Oraș

Evenimente

Cărți

Visul lui Mihail Sebastian

Jurnal, 1935–1944, 2016 (reeditare)

Curent/Gen literar: Memorialistică , Autobiografic

Sinaia este cadrul unui vis al lui Sebastian, în care acesta se plimbă cu trăsura prin oraș alături de Marietta Sadova și Lilly Popovici în căutarea vilei unde ar locui scriitorul francez Jules Renard:

„Joi, 20 ianuarie [1938]
[...]
Un vis de azi-noapte: Sunt la Sinaia. Într-o trăsură cu Marietta Sadova şi Lilly Popovici. Urcăm pe un drum înclinat, în căutarea unei vile, unde locuieşte... Jules Renard. Trecem prin faţa unei vile, în curtea căreia se află trei domni: Virgil Madgearu, Mihail Popovici, iar între ei un domn slab, cu părul blond cărunt. Opresc trăsura şi întreb:
— Vous ne savez pas si M. Jules Renard habite par là? — C'est moi! răspunde domnul necunoscut. Mă apropiu de el (Lilly şi Marietta au rămas în trăsură, au continuat drumul mai departe, în orice caz au ieşit din vis). Îi vorbesc foarte emoţionat lui Renard. Îmi propune să mergem să ne plimbăm în oraş. Plecăm împreună, în timp ce o tînără femeie — fiica lui? soţia lui? — îl întreabă dacă se întoarce devreme, şi îi dă o sumă de sfaturi îngrijorate, afectuoase: să nu răcească, să nu obosească...
Pe drum îi vorbesc despre Jurnalul lui, cu amănunte, cu citate. Îi citez fraza despre teatru: „une conversaţion sous un lustre". Discuţia ţine mult în vis. (îmi aduc aminte că nu era deloc incoerentă, ci, dimpotrivă, legată.)
Ajungem la un fel de cafenea-restaurant. În dreapta, într-un fel de cameră separată, mai multe figuri cunoscute, între care, cred, Izi. Îi ocolim, şi ne aşezăm la o masă din stînga, într-o boxă ca cele de la „Corso"...
E tot ce-mi amintesc. Azi-dimineaţă, înainte de a mă trezi ca lumea, îmi repetasem în gînd întreg visul — şi era, mi se pare, mai plin de detalii — dar în cursul zilei l-am uitat, şi numai adineauri, la concertul de la Filarmonică, mi l-am amintit dintr-o dată.”

Sinaia Vezi loc

Sinaia

Sinaia are o relevanță literară semnificativă în cultura română, datorită prezenței unor scriitori importanți și a mențiunilor frecvente în opere literare.

Vila Luminiș (1911–1922), situată în cartierul Cumpătu, a fost reședința de vară a compozitorului George Enescu, unde a compus părți din lucrările sale și a găzduit scriitori, muzicieni și artiști. Casa este astăzi Muzeul Memorial „George Enescu” Sinaia.

Regina Elisabeta a României, a locuit perioade îndelungate la Castelul Peleș și la Foișor și a scris poezii, proză și traduceri sub pseudonimul Carmen Sylva, iar orașul Sinaia apare în corespondența și în jurnalul ei, fiind un loc de inspirație.

Mihail Sadoveanu, a fost deseori oaspete al Casei Regale și al cercurilor culturale din Sinaia și a participat la întâlniri literare și politice organizate în stațiune, orașul fiind menționat în articolele și notele sale de călătorie.

Liviu Rebreanu a vizitat Sinaia în repetate rânduri și a participat la reuniuni culturale și la activități ale Societății Scriitorilor Români găzduite în stațiune.

Nicolae Iorga a ținut conferințe la Sinaia și a fost invitat al familiei regale, scriind despre oraș în articolele sale istorice și culturale.

Sinaia apare în memorii și jurnale ale scriitorilor interbelici, corespondența regală, articole culturale din presa epocii, texte memorialistice ale unor autori precum Camil Petrescu, Ionel Teodoreanu, Mihail Sebastian și alții.

