Chefe și Zefelin

„Eva trecuse altfel prin viaţă. Fusese şefă de promoţie la Institutul de Magistratură şi avusese, până la un punct, un parcurs profesional interesant. Locuia cu părinţii şi fratele într-un apartament cu patru camere de lângă Parcul Soarelui.
În urmă cu şase ani, cunoscuse un absolvent al facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Un om practic. Se ocupa de afacerea familiei. Deţineau, la ieşirea din municipiul Timişoara, spre Arad, un magazin de materiale de construcţii şi chimicale. Nu reuşise să găsească o biserică la care să se preoţească. De fapt, nici nu ştia dacă îşi dorea cu adevărat acest lucru.”

„Prietena profesorului era instrumentistă în orchestra Operei din Timişoara. Se cunoşteau de câţiva ani. Îşi dorea să susţină un concurs pentru un post de violonist la o orchestră mare din Europa. Nu conta unde! Numai salariul să fi fost decent! Și să poată cânta mai des.
— Am fost educat să evit astfel de conflicte barbare. Dar... se pare că nu este suficient... zise Luca.
— Nu-i nimic!... Cred că obligaţia ta este să înţelegi!... Să nu te şocheze lucrurile pe care nu le poţi controla... Nu ai cum!... Dă-l încolo de telefon...
— Mă gândesc să-i reclam.
— În mod normal, aşa trebuie să faci... Dar ce speranţe ai?... Știi!... Mamei i-au tăiat geanta şi i-au furat portofelul. Acum vreo cinci ani!...
— A reclamat?”

„Un ziarist incomod, dar uşor de cumpărat, a făcut un tur prin liceele din Timişoara şi a scris un articol privind consumul de droguri şi etnobotanice în rândul elevilor. Articolul de pe prima pagină şi cele care au continuat investigaţia au avut mare succes. Doi elevi ai unui liceu din oraş au fost internaţi în Spitalul Judeţean pentru consum excesiv de etnobotanice şi un altul pentru consum de canabis.
De la aceste articole, toată presa locală şi-a mutat atenţia spre consumul de droguri şi, în special, spre cel de substanţe etnobotanice. Presate de mass-media, dar şi de societatea civilă, autorităţile au reacţionat.”

„Octavian sosi în Timişoara pe la şapte seara. Se opri la Prefectură. Reprezentantul guvernului în teritoriu era într-o altă şedinţă.
Aşteptă pe un scaun. Se ridică de câteva ori să fumeze. După ce aprinse ultima ţigară, strânse pachetul în mână şi încercă să-l arunce de la distanţă într-un coş. Rată. În timp ce se aplecă să ia hârtia de jos, fu strigat de secretară.
— Domnule Panait!”