Turnul Colței
Deschide în Google Maps

Turnul Colței

Clădire Bucuresti

Turnul Colţei a fost o construcţie emblematică de secol XVIII, fiind conceput și realizat ca o componentă a ansamblului Mănăstirii Colțea, căreia îi servea inițial drept clopotniță. Cu o înălţime de aproximativ 50 de metri, a fost cea mai înaltă clădire a oraşului timp de peste un secol. Turnul a fost construit între 1709-1714 de către soldaţii lui Carol al XII-lea, regele Suediei, care se aflau în retragere prin Ţara Româneacă după pierderea bătăliei de la Poltava în faţa lui Petru cel Mare, ţarul Rusiei. Turnul a devenit repede punctul de atracţie cel mai cunoscut al oraşului. Curioşii se urcau în el să vadă oraşul de sus. Era aşezat în poarta veche a spitalului Colţei.

(Sursa: Wikipedia RO; enciclopediaromaniei.ro)

Evenimente
Cărți

Evocarea unui București încins de vară, din perspectiva Stancăi

O formă de viață necunoscută, 2018

Andreea Răsuceanu

Curent/Gen literar: Postmodernism , Ficțiune istorică

Tip de loc: Clădire

Tag-uri: Literatură scrisă de femei , Despre București , Istorie urbană

„De la depărtare vede Turnul Colţei, cu crucea din vârf şi capetele de lei care rânjesc în soarele orbitor, iar pe sub bolta lui întunecată, unde parcă şi zăduful se mai domolea, se scurge înăuntru o mulţime amestecată. Cerşetori cu răni deschise, lăsate la vedere, în zdrenţe putrezite şi pline de puroi, care se prind de pulpana hainei trecătorului, smulgându‐i orice, un bănuţ, o vorbă de mângâiere (dar mult mai des o‐njurătură, bucureştenilor nu le e milă de schilozi), tinere precupeţe cu braţele dezgolite, boieri cu anterie grele, lucioase, sub care picură greu sudoarea. Banii nu miros, şi fiecare îi capătă cum poate, banul mişcă lucrurile‐n Bucureşti şi, sub o formă sau alta, toţi sunt în căutarea lor. De la schilodul care caută să stârnească mila trecătorului care‐a intrat o clipă în răcoarea mănăstirii, să se‐nchine, până la cel mai dichisit boier care trece plictisit în leagănul căptuşit cu mătase brodată mărunt, şi sub a cărui piroteală stă aprins mereu un ochi vigilent, toţi visează mărfuri, bani, onoruri. Splendorile unei lumi întregi le trec zilnic pe la nas bucureştnilor, şi nu costă nimic să priveşti, nici să‐ţi doreşti.
[...]
De sus, din turn, oraşul ar fi trebuit să fie o mare livadă întreruptă de ochiuri de apă şi de vii toamna pline de rod. Priveai, de aici, case şi oameni, uneori ca nişte puncte abia vizibile: Academia, uliţa mare, casele baraţilor, Curtea şi foişorul lui Mavrocordat şi, dacă n‐ar fi vară şi străzile înecate în verdele frunzişului, s‐ar vedea şi casele Manţilor, livada lor şi maidanul turcului. Sunt la fel de mici ca atunci când leagănul se apropie de dealul Cernăteştiului şi Stanca vede primele bordeie apărând la orizont: mici, ca nişte pete albe, care cresc pe măsură ce se apropie, până se fac case ca toate casele, cu ferestre, uşă, grădini pline de flori. O lume mai mică se dezvăluie de sus privitorului, una pe care pare că dacă ai întinde mâna ai putea s‐o atingi şi s‐o bagi în buzunar.
Bucureştiul vara e o grădină mare, din care se aude din când în când glasul subţirel al unui ţigan lăutar.”

O formă de viață necunoscută

O formă de viață necunoscută, 2018

Andreea Răsuceanu

Editura: Humanitas

Curent/Gen literar: Postmodernism , Ficțiune istorică

„Când a debutat, în 2018, cu O formă de viață necunoscută, Andreea Răsuceanu a fost o surpriză de proporții în peisajul literar românesc. Romanul este una dintre acele perle rare pentru că pornește de la juxtapunerea a trei povești de viață, din trei...

Vezi carte