Sinaia Vezi loc

Punct de plecare spre munte

Memorii 1907 - 1960, 1991 (reeditare 1997)

Mircea Eliade

Curent/Gen literar: Memorialistică , Autobiografie , Modernism

Sinaia este poarta de acces pentru numeroasele excursii de cercetaș sau cu grupul de prieteni:

„Curând după ce am devenit cercetaş, am încercat să-l conving pe Mărculescu să vină cu noi în excursii. A acceptat cu oarecare reluctanţă, căci era prin excelenţă orăşean şi Natura îl lăsa indiferent. Într-o vacanţă de Paşti, am luat trenul până la Sinaia şi de acolo am pornit spre cabana de la Schitul Ialomicioara. Dar, înainte de a ajunge bine la Pietrele Arse, timpul s-a schimbat brusc, a început să ningă şi curând s-a pornit viscolul. Eram vreo cinci-şase băieţi, toţi îmbrăcaţi în haine de primăvară. Mărculescu venise chiar cu pantofi de pânză albă. Plecasem din Sinaia destul de târziu, şi din cauza viscolului am rătăcit drumul. Nu mai ştiu câte ore am mers aşa, oarecum la întâmplare, prin zăpadă. Se făcuse de mult întuneric, când am dat peste o cabană, pe care o foloseau, probabil, în timpul verii, lucrătorii de la o întreprindere forestieră. Am spart lacătul şi am intrat. Am aprins focul, am pregătit ceai şi l-am băut cu mult rom, înveselindu-ne. Viscolul se învrăjbise, dar nu ne mai păsa – deşi abia a doua zi am putut deschide uşa şi, ca să putem traversa troienele fără să ne afundăm, ne-am legat de tălpi scânduri scurte prinse în cruce.”

Sinaia Vezi loc

O plimbare pe fostul Bulevard Ferdinand al anilor '40

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

„Pe Bulevardul Ferdinand trece o sanie încărcată cu lemne, ca şi odinioară. Poate brăneanul, care nu e nici el tânăr, a luat acest drum aducându-şi aminte că pe locul unde e azi un bulevard era odinioară piaţa de lemne, de-a lungul zidurilor Cetăţii. [...]

Deosebirea între Brasovul actual şi cel de altădată se vede când îl compari cu alte oraşe. „Altădată” e altceva pentru Brasovul conservativ şi rămas în urmă la marea cursă a vremilor moderne şi pentru alte oraşe europene, unde de mult nu mai există ceea ce e curent la Braşov. Ca să ne convingem despre acest lucru ne vm lua după sania cu lemne din Bulevardul Ferdinand. [...]

Casele din Braşov aveau, în marea lor majoritate, un singur „cat” – cuvântul „etaj” e şi el modern – cel mult dacă ici şi colo întâlneşti două, la case ce erau nouă pe atunci. Oraşul, ce pe vremea lui Dinicu Golescu – care o constată cu exactitatea călătorului plin de interes pentru amănunte – avea vreo douăzeci de mii de locuitori, n-a cunoscut creşterea rapidă de la sfârşitul veacului trecut a oraşelor europene şi americane, căci pe când eram copil, abia avea ceva peste 30.000. Casele nu trebuiau deci să crească în înălţime, ca sa facă loc noilor locuitori, ca mai târziu, când Brasovul a devenit un însemnat centru industrial. [...] Dealtfel, pe Bulevardul Ferdinand sunt numai case nouă, ce nu existau în copilăria mea, când aici erau gropile de lângă zidurile Cetăţii.”

Bulevardul Eroilor Vezi loc

Plimbare pe lângă Aro Palace

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

„Apucând la stânga, ea trece pe lângă „Aro”. Sunt cele dintâi două silabe ale „Asigurării Romaneşti” şi modul de a scurta numirea prin combinarea lor într-un cuvânt nou, o imitaţie modernă după englezeşte, devenită generală la toate popoarele grăbite de azi. Palatul are opt sau zece etaje, o terasă în loc de acoperiş, şi cinematograf. Iată trei lucruri ce sunt nouă la Braşov şi nu existau pe când locuiam eu în acest oraş. Zgârie-nori!”

Hotelul Aro Palace Vezi loc

Oprire în dreptul Vilei Kertsch

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

„Am ajuns la capătul bulevardului, la vila Kertsch. Din ea a muscat mijlocul bomba venită din văzduh. [...] La vila Kertsch sania cu lemne se dă la o parte, căci în goană nebună vine din direcţia opusă un automobil. Sensul unic – altă invenţie modernă – îl sileşte să facă un ocol prin Bulevardul Ferdinand ca să ajungă în piaţă.”

