Varză

„Am să i înving, Oana, am să fac o crescătorie de pisici și o să mi burdușesc casa cu radiouri, undele lor interferează și i împung ca niște cuțite. Am să mă înconjor de ele, ca Decebal în  munți, am nevoie de un pisic mare, nu, am nevoie de un leu cu  răget puternic, o să l numesc Claudius Maximus, iar dacă voi fi  înfrântă, el va spune lumii mai departe despre Ei, tuturor celor  care merg la zoo și ascultă. Va spune și despre mine că sunt abilă  în a întinde curse, deși fragilă ca o trestie – zice Oana, am adunat un întreg arsenal de aparate, o plasă țesută din antene, casa mea va deveni câmpul rezistenței și luptei până la ultima suflare.  Vocile lor nu se mai aud de vocile multiple din radiouri și atunci toate becurile din casă se ard și ne e foame să faci ouă prăjite din ele, șoptește domnul cu pălărie înaltă să curgă lent din tigăi și din radiouri ca galbenul din păpădii. Ei lucrează și cu tăițeii, cu incendiul și cu obiecte mici ca piunezele. Au încercat să l sufoce pe Luigi. Într o zi în care vră biuțele ciripeau strident și copiii țipau ascuțit, de parcă erau chinuiți. Erau mulți, traversau Piața Operei încolonați doi câte doi  și măcănitul vocilor lor îmi irita auzul, cafeaua devenea incoloră și zahărul iute. Pocnetul unui pahar spart, scăpat din mână de  un chelner neatent, a tunat ca un gong greu în tâmplele mele și  șoaptele au început să se audă amestecat, printre voci distonante de preșcolari. Am privit în jur ca o zebră încolțită, copiii încolonați  se mișcau atât de lent pe ritmul șoaptelor pe care nu le înțelegeam  și nu voiam să le înțeleg, un cuplu de liceeni se sărutau și se lingeau pe obraz la câțiva metri de terasa unde stăteam așezată,  înmărmurită în ora 10:41 a dimineții. Le puteam vedea limbile  moi într un sărut odios, minutul ăsta parcă încremenise pe telefonul meu și mă prefăcuse și pe mine într o statuie din centru, cu cafeaua aburindă în față. De undeva din dreapta mea se auzeau mugete, strigăte de agonie ale unei cornute torturate de  fier roșu, iar un susur de voce își creiona cuvintele tot mai clar: - Dă le foc, Sânzinica.”