22 decembrie 1989, Centrul de Informatică și Documentare a Direcției Securității Statului, locul de unde se ascultau convorbiri și se intercepta corespondența, dar și unde era torturați disidenții politici și opozanții regimului. De la anumite ferestre se vede bine sediul CC al PCR și celebrul balcon unde și-a ținut Ceaușescu ultimul discurs, balcon care acum e parte dintr-un circuit turistic.”

„Avocatul Altein a rămas prizonier. A rezistat măcelului din curtea Chesturii, când fiecare nou-­intrat era întâmpinat cu lovituri de bâtă în cap. A rezistat şi focurilor de mitraliere. Care au tras în plin, după­-amiază, la ora 15.

În dimineaţa de 30 iunie, a fost suit într­-unul din cele 27 de vagoane cu evrei vii ale trenului Iaşi­-Podu Iloaiei. Încă trei vagoane au fost umplute cu cadavrele celor deja rezolvaţi în cursul nopţii. Garnitura a fost gata de plecare la ora şase, dar a pornit abia la 11,10. Pe podeaua vagoanelor, s-­au uns un strat de bălegar şi altul de var nestins. Ca temperatura caniculei de iunie să crească mai dihai.”

„Ziarul e proprietatea fraţilor Alfred şi Jean Hefter. Ovrei. Căpitanul Zelea­-Codreanu aruncă la canal firma ziarului, răcnind patriotic: „Aduceţi­-mi un jidan, să îl belesc cu mâna mea!”. S­a săturat să le facă extracţii stomatologice ziariştilor. Iubitor de progres cum este, tânjeşte spre o etapă superioară. A doua zi, merge la biserică şi se roagă cu evlavie. Îi va da Dumnezeu şi legiunea lui de sfinţi puterea să deratizeze ţara?
„Asociaţia Studenţilor Creştini”, al cărei preşedinte este, dezbate „Chestiunea jidovească” la Terasa Bejan. Se huiduie mult şi cu roade mari. Scopul principal al asociaţiei este „apărarea culturii naţionale, ameninţată de falsificarea de către jidani”. Cu vigilenţa trează, golesc ţapi cu bere Zimbru, provenită din fabrica unui „jidănoi”.
Legionarii mărşăluiesc, sparg fălci şi geamuri, cântă şi se deşartă la uşa magazinelor lui Iuda de pe Strada Lăpuşneanu. Pe un lampion din faţa Universităţii, flutură chipeşul steag fascist. Constantin Manciu, prefectul Poliţiei, intervine. Armata e chemată să asigure ordinea universitară.”

„Primul lucru remarcat de Golda, odată cu schimbarea politică dictată de pişatul boului, a fost că Cinematograful Trianon s­-a rebotezat Maxim Gorki. Şi că Cinematografului Scala i se zicea mai nou Puşkin. Mamei sale, mare admiratoare a literaturii ruse, straşnic i­ar mai fi plăcut schimbările astea. Şi-­ar fi luat pălăria şi n­-ar fi ratat premiera vreunui film.
Şi iarăşi sărăcie, şi iarăşi lipsă de viitor.
Şi deodată, un gând stârnit de meteorologia minţii: gândul de a pleca departe-­departe, unde amintirile să nu­-i afle adresa. Nu, nu în Palestina, acolo era lesne de găsit, între atâţia alţi fugari din România. Ci altundeva, peste mări şi ţări, într­-o lume nouă.”

„La recepția Hotelului Unirea, mi se zice să urc. Etajul zece, cioc-cioc. Nu răspunde nimeni. Crăcănez ușa. Un zgomot de șuvoi trădează un trup sub duș. Americani cu punctualitate românească. Puteau fi dușați, până acum.
Remarc o siluetă la geam. Privește în jos, de la etaj, orașul țesut ca o ie moldovenească. Se întoarce pe neașteptate, mă măsoară cu doi ochi roșii ca de plâns. S-o fi certat cu copilul sau are conjunctivită. Își ascunde jena sub o tuse scurtă.
_Tu ești ghidul nostru, așa-i?! Ben, da' ieși odat' de sub dușu' ăla nenorocit!
Îmi întinde mâna cu brățara inclusă:
_Dora Bernstein. Zi-mi Dora.
_Sânziana Stipiuc. Spuneți-mi Sânziana.
_OK, Suzy.
Costum bej, pantofi pentru monturi dureroase. Colier, cercei și inel. Câteva lebede din specia Swarowski plutesc pe balta de aur alb. Buze groase, mari înghițitoare de ruj, dau drumul unui surâs ironic permanent. Nas lungit cu finețe, santinelă a feței. Păr scurt, prea blond pentru a fi adevărat. Ah, genul ăsta de bătrâne! Care cred că părul scurt și vopsit le întinerește. Dimpotrivă. E același efect ca la femeile cu picioare scurte, cocoțate pe tocuri. Cu cât tocurile sunt mai înalte, cu atât cocoțatele mai scunde par.”

„Da, lucrurile fierb, însă direcţia în care se îndreaptă va fi cu orice preţ ţinută sub control. Sunt semne bune. Corneliu Şumuleanu, crudul profesor legionar de la Medicină, a avut bunăvoinţa de a răposa, zilele trecute. Chiar înaintea alegerilor generale. Aha, l­a-ţi avut la catedră, atunci ştiţi ce poamă era, cum îi îndemna pe studenţii creştini să­-i zdrobească cu bâtele la orele de curs pe colegii evrei. Halal dascăl! Nu cumva a doua sau a treia zi după îngropăciune a găsit scrise pe gard cuvintele acelea cu adevărat oribile? Festivitatea funerară a fost pe 17 decembrie, a participat inclusiv sinistrul Zelea-Codreanu.
Ohoho, ce circ a fost, am aici rapoartele băieţilor! Uitaţi: în faţa laboratorului de chimie de pe strada Săulescu, 14 preoţi au oficiat slujba. 14 preoţi, dom’ doctor, 14 popi cu barba sură, lungă de se şterg la sulă! 15, dacă îl adăugăm pe Mitropolitul Nicodim al Moldovei şi Sucevei, care a ţinut un discurs despre înălţarea smintitului din sicriu la ceruri, musai la ceruri. Şumuleanu ăsta, care îşi transformase orele în spaţiu de pugilat iudeo-­creştin, a fost cinstit cu onorurile cuvenite unui voievod. Şeful Baroului de avocaţi, Petru Pogonat, a cuvântat că ţara pierde „un izvor de înţelepciune”. Prea de tot, chiar dacă avocaţii sunt mincinoşi prin însăşi natura profesiei lor. Partea care ne îngrijorează e că 10.000 de oameni au căscat gura pe traseul coşciugului spre cimitir. Mulţi dintre ei nu şi­au lăsat acasă bocetele. La o populaţie de 100.000 de oameni, cât numără oraşul...”