Deschide în Google Maps

Poarta Șchei

Oraș Brasov

Poarta Șchei este una dintre vechile porți de acces în vechiul oraș-cetate medieval al Brașovului și singura care a supraviețuit secolelor. Alte porți importante de acces erau Poarta Vămii și Poarta Principală. 

Evenimente
Cărți

Singura poartă spre cetate care a supraviețuit

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

Perioada: Anii 70

Tip de loc: Oraș

Tag-uri: Despre Brașov , Istorie urbană , Istorie culturală

„Poarta Șcheilor, numită în documente şi „porta valachica”, avea forma unui mare patruunghi ce ieşea afară din zidurile oraşului. Turnuleţul elegant, din secolul al şaisprezecelea, de la capătul Străzii Mureseniților, ce s-a păstrat ca monument istoric preţios, făcea parte din complexul de clădiri al acestei porţi. Ele ajungeau spre vest până la Şcoala de fete săsească, unde era moara porţii, iar spre sud-est până dincolo de actuala Poartă a Șcheilor. Înainte erau nişte lacuri cu pesti pentru popii catolici – căci saşii încă nu trecuseră la reformatiune – care ţineau posturile. Peste apă se lăsa şi aici un „pont levis”. În zidurile ei erau opt găuri pentru „bombardele” aduse de la Praga. Marele incendiu din 1689 şi altul din 1738, precum şi un inevitabil cutremur de pământ, au făcut mari stricăciuni porţii. Șcheienii cereau posibilitatea unei circulaţii mai uşoare prin oraş, care la sfârşitul secolului al XVIII-lea se deschise şi celor ce nu erau saşi. 
Astfel, la 1827, poarta veche se desfiinţa şi în anul următor se zidi numai o poartă mică, care există până azi. Ea nu e însă la capătul unei străzi cu trafic mare de vehicole. În Târgul Cailor s-a demolat, încă din 1819, turnul Bastionului Fierarilor şi în locul lui s-a zidit, în anul următor, o poartă ceva mai mare decât cea din Strada Mureşenilor, care însă fu dărâmată în 1876, fiind o piedică pentru comunicaţia cu Șcheiul.”
Brașovul de altădată

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Editura: Dacia

Curent/Gen literar: Memorialistică , Non-ficțiune

Brașovul de altădată face parte din trilogia memorialistică publicată postum "Un neam, un oraș, o epocă" din care fac parte volumele Spița unui neam din Ardeal și Călare pe două veacuri. Marcată de un profund spirit naționalist compatibil cu convinge...

Vezi carte