Fosta Vilă Kertsch (azi blocul Modarom) Vezi loc

Povestitorul se dă pe gheață ca în copilărie

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

„De un lucru am uitat să pomenesc când am trecut cu cititorii mei pe Bulevardul Ferdinand. În dreptul Liceului „Meșotă”, ştrengarii de elevi au făcut un „glenci” ca pe vremea mea. Pe fâşia neagră de ghiață sunt dungi albe de la cei ce s-au dat „într-o dungă”. Tot ca pe vremea mea. La această oră matinală nu e încă nimeni pe stradă, afară de brăneanul cu sania. Gheţuşul mă tentează grozav. Ce-ar fi să mai încerc o dată? Mă uit în dreapta, în stânga, înainte şi înapoi. Nimeni! Atunci încerc, dar aşa de timid, de era să dau în nas. Fiecare vârstă cu ceea ce i se potriveşte.”

Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” Vezi loc

Biserica Neagră înainte și după incendiu

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

„Marele incendiu de la sfârşitul secolului al XVII-lea a cauzat mari stricăciuni catedralei din centrul oraşului. Înnegrită de fum, i s-a zis de atunci înainte Biserica „Neagră”. Numele acesta i s-ar potrivi şi fără să fi fost prada flăcărilor, căci piatra din care e zidită, nisipoasă şi uşor de cioplit, are o fată întunecată. Nu seamănă nici cu marmora albă a Domului din Milano, nici cu piatra tramdafirie care dă catedralei din

Freiburg im Breisgau acel unic aspect desfătat. Focul care în patru ceasuri a mistuit partea cea mai mare a Brasovului, un an după tipărirea Bibliei lui Şerban Vodă, a distrus pentru totdeauna în mare parte viziunea iniţială a arhitectului acestui monument de artă gotică.
Aproape un secol biserica cu hramul Sfintei Mării rămase ruinata, cu acoperişul năruit şi dres numai cu scânduri, ca să nu plouă în casa Domnului. Când, în ultimul sfert al veacului al XVIII-lea, un nou acoperiş de ţigle fu făcut, acesta nu mai avea proporţiile celui vechi, care lăsa libere galeriile laterale ca să se vadă bine dantelăria pietrei cioplite, ci cuprindea, sub căpriori uriaşi, otova, toată biserica. La o lungime de 84 de metri şi o lăţime de 38 de metri, avem o înălţime de 42 de metri a acoperişului, pe un zid de 21 de metri de înalt; turnul, de 69 de metri, abia depăşeşte înălţimea zidului cu acoperişul. Aceste cifre arată singure că proporţiile acestui edificiu nu sunt din cele mai fericite. Dar focul din 1689, care a distus şi vitraliile ferestrelor – în locul cărora saşii din Braşov s-au mulţumit cu câteva geamuri colorate la poartă – nu va fi vinovat de toate defectele acestei clădiri. Concepută aşa de mare, poate crescând chiar în timpul cât se ridica, această catedrală depăşea posibilităţile materiale prevăzute în planul iniţial.

Multe din podoabele arhitecturale caracteristice stilului gotic târziu lipsesc, precum lipseşte şi turnul al doilea. Cel rămas stingher n-are nici înălţimea, nici avântul turnurilor gotice. În cei peste o sută de ani cât a durat zidirea – la poarta sudică e însemnat anul 1477, ceea ce dovedeşte că abia atunci se terminaseră amănuntele clădirii – vor fi fost câteva cutremure de pământ – în secolul al XVI-lea sunt menţionate şapte – care vor fi tăiat cheful credincioşilor să ridice prea sus turnul şi să-i dea o formă prea ascuţită. Contraforturile, foarte puternice în partea sudică a bisericii, vorbesc şi ele de spiritul prevăzător al braşovenilor.

Interiorul catedralei a fost refăcut după cutremur. Aici s-a unit efectul produs de proporţiile măreţe ale stilului gotic, cu formele pline de gratie ale barocului ce era pe atunci stăpânitor. Puritatea stilului iniţial a dispărut, dar ea a fost înlocuită cu o concepţie căreia nu-i lipseşte bunul gust artistic. Stâlpii ce susţin bolta se înaltă ca la monumentele gotice, spre cer, şi portalele au ornamentaţia frumoasă a goticului târziu. Frumoasă e mai ales „poarta de aur” de la nord.”

Biserica Neagră Vezi loc

Amintire de pe Tâmpa

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

„S-a întâmplat iar minunea. Mai întâi un luciu verzui, apoi, după o ploaie călduţă de primăvară dintr-odată nişte văluri de muselin verde au acoperit toată Tâmpa. Ca o cortină de teatru, ele s-au ridicat, mai întâi de pe crăcile tinere ale desişului format de tufe, apoi au descoperit cununele copacilor. Atunci noi, copiii, nu ne-am mai răbdat în casă, ci am plecat pe cele douăzeci şi cinci de serpentine spre vârful muntelui. Pe drum, printre pietricele de var, dădeam de nenumăraţi melci albi sau pictaţi cu dungi cafenii în spirală.

