Donnatela

„Florentina trecea printr-o restructurare majoră cu magazinul, probabil în ton complet cu vremurile, care se schimbau rapid, mai ales în aria comerțului. Avea de concurat nu doar cu legile tot mai nepermisibile, șpăgile tot mai mari, furnizorii tot mai restrictivi, ci cu însuși centrul orașului, în care înfloriseră o pleiadă de magazine. Problemele erau multiple, începând cu faptul că magazinele astea vindeau produsele reale ale mărcilor pe care cei din cartier le cumpărau mereu contrafăcute, la preț mult mai ieftin și o calitate de care nimănui nu-i păsa, din simplu motiv că nu aveam termen de comparație. Odată ce unii dintre noi au început să vadă ce înseamnă niște adidași adevărați, am început să ne îndoim de calitatea mărfurilor aduse de Bondi și alți furnizori dubioși la Flory. Apoi, mai era aspectul magazinului, feng shui-ul locului. Florentina era matroana absolută a unei încăperi de 6 metri pe 6, un loc înghesuit în care aveai impresia că marfa pica peste tine dacă-l comparai cu cele din centru. Oalele erau mânuite mereu întru exemplificare, hainele erau expuse pe umerașe improvizate, cartușele de țigări formau grămezi dreptunghiulare oriunde mai era loc, iar ciocolățile și restul dulciurilor erau expuse pe rafturi înalte, unde nu puteau fi atinse decât dacă le cumpărai. Cu dezordinea simpatică de marfă, mătușă-mea fumând înțolită ca șefa pirandelor, maică-mea trebăluind printre rafturile înghesuite, două pahare de Angelli pe tejghea, scrumiera plină, scaunul mereu disponibil pentru cine vroia să stea la povești, te simțeai ca acasă. Problema era că, după ce mergeai în magazinele din centru, nu mai vroiai neapărat să petreci atât de mult timp ‘acasă’. Acolo spațiul era larg, culorile pale, luminile prietenoase, iar vânzătorii te tratau ca pe cineva din familia regală dacă arătai că ai bani de cheltuit.
În plus, țigările se găseau peste tot, oalele nu se mai vindeau ca odinioară, și hainele erau niște biete copii ale minunățiilor vândute în centru, unde vânzătoarele nu-ți suflau fumul în față și nu beau Angelli la tejghea. Și-apoi, magazinele cu autoservire în care puteai învârti ciocolățile pe orice parte și fâșâi orice ambalaj colorat între degete erau iarăși la mare căutare. Oamenii au început să meargă la Flory doar ca să stea la taclale și au încetat să mai cumpere câte una alta.”

„Era 15 ianuarie 1996 și cu două nopți înainte îmi pierdusem virginitatea. Iar în ziua aceea, înainte ca maică-mea să-mi dea marea veste, Cristi mă invitase la MacDonalds ca să îmi dea papucii.
Povestea noastră durase fix două săptămâni, timp în care eu mă visam cu el pentru eternitate. MacDonalds era nou deschis în centru și întregul oraș se înghesuia să vadă cum e și să guste câte o minunăție din meniu, în funcție de buget. După ce am fost în stare să gândesc cât de cât limpede, mi-am dat seama că Cristi se simțea vinovat, de aia invitația tocmai la Mac. Furase bani din pensia bunică-sii și am băut două shake-uri de ciocolată. Mi-a zis că ține restul banilor pentru țigări și o bere în Rock Line, unde mergea mai târziu. Fraiera de mine nu m-am prins, deși m-am întrebat pe moment de ce ar merge fără mine în Rock Line. Mă aranjasem pentru el timp de vreo jumătate de oră, mi-am împletit părul în trei pentru că îmi zisese odată că-s drăguță și atunci aveam părul așa, mă dădusem cu un luciu de buze nou șterpelit de la Florentina (rujul care de-abia se vedea pe buze era demult gata), îmi făcusem genele cu rimelul mamei, și îmi pusesem niște colanți negri și o rochie în stil gotic pe care îmi dădusem alocația de pe ultimele trei luni. N-am primit nicio privire admirativă, ba din contră, mi s-a părut că Cristi m-a privit ca pe un cățeluș, în trecere. M-a sărutat absent și imediat și-a mutat atenția spre meniul de hamburgheri, grăbindu-se totodată să-mi spună că are bani doar pentru ‘două sucuri sau ceva de genul’. Nu mi-e foame oricum, i-am zis, și nu mi-era. Aveam un gol în stomac pe care nu-l înțelegeam, dar n-avea deloc legătură cu mâncarea. Spre enervarea mea, a studiat îndelung meniul. Știu, toată lumea era obsedată de Mac, dar se presupunea că suntem îndrăgostiți, și îndrăgostiții din filme se priveau lung, se atingeau, și își făceau unul altuia complimente. Eu îl sorbeam din priviri și vroiam să-l ciufulesc și să-l mozolesc chiar acolo în fața meniului, iar el era preocupat de prețul hamburgherilor. 
- Îmi iau un shake de ciocolată, mi-a zis de-abia privindu-mă, vrei și tu unul?
Am confirmat că vreau.
- Poți să-ți iei și de vanilie dacă vrei. Primești un steguleț cu MacDonalds pe lângă el. 
Am dat din cap și m-am prefăcut preocupată de problema shake-urilor. M-am hotărât pe ciocolată, iar el a dat comanda și-apoi ne-am îndreptat împreună spre terasă. Eu am căutat cu privirile un loc mai ferit, ca să na, ne sărutăm și-așa, dar el s-a oprit la prima masă liberă. Vântul îi împrăștia părul și-i făcea gulerul hainei să fluture, iar eu îl iubeam mai mult decât oricând.”