Melc, melc, Codobelc, Scoate coarne boiereşti. Și te du la baltă Si bea apă caldă, şi te du la Dunăre și bea apă tulbure…

Ca prin minune, scoica începe să se cumpănească spre dreapta şi spre stânga, şi de sub căsulia lui se desfăşoară melcul. Mai întâi iese la iveală partea dinainte, apoi coada cu vârful ei asculit. Totul alunecă acum tacticos, lăsând o dâră argintie în urma sa. Deodată, iată şi antenele, desghiocându-se de sub pielea groasă. Două, mari şi drepte, şi după ele alte două, mai mici. In vârful lor sunt nişte puncte negre, ochii, cu care melcul pipăie realitatea de care visase toată iarna.”

Tâmpa Vezi loc

Prundul Rozelor - unul din multele nume ale micuței piețe din Brașov

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

„Vinerea se găseau, pentru amatori, melci – pe când erau încă cu poarta de scoică închisă la căsuliile lor – de vânzare „Sub Bucium”. Azi îi zice acestei pieţe mici „Prundul Rozelor”, numire care e tradusă după nemţescul „Rosenanger” (iar acum în urmă Piaţa George Enescu). Numele nemţesc e vechi şi s-a dat când aici era într-adevăr un prund pe care creşteau tufe de trandafiri sălbatici. Din Şchei venea valea în dreptul Sfatului, unde era „Podul Minciunilor”, se despărțea în două braţe, unul curgând pe Strada Vămii, spre Brasovul vechi, iar al doilea spre Blumăna, având albia prin locul Uliţei Căldărarilor. Între cele două ape era un prundiş cu tufişuri de mărăcini, greu de străbătut. Pe când eram în clasele din urmă ale liceului, săpându-se temeliile bisericii din Târgul Grâului şi ale casei din coltul Străzii Căldărarilor cu Strada Coresi, oamenii au dat de piatră de râu din prundişul ce era pe aici.”

Piața George Enescu Vezi loc

Bastionul care a supraviețuit secolelor

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

„Pe vremea mea, din zidurile şi bastioanele ce înconjurau oraşul spre Şchei rămăsese foarte putin. Bastionul Ţesătorilor, ce a fost cruţat de incendiul cel mare despre care vom vorbi ceva mai încolo, servea, pe când eram copil, pentru o scoală de modelat figuri de ghips, la care umblam şi eu. La începutul secolului al XIX-lea era aici o sală mare, în care braşovenii ţineau nunţile lor. Pe Strada Coşbuc se mai văd urmele vechilor ziduri, iar în dosul scoalei săseşti de fete, pe fostul Ţarc al Croitorilor, era o popicărie. Dacă nu ma înşel, restaurantul de acolo e şi astăzi căutat de amatorii de vin bun. Aici se continuă chefurile şi petrecerile la popice ale breslelor de odinioară.”

Bastionul Țesătorilor Vezi loc

O scurtă poveste despre Poarta Vămii (cea Nouă)

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

„Și mai greu au luat decizia să desfiinţeze Poarta Vămii, desi cea mare, veche şi frumoasă, fusese dărâmată, sau mai bine-zis se dărâmase, tot din cauza unui cutremur, în 1745. În 1838 se ridică o poartă nouă, mai mică şi fără valoare artistică, imitând stilul porţii Brandenburg din Berlin. Istoria acestei porţi nouă care stânjenea comunicaţia ce creştea necontenit în secolul al XIX-lea pe această arteră principală, merită să fie povestită. Tatăl meu era în consiliul comunal când edililor braşoveni li se puse, în anul 1891, o problemă grea de rezolvat. Societăţii tramvaiului i se dăduse concesia să pună ine până în Şchei, trecând prin Uliţa Vămii. Când să se aplice acest plan, se văzu că locomotiva tramvaiului nu încăpea pe sub bolţile porţii. Edilii saşi au fost literalmente copleşiţi de dilema în care ajunseseră. Tatăl meu, venind acasă de la şedinţa consiliului comunal, ne povesti ce se întâmplase în această memorabilă şedinţă. Pe când nimeni nu găsea o soluţie grelei probleme, el făcu singura propunere ce se impunea: să se dărâme poarta fără trecut şi fără stil, aşa cum o cere spiritul timpurilor nouă. Atunci toată adunarea izbucni într-un „ho! ho!” plin de revoltă. „În zadar hohoiti”, le replică tatăl meu, „progresul nu înaintează cu carul cu boi, pe care să-l poţi opri cu ho! Poarta va cădea!” şi a căzut, bineînleles.”

Strada Mureșenilor Vezi loc

Despre Poarta Principală a Brașovului

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică , Non-ficțiune

Pe o parte din locul fostei Porți Principale a Brașovului s-a ridicat Vila Kertsch iar mai târziu Blocul Modarom.

„Adevărata „Poartă” a Brasovului, care făcea comunicaţia cu Moldova prin satele de la nord şi prin Săcuime, era poarra de la capătul Uliţii Căldărarilor. Nemţeşte strada se numeşte Purzengasse, a cărei parte primă cuprinde cuvântul ce derivă din latinul medieval „porta”. Strada Porţii era şi numirea românească înainte de a se numi Regele Carol, şi când încetase a i se mai zice Uliţa Căldărarilor. Am spus că pe teritoriul ei şi al ţarcurilor de pe el s-a clădit tot complexul caselor de la capătul nordic al acestei străzi. Într-unul din aceste ţarcuri se decapitau, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, criminalii.

Înaintea acestei porţi erau bălti mari, care inundau terenul în caz de primejdie. Pe sub turnul ei puteau trece carele şi pietonii, cotind în unghi drept prin nişte ganguri întunecoase. Turnul avea un ceas mare şi era împodobit cu fresce frumoase. Porţile care se închideau seara de amândouă părti ale turnului erau de stejar şi aveau șine de fier. Un „pont levis”, ca la castelele medievale, se lăsa cu lanţuri grele peste apă. Această poartă s-a dărâmat abia în anul 1857, după ce încă în 1804, un cutremur de pământ o stricase aşa de mult că ameninţa să se dărâme de la sine. Patruzeci şi cinci de ani le-au trebuit însă părinţilor oraşului pentru ca să poată lua această hotărâre.”

Fosta Poartă Principală Vezi loc

Singura poartă spre cetate care a supraviețuit

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică

„Poarta Șcheilor, numită în documente şi „porta valachica”, avea forma unui mare patruunghi ce ieşea afară din zidurile oraşului. Turnuleţul elegant, din secolul al şaisprezecelea, de la capătul Străzii Mureseniților, ce s-a păstrat ca monument istoric preţios, făcea parte din complexul de clădiri al acestei porţi. Ele ajungeau spre vest până la Şcoala de fete săsească, unde era moara porţii, iar spre sud-est până dincolo de actuala Poartă a Șcheilor. Înainte erau nişte lacuri cu pesti pentru popii catolici – căci saşii încă nu trecuseră la reformatiune – care ţineau posturile. Peste apă se lăsa şi aici un „pont levis”. În zidurile ei erau opt găuri pentru „bombardele” aduse de la Praga. Marele incendiu din 1689 şi altul din 1738, precum şi un inevitabil cutremur de pământ, au făcut mari stricăciuni porţii. Șcheienii cereau posibilitatea unei circulaţii mai uşoare prin oraş, care la sfârşitul secolului al XVIII-lea se deschise şi celor ce nu erau saşi.

Astfel, la 1827, poarta veche se desfiinţa şi în anul următor se zidi numai o poartă mică, care există până azi. Ea nu e însă la capătul unei străzi cu trafic mare de vehicole. În Târgul Cailor s-a demolat, încă din 1819, turnul Bastionului Fierarilor şi în locul lui s-a zidit, în anul următor, o poartă ceva mai mare decât cea din Strada Mureşenilor, care însă fu dărâmată în 1876, fiind o piedică pentru comunicaţia cu Șcheiul.”

Poarta Șchei Vezi loc

O critică adusă brașovenilor pentru lipsa viziunii artistice

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică , Non-ficțiune

„Dacă izbutim să domolim patriotismul local şi să privim Biserica Neagră cu ochi ce au văzut şi admirat şi alte monumente gotice, vedem că mărimea ei nu compensează unele lipsuri şi defecte, care nu sunt toate aduse de incendiul cel mare, ci unele se datoresc concepţiei iniţiale sau spiritului de economie al burghezului braşovean. Deasupra intrării principale nu găsim rozeta mare cu vitralii multicolore, care să răspândească o lumină variată în interior. Portalul principal e apăsat şi scund. Ferestrele, care puteau fi mai mari, pentru că zidurile din care s-au tăiat sunt sprijinite pe dinafară de contraforturi puternice, nu au lungimea ce contribuie la impresia de avântat şi zvelt, caracteristică monumentelor gotice înghesuite între case, ca în cazul Bisericii Negre. Sfinţii de piatră şi ornamentele sculpturale exterioare, mâncate de vreme, nu au fost sculptate de cioplitori cu o imaginaţie prea variată. Monştri şi balauri ce scuipă apă de pe acoperiş probabil n-au existat niciodată. Când gresia prea moale a săpat găuri în piatra zidurilor, blocurile de stâncă n-au fost înlocuite cu altele mai tari ci, deschizându-se la Braşov o fabrică de ciment, părinţii oraşului avură năstruşnica dar economicoasa idee să înlocuiască cu ciment piatra mâncata de vreme. Asemenea idei meschine au avut şi strămoşii lor când li s-au isprăvit banii şi li s-a răcit entuziasmul ca să ridice al doilea din turnurile proiectate. Atunci s-au mulţumit cu unul, şi acesta mai mic de jumătate. Acolo unde se termină acoperişul bisericii, se isprăveşte şi zidul turlei.

Si alte domuri gotice au numai un turn în loc de două, cum le visase arhitectul; şi în alte oraşe turnurile n-au ajuns la înălţimea intenţiei celui ce le proiectase fără să țină seama de paralele multe pe care le reclamă ridicarea lor; dar nu cred să fie multe de proporţiile celei din Braşov, la care să nu vezi decât ziduri şi acoperiş. Precum Tâmpa apasă asupra oraşului, aşa apasă acoperişul asupra bisericii, căci îi lipsesc turlele ca nişte săgeţi, să-i dea avânt, iar turnul actual, în patru muchii, ce se sfârşeşte la jumătate de drum, pare că e împrumutat de la o biserică de sat săsească şi e parcă frate bun cu Turnul Negru de pe Romuri.”

Biserica Neagră Vezi loc

Orga bisericii și cum a fost urcat clopotul în turlă

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Curent/Gen literar: Memorialistică , Non-ficțiune

„Mă gândesc la minunata orgă, cu nu mai putin de 4000 de ţevi, care a fosc clădită în 1839 în locul celei mici, care a căzut jertfă incendiului de la 1689. Româneşte, braşovenii îi zic „organe”, neologism întrebuinţat încă de Coresi. La orga cea nouă cânta, în tinereţea mea, organistul Geifrig, venit din Germania. Mai târziu îl urmă acel muzician subtil şi plin de poezie, Rudolf Lassel, care se refugia singur, cu câte un elev ce mişcă foii uriaşi în liniştea bisericei, ca sa cânte nemuritoarele şi savantele fugi de Bach. Ca neostoitul cantor de la biserica Sfântului Toma din Leipzig, el se lăsa furat de farmecul unor improvizaţii ce făceau pe iubitorii de muzică curată să se adune în curtea Bisericii Negre şi să asculte pe cel ce nu avea idee de prezența lor. Din turnul greoi şi scund, care semăna aşa de putin cu turnurile gotice ale catedralelor din Viena sau Colonia, răsuna la zile mari şi festive, precum şi aunci când un credincios de seamă era dus la cimitir, un glas grav şi sonor, care îţi mângâia urechea şi te făcea să te opreşti să-l asculţi plin de evlavie.

Bunică-mea, care s-a născut în anul morţii lui Napoleon Bonaparte, povestea că urcarea „boancănului”, a acestui clopot uriaş, în turn s-a făcut cu foarte mari greutăţi şi a trebuit să se construiască un car anume care să suporte greutatea lui, de peste o sută de măji. Clopotele Bisericii Negre au fost turnate de mai multe ori din nou în cursul veacurilor; cel mare a păstrat tonul său grav şi frumos de când a fost turnat ultima dată.”

Biserica Neagră Vezi loc

Brașovul de altădată, 1977

Sextil Pușcariu

Editura: Dacia

Curent/Gen literar: Memorialistică , Non-ficțiune

Brașovul de altădată face parte din trilogia memorialistică publicată postum "Un neam, un oraș, o epocă" din care fac parte volumele Spița unui neam din Ardeal și Călare pe două veacuri. Marcată de un profund spirit naționalist compatibil cu convinge...

Vezi carte